Home / Cultură / INTERVIU. Răzvan Porime, talent îmbinat cu pasiune, muncă şi dăruire

INTERVIU. Răzvan Porime, talent îmbinat cu pasiune, muncă şi dăruire

Distribuie

Răzvan Porime este unul dintre tinerii interpreţi de muzică populară, născut şi crescut în mijlocul acestei comunităţii. Mulţi dintre voi probabil îl cunoaşteţi, l-aţi ascultat cântând sau aţi crescut împreună cu el ca prieteni sau colegi. Pentru mine însă, acest interviu a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care a trebuit să le fac. E greu să laşi la o parte sentimentele de mamă şi să te concentrezi pe omul din faţa ta ca şi când ar fi un străin. Am încercat să fiu cât se poate de obiectivă şi să vi-l prezint pe Răzvan Porime exact aşa cum s-a descris el însuşi.

Reporter: Care sunt rădăcinile cântecului în viaţa ta?

Răzvan Porime: Muzica, indiferent de gen, mi-a plăcut de când mă ştiu. Îmi aduc aminte cu drag de ziua în care am împlinit vârsta de trei ani. La aniversare, după ce am suflat lumânările de pe tort, am început să cânt „Deşteaptă-te, române!”, aproape perfect. Ştiu asta deoarece părinţii mei au avut inspiraţia să filmeze momentul şi de multe ori mă amuz când privesc înregistrarea. Oare acela să fi fost începutul? Nu ştiu… dar pot afirma cu certitudine că un rol hotărâtor în cariera mea l-a avut Ansamblul „Hora” din Ungheni, prin persoana domnului Ilie Ilieş, cel care mi-a deschis calea, ca să spun aşa, înspre muzica populară. De fapt, Ansamblul „Hora”, aşa cum în mod sigur ar spune toţi cei care au fost implicaţi în acest minunat proiect, a însemnat pentru mine o adevărată familie. Am început cu dansurile populare pe care le-am îndrăgit foarte tare şi pentru care am făcut o adevărată pasiune. Cântatul nu a făcut altceva decât să confirme încă o dată talentul şi înclinaţia către folclor. Chiar pot spune cu mâna pe inimă că muzica şi dansul sunt două lucruri pe care le iubesc şi la care nu voi renunţa niciodată.

Rep.: Ce înseamnă muzica populară pentru tine?

R.P.: Mâini bătătorite, sudoarea frunţii, mirosul fânului cosit, hora din sat, sunetul viorii şi multe altele. Pe lângă toate astea, pentru mine e în acelaşi timp dăruire, pasiune, stâmpărare! Şi binenţeles muncă, multă muncă! De fapt obişnuiesc să spun că 1% e talent şi restul muncă.

Rep.: Care ar fi „cartea ta vizită” în ceea ce priveşte muzica populară?

R.P.: Ca orice tânăr interpret de muzică populară am participat şi eu la multe festivaluri de unde m-am întors de fiecare dată cu un premiu. Cele mai importante premii, ca să zic aşa, deoarece participarea în sine e un mare premiu, deci cum spuneam, cele mai importante ar fi Marele premiu şi trofeul Festivalului „Mureş dorurile tale” 2017 de la Reghin, un alt premiu fruntaş la Festivalul „Flori în țara Bârsei” de la Brașov, locul doi la Festivalul ”Drag mi-e cântecul și jocul” de la Ocna Mureș.

Rep.: Care sunt sentimentele pe care le ai atunci când urci pe scenă?

R.P.: Sentimentele sunt multiple: teamă, emoţie, căldură şi multă bucurie. Mă străduiesc să le fac faţă pentru că mi-e drag ceea ce fac şi mi-e drag de oamenii care mă privesc şi mă ascultă. Trebuie să vă mărturisesc că nu o singură dată mi s-a întâmplat să am trac şi să uit versurile melodiilor pe care probabil că le cântasem şi de sute de ori. Dar sentimentul pe care îl ai atunci când auzi aplauzele publicului şi vezi starea de bine din ochii lor este absolut minunat.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

