
- redactia
- 0 comentarii
- 7015 Vizualizări
Manager nou la Spitalul Clinic Judeţean Mureş
17 august 2017Spitalul Clinic Judeţean Mureş are începând cu data de 10 august 2017 un nou manager general. Directorul medical al instituţiei, dr. Ovidiu Gîrbovan, a preluat funcţia de manager general de la dr. Dan Ştefan Sîmpălean, demis printr-un ordin al preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş.
Contactat de cotidianul Zi de Zi, dr. Ovidiu Gîrbovan a explicat că numirea la conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş poate fi privită mai degrabă ca o datorie de serviciu decât ca o promovare.
“Schimbarea a survenit printr-o hotărâre a preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş din data de 10 august 2017. Numirea mea este interimară. Misiunea mea este dificilă, nu a fost obiectivul meu principal, obiectivul meu a fost să îmi fac treaba cât pot de bine din funcţia de director medical. Ce m-a determinat să accept este o obligaţie de serviciu până la urmă, făcând parte din Comitetul Director şi fiind director medical este normal ca prin demiterea sau prin absenţa managerului să preiei atribuţiile managerului. Este o datorie a postului, cum ar veni”, a declarat fostul director medical, în prezent manager general al Spitalului Clinic Judeţean Mureş.
În privinţa obiectivelor imediate de viitor, dr. Ovidiu Gîrbovan a amintit crearea condiţiilor optime de spitalizare şi tratament pentru pacienţi.
“În centrul obiectivelor mele se află pacientul. Trebuie să asigurăm condiţiile corecte de spitalizare, tratamentele corecte şi eficiente în acelaşi timp şi să ne adaptăm situaţiilor care sunt de mai mulţi ani de zile, cum ar fi clădiri vechi, să încercăm să ne menţinem statutul de Spital Clinic Judeţean şi renumele judeţului Mureş în domeniul sănătăţii”, a punctat dr. Ovidiu Gîrbovan.
Alex TOTH
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu