Home / Slider / FOTO: Noua Dreaptă – filiala Mureş, la Festivalul Cântecului Patriotic de la Oarba de Mureş

FOTO: Noua Dreaptă – filiala Mureş, la Festivalul Cântecului Patriotic de la Oarba de Mureş

Distribuie

Pe data de 15 august 2017, o delegaţie din filiala Mureş a Partidului Noua Dreaptă – partid membru al Alianţei B.I.N.E. (Blocul Identităţii Naţionale în Europa), a participat la Festivalul Cântecului Popular şi Patriotic de la Oarba de Mureş.

Este al patrulea an consecutiv în care membrii Noii Drepte sunt prezenţi la acest frumos eveniment identitar. Chiar dacă am fost doar spectatori, participarea noastră nu a fost pasivă ci, la fel ca în anii precedenţi, pe fondul cântecelor patriotice interpretate pe scenă de către cei mai consacraţi artişti ai acestui gen muzical (Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Nicolae Furdui Iancu sau Ciprian Istrate, iniţiatorul festivalului) am desfăşurat în mijlocul spectatorilor cel mai mare drapel românesc din judeţul Mureş, de 100 de metri pătraţi. Spectatorii aflaţi în zona drapelului (maturi, vârstnici sau copii) au apreciat foarte mult gestul şi au dat «mână cu mână» spre a ridica streagul, într-o acţiune spontană de unire în jurul principalului simbol al identităţii poporului român în lume: tricolorul roşu, galben şi albastru. Iată un mod de materializare a refrenului “Pe-al nostru steag e scris UNIRE!”. Fericirea momentului se putea citi, de la mic la mare, pe zâmbetul tuturor.

Ne bucurăm că am reuşit, din nou, să contribuim la frumuseţa spectacolului şi că am adus şi noi un plus de bucurie celor prezenţi, într-un loc sacru, cu pămăntul îmbibat de sângele a zici de mii de eroi căzuţi pentru eliberarea Ardealului românesc, un loc ce merită ridicarea unui MAUSOLEU la fel de impresionant ca şi cel de la Mărăşeşti.

Felicitări organizatorilor, interpreţilor şi spectatorilor, iar anul viitor ne dorim ca evenimentul să fie cel puţin la fel de reuşit! Sperăm ca sentimentele înălţătoare de iubire de ţară şi mândrie naţională să nu se stingă după acestă zi ci să devină o stare permanentă iar fiecare participant să fie, în viaţa de zi cu zi, un exemplu de comportament onest şi de bun român. Doar aşa putem reface împreună România mare, demnă şi puternică pe care ne-o dorim cu toţii, acum, când ne aflăm în pragul centenarului Marii Uniri de la 1918.

(Biroul de presă al Partidului Noua Dreaptă – filiala Mureş)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CNAS a emis ediția a II-a a Ghidului Asiguratului. Ce drepturi au pacienții români asigurați și neasigurați?

Distribuie Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) din România a elaborat, în data de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.