R.P.: Grea întrebare! Acum planuri ar fi multe. Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea suficient de multă sănătate şi putere de muncă pentru a putea realiza cât mai multe dintre ele. Pot spune că unele vise deja s-au concretizat iar altele prind din ce în ce mai mult contur. Realizez o emisiune folclorică intitulată „Şezătoare pe Târnave” care se difuzează în fiecare seară la Radio As Târnăveni şi împreună cu prietena şi colega mea de cântec Adriana Sita am înfiinţat de curând o asociaţie folclorică non-profit menită a-i încuraja şi a-i sprijini pe cei mai tineri ca noi, dat fiind faptul că la rândul nostru am simţit pe propria noastră piele cât de greu este să fii la început de drum şi să nu fii ajutat de către cei din aceeaşi breaslă cu tine. De curând, am participat tot împreună cu Adriana la „Târgul de Nunţi” din incinta Promenada Mall tocmai din dorinţa de a promova ceea ce facem. Vreau să realizez un album bineînţeles, însă visul meu cel mai mare este să am propriul meu band şi astfel să-mi pot permite să mă dezvolt ca interpret în mai multe direcţii. În acest sens, am început să colaborez deja cu doi tineri şi talentaţi „clăpari” cum le spunem noi, respectiv cu Flavius Dodi şi Lunca Lucian şi cu saxafonistul Fodor Marius.

Rep.: Cine este omul Răzvan Porime?

R.P.: Un visător şi un naiv incurabil! Încă mai cred că lumea este bună! Cine să fiu? Un tânăr simplu şi modest, la fel ca şi familia din care provin. Îmi place să-i fac pe cei din jurul meu să se simtă bine în compania mea şi îmi pun mereu prietenii pe primul loc. Sunt foarte activ, agitat, mereu în mişcare, un fel perpetuum mobile. Sunt încăpăţânat şi impulsiv…iert uşor dar nu uit.Sunt foarte ataşat de familie, de părinţii care mi-au fost mereu alături, m-au încurajat şi m-au susţinut necondiţionat. Nu vreţi să ştiţi de câte ori m-a ridicat mama atunci când am căzut! Cam asta spune şi melodia dedicată lor:

Mamă crezi că n-am văzut

Pân’ ce mare m-ai crescut

Cum îţi ştergeai ochii-n taină

Cu colţul de la năframă.

 

Tată nu ai avut somn

Ai trudit să mă vezi domn

Şi mi-ai zâs că Dumnezău

No să mă lase la greu.

Acum o am alături pe viitoarea mea soţie, pentru că trebuie să vă mărturisesc faptul că la toamnă o să avem nunta. E o mândruţă vrednică şi faină tare din Vătava, pe care o iubesc mult, aşa cum spune şi melodia pe care am făcut-o special pentru ea.

Mândră nu fi supărată

Că nu mi-am găst’ altă fată

Cum să-ţi uit ochii ca jarul

Ce-mi stâmpără mie-amarul

Şi buzele ca de fragă

Nu le dau pe lumea-ntreagă.

 

Mândruţă de la Vătava

Nu mi-ai dat gură degeaba

Nici nu ai păcătuit

Că pe mine m-ai iubit

Că le-am zâs la tăţi din sat

Că mă gat de însurat.

Marele meu noroc este faptul că iubeşte ca şi mine folclorul şi tradiţia, că mă înţelege şi că mă motivează mereu să-mi doresc mai mult şi să nu mă dau bătut. Ea este cel mai important plan al meu de viitor! Şi pentru că suntem la categoria mărturisiri, o să vă spun că buna noastră prietenă, Adriana Sita, împreună cu soţul ei, sunt cei care vor fi naşii noştri de cununie, deci implicit un altfel de părinţi. Sărut-mâna naşilor!

Rep.: Care este motto-ul după care te ghidezi în viaţă?

R.P.: „Nimic nu este imposibil!” şi cu asta cred că am spus tot.

Rep.: Ce gânduri ai vrea să le transmiţi cititorilor?

R.P.: Să aprecieze şi să iubească tradiţiile neamului nostru românesc. Să iubească folclorul pentru că e al nostru şi e frumos. Să nu uite că noi, cei care suntem pe scenă, existăm ca artişti datorită lor, a dragostei şi a aplauzelor cu care ne înconjoară. Şi să aibă încredere mai multă în noi, pentru că, chiar dacă părem „simpli” prin faptul că ne-am născut şi am crescut în mijlocul lor, suntem foarte serioşi din punct de vedere profesional şi  putem oricând să ne ridicăm la nivel comparabil cu al multor artişti consacraţi. Îi aşteptăm cu mare drag în sălile de spectacol pentru a însufleţi muzica şi visele noastre.

A consemnat Mădălina PORIME

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidaturi-bombă” anunțate de AUR la Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș

Distribuie Evenimentul de lansare a candidaților AUR la alegerile locale din județul Mureș va avea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.