Home / Cultură / Chitaristul Adrian Red e implicat în trei proiecte muzicale și își perfecționează tehnica: „Tot timpul liber mi-l petrec cu chitara.“
Foto: Andrei Vornicu

Chitaristul Adrian Red e implicat în trei proiecte muzicale și își perfecționează tehnica: „Tot timpul liber mi-l petrec cu chitara.“

Distribuie

Adrian Red (născut Călimănescu) are 27 ani, cântă la chitară electrică și deja și-a creat un (re)nume în Târgu-Mureș. Trupa românească preferată este regretata Goodbye to Gravity care cânta un stil pe care Adrian îl consideră preferatul său. Tânărul muzician cântă la chitară electrică, apreciază foarte mult chitara clasică și se pricepe și la chitară bas. Nu face paradă din asta, dar se mai descurcă și la tobe și pian.

Cele trei videoclipuri ale sale pe YouTube au cumulat câteva sute de mii de vizualizări, iar viitoarele vor aduna, cu siguranță, și mai multe.

L-am văzut prima oară cântând solo în Office, unde și-a dezlănțuit instrumentul & talentul pe negative variate, de la Iron Maiden și Joe Satriani până la Pendulum și Michael Jackson. Mi-a plăcut ce-am auzit și am vrut să aud și ce are de vorbit despre el și despre ceea ce face. Am stabilit o întâlnire într-o dimineață însorită, ne-am întins la cafele și am rămas plăcut impresionat de încrederea și entuziasmul cu care Adrian mi-a vorbit despre proiectele sale. O să parafrazez un cunoscut slogan comercial și-ați face bine să mă credeți: „Red îți dă aripi.“

 

Reporter: În 2005 ai primit prima ta chitară?
Adrian Red: Da, aveam 15 ani și s-a întâmplat în Ajun de Crăciun. Am început să ascult muzică de prin clasa a 7-a și am început cu Linkin Park care a fost prima mea trupă preferată și de-asta am și fost devastat când am auzit ce s-a întâmplat cu Chester Bennington. După doi ani de ascultat muzică tot mai mulți prieteni mă băteau la cap să-mi iau chitară și într-un final mi-am convins părinții să-mi cumpere. Eu credeam inițial că urma să fie una galbenă, clasică, dar când am deschis cutia am văzut că era una albastră, acustică, Western. Nu mi-a venit să cred, nici nu știam că există așa ceva. Era foarte dezacordată, dar când am dat atins prima oară coardele alea, pentru mine a sunat absolut perfect. Atunci am simțit că mă conectez cu ea și m-a băgat în priză. Așa a început totul. De-atunci nu cred că a trecut mai mult de o săptămână fără să pun mâna pe chitară.

Rep.: Inițial ai învățat să cânți singur la ea?
A.R.: Da, la fel ca majoritatea. După ce-am fost autodidact vreo doi ani am luat câteva ore de chitară clasică, după care am mers la un prieten de familie care cânta și el la chitară mi-a arătat câteva acorduri care reprezintă e cât de cât o bază. Am mai luat câteva ore de la un chitarist din București. Abia după 8 ani de studiat singur am început să studiez la modul cel mai serios în particular cu un profesor de chitară, domnul Ioan Sabău, și de trei ani tot asta fac. A coincis cu momentul în care am început să lucrez la Sandoz.

Rep.: Ce lucrezi acolo, mai exact?
A.R.: Am absolvit Facultatea de Farmacie la UMF și lucrez în laborator la controlul calității.

Sursa: Arhiva personală

 

În clasa a 11-a a ieșit prima oară în public și n-a fost rău

Rep.: Vrei să devii chitarist cu normă întreagă?
A.R.: Da, mi-aș dori. Știam că din moment ce voi începe să lucrez nu voi mai avea timp de irosit și că va trebui să iau studiul în serios. Iar când am început să iau lecții m-am întrebat de ce n-am făcut-o mai repede. Abia atunci am observat câte goluri aveam. Recomand tuturor celor interesați în mod serios de chitară să ia lecții. Poate există o persoană la 100 000 care poate învăța bine de una singură. Dar dacă ai în tine spiritul ăla de a ajunge chiar bun, nu ai cum de unul singur. Dacă te mulțumești să cânți câteva acorduri, poți învăța bine, dar nu poți face performanță, la fel ca în sport, unde fiecare campion și olimpic are antrenorul lui, eventual cel mai bun antrenor. Atunci când înveți singur, înveți mereu ceva ce-ți place, dar când mergi la un profesor, el te va pune să înveți ceea ce nu-ți place și te va scoate din cutia aia în care te simți confortabil. Îți dă să înveți lucruri de care tu nu te-ai fi apucat singur, dar care te ajută mult mai mult. Săptămână de săptămână înveți chestii noi și ăsta e progresul. Altfel, poți progresa, dar mult mai încet. Plus că săptămânal e un fel de check-point unde te evaluează. Dacă ai început să faci un exercițiu și nu îl faci bine, el te redresează. Dacă îl faci singur și l-ai început prost, așa continui și pe urmă ți-e tot mai greu să te dezobișnuiești. Picasem și eu în capcana asta și mi-a trebuit apoi jumătate de an doar ca să mă dezobișnuiesc de obiceiurile proaste.

Rep.: Când ai cântat prima oară în public? Care a fost prima ta ieșire la rampă?
A.R.: Prima mea ieșire a fost în clasa a 11-a, la zilele Liceului Papiu. Făceam parte dintr-o trupă numită Impera, am stat cinci ani în trupa aia și cântam un fel de rock simfonic progresiv. Aveam piesele noastre proprii la un moment dat. Chiar zilele astea m-am uitat la înregistrarea aia și am început să râd: era atât de… nu suna bine deloc. Dar erau acolo părinții și colegii, și a fost o atmosferă super faină.

Rep.: N-ai avut emoții?
A.R.: Și încă cum! Aveam la procesorul de chitară o pedală de volum și la o porțiune trebuia să dau mai tare. Asta mergea foarte bine în sala de repetiții numai că atunci când am ridicat piciorul atât de tare-mi tremura încât am lăsat-o baltă și am cântat normal în continuare (râde). Dar a fost oricum o experiență foarte tare.

Foto: Ioana Andreea Lungu

 

„Practic, în Office am debutat, și am văzut că se poate.“

Rep.: În momentul de față cânți solo. Cum ai ajuns la varianta asta?
A.R.: Păi, am început cu o formație, dar am ajuns să cânt în patru sau cinci care au fost efemere fiindcă membrii acestora plecau din varii motive. La un moment dat cântam în trei formații în același timp. Într-o perioadă am fost înlocuitor în trupa Bronx, și am cântat doi ani consecutivi la Budapesta, și a fost foarte tare. Pentru mine ideea era să cânt, așa că am cântat și la bas, chiar dacă nu eram foarte profesionist. La un moment dat, am văzut pe YouTube un chitarist care a făcut un cover la „Kiss From a Rose“ de la Seal și când am ascultat chestia aia pe chitară electrică, pe principiul de a lua vocea și a o transpune pe chitară și folosind un negativ, aceasta suna foarte bine și mi-am zis că wow!, se poate și așa. Eu îi ascultasem și pe chitariștii instrumentali precum Joe Satriani și Steve Vai, dar ei aveau muzica lor proprie și pentru prima oară am auzit o piesă cu voce transformată în instrumental. De-acolo mi-a venit ideea și așa am făcut primul meu videoclip pe YouTube după piesa „Fall For Your Type“ de Jamie Foxx și apoi au urmat alte două coveruri: „On the Floor“ de la Jennifer Lopez și „Sail“ de la Awolnation. Evident că a trebuit să folosesc piese comerciale cunoscute, ca să am parte de expunere.

Rep.: De unde ai avut bani pentru clipuri?
A.R.: De la părinți. Ei m-au ajutat și au plătit, altfel n-aș fi avut cum fiindcă eram la început de facultate și de-aia m-am și oprit, fiindcă trebuia să investesc bani, dar nu îi puteam recupera. A fost benefic pentru imaginea mea, dar nu îmi mai permiteam. După „Sail“ m-a contactat Rusu Octav de la Office, mi-a zis că e foarte faină chestia asta și m-a invitat în Office să cânt. I-am spus că nu am decât trei piese, dar mi-a zis că nu e o problemă și să mai caut că mă voi descurca. Asta am și făcut: am căutat negative de la Michael Jackson, Bon Jovi și ce-am mai găsit, le-am prelucrat și m-am dus apoi în Office unde am avut primul concert în toată regula, cu numele Adrian Red și cu afiș. Asta a avut loc în urmă cu vreo cinci ani. Practic, în Office am debutat, și am văzut că se poate. A fost OK, lumea a apreciat, m-am simțit bine și cred că cel puțin jumătate din public au fost necunoscuți. Atunci m-am întrebat: de ce să nu fac asta în continuare? Dar prima și prima oara când am cântat în acest fel a fost în Jazz&Blues Club. Acolo am fost invitat de Döme, care m-a ajutat cu videoclipul „On the Floor“, să deschid o petrecere de Crăciun, ceea ce am și făcut. Am cântat trei piese pe scenă ca un warm-up pentru party. Pot să zic că am avut multe concerte în formula asta, am avut două concerte chiar și la Sfântu Gheorghe, unde am avut un feedback foarte bun. În rest, nu am mai ieșit din oraș cu acest proiect, dar pe viitor ăsta e planul.

Proiectul numărul doi

Rep.: În intervalul ăsta ai cântat doar solo?
A.R.: În trecut am făcut parte din mai multe formații dar la un moment dat m-am decis să îmi fac formația mea proprie de la cap la coadă. Astfel a început proiectul numărul doi: acum lucrez la o trupă care se va numi Joe Satriani Tribute Band. Vreau să-l fac tribute band oficial. Repetăm deja de o bucată bună de timp. M-am interesat și e singurul proiect de genul ăsta din țară. Am fost la rândul meu la câteva concerte de genul ăsta și mi-au plăcut. Am mers tot pe muzică instrumentlă fiindcă am avut o afinitate mult mai mare pentru genul ăsta de muzică, eu neavând voce deloc.

Rep.: Chiar voiam să te întreb dacă n-ai vrea să fii și vocalist.
A.R.: Nu. Eu știam că nu aveam voce, lumea îmi spunea să o prelucrez prin canto, dar nu am fost interesat. Mă gândeam că dacă fac cu voce mă voi limita doar la piese cu voce și acoduri, dar eu am vrut mereu mai mult, așa că m-am axat numai pe chitară.

Proiectul numărul trei

Rep.: Îmi dai câteva nume de chitariști preferați?
A.R.: Cum să nu? Joe Satriani, Steva Vai și Andy James. Paul Wardingham, e un chitarist extraordinar, cred că stilul ăla de muzică vreau să-l urmez în viitor. Mai este John Petrucci de la Dream Theater. Am avut până acum un singur concert, în Sighișoara, și a ieșit foarte OK, dar am tot schimbat membrii, iar acum aștept să găsesc formula completă și să ne apucăm de trabă.

Rep.: De câți oameni ai nevoie?
A.R.: De patru: eu, chitară ritm, tobă și bas. Din septembrie vreau să ne reapucăm de repetiții și să mergem în cât mai multe orașe. Iar acum voi vorbi despre al treilea proiect: vreau să compun un album solo cap-coadă de muzică instrumentală. Creau să fac singur totul la el. Un asemenea material se compune cu tobe făcute pe calculator, înregistrezi chitarele, folosești sintetizatoare. Acum asta stau și învăț: cum să folosesc programe de înregistrare, cum să înregistrez și să editez, deși asta ar trebui făcut într-un studio profesionist.

Rep.: Asta se poate interpreta și live?
A.R.: E mai mult pentru YouTube sau să-l pui pe net și să îl vinzi. Se poate cântă și live, dar scopul acestei muzici este de a fi ascultată așa cum a fost concepută în studio.

Rep.: Ai vreo variantă de titlu?
A.R.: Momentan nu, dar va veni și acesta pe parcurs.

Rep.: De unde provine numele Red? Inițial credeam că numele tău de familie e Roșu.
A.R. (râde): Nu. A fost foarte simplu: aveam gata primul clip și mă gândeam ce nume să folosesc fiindcă voiam să fac un canal pe YouTube și nu puteam să schimb numele la fiecare clip fiindcă îmi trebuia ceva stabil, ca să rețină lumea. Am dat upload clipului și doar atâta a rămas necompletat, la nume. Nu voiam să pun numele meu adevărat fiindcă preferam ceva internațional și ceream în acest sens sfaturi de la prieteni. Rezolvarea a venit de la sine când m-am relaxat. M-am gândit că oricum eu sunt roșcat, iar când eram mic toți prietenii îmi spuneau Roșu, așa că ce-ar fi să iau porecla aia din copilărie, s-o traduc în engleză și aia să fie? Așa că am pus Adrian Red. Am văzut cât de simplu e numele, e scurt, e OK, mă reprezintă, și ăla a rămas.

Foto: Ioana Andreea Lungu

 

Rep.: Câte chitare ai avut până acum?
A.R.: Momentan am două și cred că am schimbat vreo 10. Momentan am un Joe Satriani signature de care sunt foarte încântat, JS 1200, o chitară extraordinară de la Ibanez de care folosește și Satriani. E cea mai bună chitariă pe care o am și pe care am cântat vreodată.

Rep.: Până să asculți rock ascultai mai multe genuri?
A.R.: Da, cam tot ce se dădea la radio. Nu aveam o preferință anume. Linkin Park m-a făcut un adevărat fan, când am început să caut toate informațiile despre trupă, să îi învăț textele. După ei am început să mă intereseze și alte formații.

Rep.: În timpul liber cu ce te mai ocupi?
A.R.: Tot timpul liber mi-l petrec cu chitara. Având trei proiecte, mereu găsesc ceva de făcut. Nu mă izolez și nu stau închis în casă, dar nu am alte pasiuni în afară de chitară.

Andrei VORNICU

Videoclipurile lui Adrian Red pot fi vizionate accesând link-urile de mai jos:

Jamie Foxx – Fall For Your Type

Jennifer Lopez – On the Floor

Awolnation – Sail


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.