Modificări ale Codului fiscal Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 296 Vizualizări

Modificări ale Codului fiscal

Guvernul a modificat Codul fiscal, una din măsurile fiscale vizând aducerea ponderii taxelor în prețurile de piață ale carburanților în zona valorilor medii identificate la nivelul Uniunii Europene (argumente și informații suplimentare pot fi găsite mai jos).

Potrivit unei Ordonanțe adoptat[ miercuri, 30 august, accizele pentru benzine și motorină se majorează gradual, în două etapte, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017. Aceste niveluri ale accizelor pentru carburanți sunt valabile până în anul 2022, inclusiv.

„Măsura este luată în condițiile în care nivelurile actuale ale accizelor practicate în România, raportat la cursul leu/euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare din luna octombrie 2016, sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene. De asemenea, s-a constatat că deși diminuarea fiscalității efectuată la începutul anului 2017 a vizat reducerea prețurilor de piață ale carburanților, reducerea preconizată a fost atenuată ca urmare a faptului că prețurile fără taxe ale carburanților au înregistrat creșteri astfel încât, în prezent, ponderea taxelor în prețul carburanților este cea mai redusă din UE, fiind mult sub nivelul mediu înregistrat la nivelul UE”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului.

În ceea ce privește colectarea, din analiza comparativă a încasărilor din accize aferente semestrului I al anului 2017, față de semestrul I al anului 2016, a rezultat faptul că în primul semestru al acestui an încasările din accize aferente produselor energetice au scăzut cu 767,633 milioane lei.

O altă modificare de ordin tehnic vizează corelarea bazei de impozitare a  contribuțiilor de asigurări sociale cu cea a impozitului pe venit, în legătură cu serviciile medicale sub formă de abonament suportate de către angajatori pentru angajații proprii.

Mai exact, serviciile medicale sub formă de abonament suportate de către angajatori pentru angajații proprii nu vor fi incluse în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, în aceeași limită de 400 de euro anual pentru fiecare angajat, similar regimului aplicabil în cazul impozitului pe venit.

Pe lângă aceste modificări, actul normativ clarifică și regulile prin care, la impozitare, veniturile din activități independente se încadrează ca fiind obținute din România sau din străinătate.

De asemenea, se introduce o limitare la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor reprezentând creanțe înstrăinate, în limita unui plafon de 30% din valoarea acestora.

În ceea ce privește impozitul pe reprezentanță aplicat firmelor străine autorizate să funcționeze în România, în vederea administrării unitare a acestuia și eliminării dificultăților practice de prelucrare a declarațiilor fiscale, actul normativ prevede exprimarea în lei a acestuia, menținând nivelul existent al impozitului  (valoarea de 18.000 lei reprezintă echivalentul a 4.000 euro la cursul de schimb estimat prin prognoza economică a Comisiei Naționale de Prognoză, care a comunicat pentru perioada 2018-2020 un curs de schimb mediu lei/euro considerat constant, respectiv de 4,49 lei/euro).

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE