Activităţi de Ziua Pompierilor Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 240 Vizualizări

Activităţi de Ziua Pompierilor

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a făcut public, prin intermediul unui comunicat de presă, programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România şi împlinirea a 169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.

Porţi deschise şi salvări cu barca

În perioada 11 – 17 septembrie, între orele 9.00 – 15.00, la toate subunitățile din județ și sediul Inspectoratului se organizează „Ziua Porţilor Deschise”. „Invităm, pe această cale, pe toţi cei care doresc să facă o incursiune în lumea salvatorilor, să treacă porţile subunităţilor pentru a vedea exerciţii demonstrative, tehnica şi echipamentele de intervenţie”, se arată în comunicat.

În perioada 15 – 17 septembrie, între orele 10.00 – 14.00, pe râul Mureș, lângă Complexul de agrement şi sport „Week-end”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş desfășoară exerciții de salvare și plimbări cu barca. „Cei care doresc vor putea vedea echipamentele din dotare și exerciţii demonstrative”, au transmis pompierii mureşeni.

Crosul Pompierilor

O altă activitate va fi organizată duminică, 10  septembrie, începând cu ora 9.00, în centrul municipiului Târgu-Mureş, unde se va desfășura ediția a V-a a Crosului Pompierilor. „Toți amatorii de mișcare sunt așteptați să participe”, se precizează în document.

Miercuri, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, în centrul municipiului Sighişoara, la Monumentul Latinității se vor desfăşura activitățile prilejuite de ocazia Zilei Pompierilor din România și ceremonia de avansare în grad, înainte de termen. „Această activitate va mai  cuprinde: expoziție de tehnică, între orele 10.00 – 14.00, ceremonie religioasă, intonarea Imnului de Stat al României, citirea mesajelor cu prilejul Zilei Pompierilor din România, paradă militară cu participarea de efective și tehnică”, se subliniază în comunicat.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE