Semne de întrebare la debutul Ligii 2 FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 290 Vizualizări

Semne de întrebare la debutul Ligii 2

După victoria obținută la limită în prima etapă a ligii 2 de fotbal, 2-1 cu Știința Miroslava, ASA Târgu-Mureș va avea o sarcină se pare mult mai ușoară în etapa a doua. Roș-albaștrii vor evolua pe terenul formației Foresta Suceava, care și-a încropit pe ultima sută de metri o echipă de juniori. Aceasta a realizat o contraperformanță, 0-16 la Ripensia Timișoara, dar nu este o certitudine că va continua întrecerea. A doua echipă a cărei soartă era incertă până aproape de start a fost Metalul Reșița. Retrogradată pentru a doua oară consecutiv, dar rămasă în liga secundă în urma retragerii echipei FC Brașov, aceasta a luat startul, dar evoluează sub numele de Sportul Snagov și a remizat, 1-1 pe terenul Luceafărului Oradea. Așadar, liga secundă a pornit la drum cu 20 de echipe, dar rămâne de văzut câte vor continua întrecerea. În această primă etapă, cinci echipe au învins pe teren propriu, trei în deplasare, alte două partide încheindu-se la egalitate.

Rezultatele partidelor din etapa inaugurală:

Dacia Unirea Brăila    – ASU Politehnica Timişoara       2-3

FC Argeș Piteşti          – Pandurii Târgu-Jiu                       0-0

Chindia Târgovişte     – UTA Arad                                        0-1

Metaloglobus Buc.        – Olimpia Satu Mare                    0-1

Academica Clinceni    – Dunărea Călăraşi                        4-1

CS Mioveni                      – CS Afumaţi                                   4-0

AFC Hermannstadt     – CS Baloteşti                                   3-0

Ripensia Timișoara     – Foresta Suceava                          16-0

Luceafărul Oradea       – Sportul Snagov                            1-1

ASA Tg. Mureș – Știința Miroslava                                      2-1

Cu cele 3 puncte, ASA ocupă locul 6 după prima etapă, cu opt echipe victorioase, departajate de golaveraj.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE