Artista Andreea David, rezidentă la Pădurea rotundă VI, și-a prezentat proiectul la Camera K’ARTE

Ediția cu numărul VI a Taberei Pădurea Rotundă de la Reghin (14-20 august), organizată de Asociația K’ARTE, a oferit publicului proiecții de filme alese pe sprânceană, muzică jazz, o atmosferă efervescentă și prezența a șase artiști vizuali invitați în cadrul unei rezidențe creative. Ștefania Becheanu, Nicu Ilfoveanu, Váncsa Domokos, Andreea David, Mihnea Grigore și Mihai Zgondiu au creat lucrări site-specific, inspirate din interacțiunea cu orașul Reghin. Cele șase lucrări au fost apoi prezentate la Camera K’ARTE în cadrul unei expoziții.

Singura rezidentă care a putut participa la vernisajul din 8 septembrie a fost Andreea David, reghineancă la origine, dar stabilită la București de câțiva ani. Artista a considerat inedită provocarea de a lucra pe parcursul rezidenței în orașul natal și ar dori să mai aibă pe viitor un proiect acolo. Pe scurt, ar presupune difuzarea de romanțe în spațiul public și infuzarea acestuia cu o atmosferă autentică (sau nu) de sărbătoare urbană. Ideea este încă în lucru.

În cadrul proiectului concretizat în cadrul rezidenței, artista a ales doi tineri, Manu și Raul, care și-au dat întâlnire în oraș în 18 august. Aceștia au primit sarcina să se caute unul pe celălalt timp de o oră, într-un perimetru al orașului prestabilit. După ce s-au găsit, și-au povestit cum a decurs căutarea, iar discuția de 20 de minute a fost înregistrată. Vizitatorii expoziției au putut asculta conversația, au putut vedea harta porțiunii de oraș în care cei doi tineri s-au căutat, și i-au putut vedea pe aceștia proiectați de pe diapozitive. De asemenea, au fost puse la dispoziție cu alte teritorii de căutare, de acastă dată din Târgu-Mureș, pe spatele cărora sunt instrucțiuni de căutare pentru cei care vor să experimenteze la rândul lor exercițiul.

Am rugat-o pe Andreea David să ne spună mai multe despre proiect și despre rezidența la Pădurea rotundă VI.

„Adevărata provocare ar fi dacă te-ai căuta cu cineva o zi întreagă, în tot orașul.”

Reporter: Cum ți-a venit ideea proiectului?
Andreea David: Probabil a venit și ca urmare a formației pe care o am, de coregraf-dansator, fiindcă noi lucrăm cu spațiul performativ și cu oameni. Mare parte din practică înseamnă să aduci din afară, înăuntru. În ultima perioadă mă interesează felul în care ne raportăm unii la ceilalți. Ideea mi-a venit cu două zile înainte să vin la Reghin: voiam să mă întâlnesc cu o persoană pe care nu o cunoșteam bine. Ne mai văzuserăm o singură dată înainte și mă gândeam că cea de-a doua întâlnire are o doză de stângăcie și nu se mai petrece la fel de spontan precum prima. Voiam, totuși, să cunosc cealaltă persoană și m-am întrebat cum ar fi dacă aș prelungi convenția întâlnirii, intervalul dintre intenția de a avea o întâlnire și momentul în care se întâmplă. Astfel, în momentul în care am ajuns în Reghin mi s-a părut potrivit să propun același tip de experiment pe care l-am făcut până la urmă la București cu persoana respectivă.

Rep.: Persoana respectivă cum a reacționat când a auzit propunerea ta?
A.D.: A fost foarte entuziastă. Dar într-un oraș mai mic mereu te întâlnești cu cineva mai mult sau mai puțin întâmplător. De multe ori ieși în centru tocmai ca să te întâlnești „întâmplător” cu cineva. Există speranța găsirii unei persoane speciale și când mergi să cumperi pâine. Atunci când i-am întâlnit pe Manu și pe Raul, care erau voluntari la Pădurea rotundă au fost foarte curioși de experimentul ăsta. Mi se pare în același timp și o modalitate în care cunoști orașul. Acesta relaționează cu oamenii și structurează felul în care sunt relaționați și oamenii. Mi se părea cu atât mai important să suprapun aceste două tipuri de relații. Nu e vorba doar de social, ci și de felul în care trăim socialul în oraș. Dar adevărata provocare ar fi dacă te-ai căuta cu cineva o zi întreagă, în tot orașul. Unde ai alege atunci să stai? În timpul căutării proiectezi mult în persoana cealaltă, bazându-te pe ce cunoști deja despre ea sau bazându-te pe ce-ți imaginezi că știi despre ea. Sau ce-ți imaginezi că știe ea despre tine și pe unde crezi că te-ar căuta. Este ca o vedere la distanță.

Rep.: Cum a fost experiența ta în cadrul rezidenței?
A.D.: A fost interesantă interacțiunea cu artiștii. E foarte constructivă o experiență de acest gen, în care să fii alături de mai mulți artiști, chiar dacă lucrezi individual. Îmi plac și rezidențele în care mai mulți artiști trebuie să conlucreze pentru o lucrare colectivă, dar și cele individuale sunt interesante fiindcă sunt influențate în mod involuntar de interacțiunile cu ceilalți creatori. Mă interesează felul în care colaborăm ca artiști dincolo de bula noastră individuală. De obicei lucrările de grup sunt mult mai ancorate în realitate, dar când lucrezi în bula ta există riscul de a te izola și de a pierde contextul. Rezidențele sunt importante și benefice și fiindcă te scot din zona ta familiară și îți pun creativitatea la treabă în contexte noi. Și, de asemenea, am râs foarte mult în rezidență (râde). Asta mi-a plăcut mult.

Expoziția va fi deschisă până în 30 septembrie.

Andrei VORNICU