BC Sirius reușește să aducă a cincea străină Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 133 Vizualizări

BC Sirius reușește să aducă a cincea străină

După ce a anunțat legitimarea celei de-a patra jucătoare strină pentru sezonul următor al Ligii Naționale de Baschet Feminin ca ultima „stranieră”, formația BC Sirius Târgu-Mureș a reușit s-o „încorporeze” și pe cea de-a cincea. Este vorba despre sârboaica Zorica Mitov (foto), care vine alături de compatrioata sa Andjela Radovics și americancele Angel Robinson, singura rămasă din ediția trecută, Alyssa Lawrence și Sune Dwart. Mitov are 29 de ani, 1,86 m și a mai jucat în campionatul României între 2012 și 2-15, la Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov și Timișoara, apoi s-a întors în țara natală, la Vrsac. Între timp s-a mai perfectat un contract cu o jucătoare autohtonă. Aceasta este Andreea Beldian, care continuă la Sirius după accidentarea gravă suferită la începutul sezonului trecut. Ea se alătură astfel celor autohtone mai experimentate rămase care au semnat recent, Alina Pop, Kata Meszáros și Antonia Radu. Astfel, echipa antrenată de Ionel Brustur și Viorel Sălceanu și-a întregit lotul din care mai fac parte jucătoarele localnice, dintre care unele pot fi considerate experimentate, cum este cazul lui Gál Emese sau Bartha Borbála. Reunirea lotului este programată pentru 20 august, campionatul va începe în 4 octombrie, iar echipa mureșeană va juca pe teren propriu cu CSU Alba Iulia, echipă revenită în primul eșalon.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE