Ediţia din acest an a evenimentului „Toamna Luduşeană” va avea loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie. Anunţul a fost făcut marţi, 19 septembrie, pe site-ul Primăriei oraşului Luduş, www.ludus.ro. „Toamna Luduşeană” este organizată de Primăria şi Consiliul Local Luduş, în colaborare cu Asociaţia Culturală Tradiţională de Transilvania din Cluj Napoca şi se va desfăşura în incinta pieţei multifuncţionale din localitate.
În cadrul evenimentului de trei zile, care va fi prezentat de Elisa Cantemir, este inclus şi un moment special, respectiv o degustare cu un somelier profesionist, care va propune cinci sortimente de vin din zona Ardealului. Degustarea va avea loc vineri, 29 septembrie, la ora 20.00, în incinta Hotelului „Sabis” din Luduş.
Vineri, 29 septembrie
Ora 17.00
Parada Ansamblurilor alături de un car alegoric şi de flăcăi călare;
Primirea alaiului și al oficialităților la standuri de expoziție fructe și legume;
Prezentarea programului pe cele trei zile;
Vizitarea standurilor;
Ora 17.45
Solistul Răzvan Circa;
Ansamblul Datina Turda;
Recitalul solistei Angela Mândrușcă;
Momentul sponsorului;
Recital Ana Georgeta Bala;
Ansamblul Făgețiancu Iara (Cluj);
Ansamblul Rugyek Mihai Viteazu (Cluj);
Ansamblul Fiii Moților Mihai Viteazu (Cluj);
Recital Alexandru Făgădar;
Recital Ionela Moruțan.
Sâmbătă, 30 septembrie
Ora 8.30 – 14.00
Concurs gastronomic;
Concursul de ceaune “Ceaunul Fermecat” (program pentru copii);
Ora 17.30
Recitalul tinerelor talente din Luduș și împrejurimi;
Momentul sponsorului;
Prezentarea programului;
Recital Mike Zetter;
Recitalul solistei Yssa Dance;
Momentul sponsorului;
Decernarea premiilor și desemnarea câștigătorului concursurilor „Zacusca Anului”, „Morcovul Anului”;
Recitalul solistei Letty Dance;
DJ Even Steven (Untold).
Duminică, 1 octombrie
Ora 16.30
Recitalul tinerelor talente, soliști muzică populară;
Ansamblul „Ardealul” Luduș;
Invitați speciali Ansamblul „Socăcițele” din Meseșeni (Sălaj);
Ansamblul „Mugurelul” Câmpia Turzii;
Ansamblul „Hajdina” Luduș;
Recitalul soliștilor Roxana și Septimiu Pop;
Ansamblul „Iernuțeana” (Mureș);
Recitalul solistei Delia Molnar;
Recital Mihai Petreuș;
Recital Ioana Toma;
Recital Nelu Șoptereanu;
Recital extraordinar Ioan Dordoi și Felix Gălan, cu acompaniamentul muzical asigurat de formația condusă de maestrul Săndel Gavriș.
(Redacţia)