Share

Home / Administratie / Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș, fără curse în 2017

Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș, fără curse în 2017

 

În timp ce patru grupuri de firme așteaptă anunțarea câștigătorului licitației cu denumirea „RK suprafețe de mișcare și RESA (inclusiv instalații aferente)” la Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș, compania aeriană ungară Wizz Air a anunțat că în acest an va continua să opereze de pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca, deoarece condițiile de pe pista de aterizare-decolare de la Vidrasău nu s-au modificat.

 

Operatorul aerian privea cu optimism la începutul anului când reprezentanții companiei anunțau reluarea operării de pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș din luna septembrie a acestui an. Doar că de atunci și până acum nu a fost încă definitivată licitația pentru contractarea executantului lucrărilor de refacere a pistei de aterizare – decolare, darmite ca acestea să fie realizate.
În această situație, pentru că nu suntem departe de luna septembrie, pe site-ul operatorului aerian Wizz Air, singurul, de altfel, care avea curse de pe Aeroportul Tîrgu Mureș și care și-a suspendat cursele în noiembrie 2016 din cauza problemelor de siguranță pe care le ridica pista de aterizare-decolare, a fost publicat, în această săptămână, un anunț potrivit căruia zborurile vor fi reluate doar din 2018.
“Vă informăm că restricțiile operaționale prezente de pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș se prelungesc și, din păcate, Wizz Air, este nevoit să opereze cursele de la Tîrgu Mureș de pe Aeroportul Avram Iancu Cluj-Napoca. Toți călătorii cu rezervări afectați de suspendarea temporară a curselor de la Tîrgu Mureș sunt contactați și li se oferă returnarea integrală a sumelor, Wizz Credit, sau o nouă rezervare, fără taxe. Pasagerii sunt cei care vor fi nevoiți să își asigure transferul dacă aleg să călătorească de pe Aeroportul Cluj. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create. Ne dăm silința să minimalizăm efectele negative ale acestui eveniment”, se arată în anunțul companiei ungare.
Reprezentanții Wizz Air au mai arătat că operatorul aerian este un partener de încredere al aeroportului târgumureșean, cu o flotă aeriană și angajați locali, care aștepta o pistă de aterizare-decolare reabilitată în acest an. “Regretăm să observăm că pista de aterizare-decolare nu întrunește încă cerințele de siguranță, acesta fiind motivul pentru mutarea curselor la aeroportul din Cluj-Napoca. Așteptăm să reluăm operațiunile din Tîrgu Mureș în 2018, odată ce lucrările vor fi finalizate”, se mai arată în anunțul care dovedește multă răbdare din partea companiei.

 

Facerile licitației

 

În data de 31 mai 2017, anunțul de participare 175847/31/05.2017, sub denumirea ”RK suprafețe de mișcare și RESA (inclusiv instalații aferente” – la Aeroportul „Transilvania” Tîrgu Mureș, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit documentației tehnice, lucrările propuse sunt: reparația pistei de decolare-aterizare de 2000 m lungime și 45 m lățime și a acostamentelor aferente, refacerea căii de rulare Bravo de 131 m lungime și 23 m lățime, racordarea căii de rulare Alfa, existentă, la pista pe o lungime de 25 m, refacerea platformei de îmbarcare-debarcare APRON 1 de 170 m lungime și 83 m lățime, refacere drum platformă lungime 170 m și lățime 7,0 m, lucrări de canalizare pluvială în incinta aeroportului, separator de hidrocarburi Q n=400l/s și debit total Q total=1300l/s, lucrări de balizaj și instalații electrice specifice activității aeroportuare, grup electrogen nou 400 kVa, lucrări de terasamente aferente zonelor de siguranță laterale și a zonelor de oprire de siguranță de la capetele pistei de decolare-aterizare (RESA), lucrări de marcare a suprafețelor de mișcare aeroportuare.
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, se cifra la aproape 57,6 milioane de lei, din care cheltuieli pentru investiția de bază 56,94 de milioane de lei.
Ofertanții interesați au putut depune ofertele până în data de 13 iulie, urmând ca până în 7 august, acestea să fie evaluate. Până la data limită de depunere a ofertelor pentru licitația deschisă s-au înscris în competiție patru grupuri de firme, după cum rezultă din centralizatorul ofertelor, semnat de către președintele Comisiei de evaluare, Carmen Pătran, șeful Serviciului Investiții din cadrul Consiliului Județean Mureș. Acestea sunt: Max Boegl România SRL București, ca ofertant, și ICCO Energ Brașov și DITO Group SRL Oradea, ca subcontractanți; PORR Construct SRL București ca lider de asociere, cu Geiger Transilvania SRL Cristești, asociat, și TIAB SA București, subcontractant; Tehnic Asist SRL din comuna Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ca ofertant și Loial Impex SRL Suceava, ca subcontractant; Tirrena Scavi SPA din Italia, lider de asociere, Societatea de Construcții Napoca, asociat, și UTI Grup SA București, subcontractrant.
La termenul din 7 august, dat ca dată limită pentru evaluarea ofertelor depuse în 13 iulie, am sunat și am aflat că acesta va fi prelungit pentru au fost solicitate clarificări asupra ofertei tehnice depuse de cele patru grupuri de firme. Am revenit din nou după mai bine de o săptămână când am aflat că va mai dura pentru că va fi analizată oferta economică. Așa că, potrivit ultimilor informații obținute de la conducerea Consiliului Județean Mureș, licitația se va încheia cel mai devreme săptămâna viitoare. Cel puțin așa sperăm, pentru că deja am mai dat două termene și acestea au trecut.
Termenul de execuție este de 108 zile de la data atribuirii contractului, ceea ce înseamnă că lucrările, dacă licitația nu va fi contestată, vor începe undeva în luna septembrie și se vor finaliza în decembrie, ceea ce ridică iarăși semne de întrebare dacă pista va fi gata anul acesta cu adevărat.

 

Credit pentru lucrări

 

Lucrările vor fi finanțate din bugetul județean teoretic, însă Consiliul Județean Mureș a publicat un anunț de licitație pentru “Servicii pentru acordarea unui credit de investiții, pentru finanțarea obiectivului – „RK suprafețe de mișcare și RESA (inclusiv instalații aferente) – faza DALI\” la RA Aeroport Transilvania Tîrgu Mureș, în valoare de 77.000.000 lei pe o durată de 180 luni. La licitație au fost depuse trei oferte, dintre care două au fost declarate admisibile. Contractul de împrumut a fost atribuit în 6 iulie a.c., iar publicarea anunțului de atribuire a avut loc în 20 iulie. Potrivit anunțului, contractantul este CEC Bank, valoarea atribuită fiind de 8,28 milioane de lei, iar valoarea totală finală a contractului se cifrează la 82 milioane de lei.
De asemenea, în bugetul național, a fost alocată o sumă de aproximativ 10 milioane de lei pentru finanțarea acestor lucrări, doar că fondul de investiții a fost blocat din cauza lipsei de fonduri.

 

Problema pistei

 

Pista aeroportului mureșean are probleme de portanță, adică de rezistență, indicatorul PCN (pavement classification number) este de 30, iar noile aeronave Airbus 320, operate de WIZZ Air, pentru a ateriza în siguranță au nevoie de o pistă cu un PCN de minim 42.

Ligia VORO

Publicat în ediția print din 24 august 2017

Share

2 comentarii

  1. UDMR-UL SE OCUPĂ DE ȚINUTUL SECUIESC ȘI DE AUTONOMIE ȘI NU DE REZOLVAREA PROBLEMELOR CONCRETE.AȘA ESTE NEMULȚUMIȚILOR ?1?

  2. Cineva sa-mi spuna ce se va intampla din data de 22.decembrie 2017, intrucat Aeroportul va pierde licenta de “Aeroport International” daca lucrarile nu o sa se finalizeze pana la data mentionata mai sus. (Altfel spus aeronavele Wizz nu mai pot ateriza pe Aeroportul Transilvania)

    Cine o sa raspunda pentru pierderea de 77 milioane lei? (Pista o sa fie refacuta dar Aeroportul ramane una regionala)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Complex de nataţie în locul fostului Ştrand “1 Mai”!

La începutul acestei luni, Primăria municipiului Târgu-Mureș a eliberat autorizația de construire pentru Complexul de …

Share
Share