Maria Petruț, o viață dedicată sufletelor preșcolarilor

Ce poate fi mai frumos decât să-ți aduci aminte de anii copilăriei, de momentele în care lumea ți se părea simplă și frumoasă. La fel și amintirile despre oamenii care ne-au marcat frumos copilăria, la care revii mereu cu drag, cu ajutorul memoriei , încă neștirbită de trecerea timpului. Așa se face că am făcut și eu o incursiune în acele frumoase vremuri,  în perioada petrecută la cămin, mai exact la grădinița de la „Manghezu” cum i se mai spunea de către reghineni. „Vinovatul” principal pentru această încursune este fosta mea educatoare, Maria Petruț care, de aproape patru decenii se îngrijește de viitorul frumos al copiilor reghineni. M-a primit cu drag, la Grădinița cu Program Normal Nr. 3, situată vizavi de pompieri , prilej cu care am depănat amintiri despre „Promoția 1979-1982” de la „Manghezu” precum și despre modul în care profesia de educator continuă să modeleze caracterele celor mici.

Cum a început drumul către profesia de educator ?

Maria Petruț : De loc sunt din Reghin, mai exact din Apalina. Acolo am copilărit, unde am și făcut școala generală, iar la terminarea clasei a VIII-a, în 1975, în urma unui examen pe care l-am promovat, am intrat la Liceul Pedagogic din Târgu-Mureș. Acolo am aprofundat bazele viitoarei profesii. Am avut această dorință de mică, să lucrez cu copiii și spre bucuria mea ea mi s-a îndeplinit.

Ce amitiri vă leagă de perioada liceului ?

Maria Petruț: Am fost și o generație foarte bună. Am avut niște profesori minunați, profesoara dirigintă Adela Pădurean, o femeie minunată care a închegat un colectiv foarte bun. Îmi amintesc cu drag de profesorul de limba română Emil Pop, care din păcate nu mai este printre noi, de profesoara de matematică Eugenia Rațiu, care nu de mult ne-a părăsit, de profesoara de geografie Maria Precup, de profesoara de psihologie Maria Nuțiu, care ne-a fost și profesoara de practică pedagogică, de la care am învățat foarte multe despre ce înseamnă viitoarea noastră  carieră de dascăl și nu în ultimul rând calitatea de om. De câte ori trec pe lângă liceu, întotdeauna îmi amintesc cu drag de anii de școală, de emoțiile pe care le încercam de fiecare dată, de curtea școlii care poată să povestească de câte ori ne-am retras acolo și învățam. La fel și sălile de meditații care pot povesti  câte emoții și griji le-am avut atunci. A fost frumos, a fost plăcut, au fost anii frumoși de care, cu mare drag îmi aduc aminte, de tot ce a însemnat Liceul Pedagogic, de la pregătirea noastră, la practică, la oamenii care ne-au înconjurat și ne-au format pentru a deveni dascălii zilei de astăzi.

Ce a urmat după terminarea studiilor pedagogice ?

Maria Petruț: După terminarea Liceului Pedagogic în 1979, a urmat repartiția. După examenele de bacalaureat, am început să lucrez la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 din Reghin, fosta grădiniță de la „Manghezu”.  Fiind la început, doamna directoare mi-a spus că-mi va da o grupă mică. Eu începătoare, copii începători, am fost toți în acel moment mai speriați, dar, așa frumos, cu drag de meserie, cu drag de copii, ne-am adaptat, ne-am acomodat, și am început primele activități frumoase desfășurate cu ei. Au urmat trei ani frumoși împreună cu ei, ei fiind practic prima mea generație de copii. La grădinița de la „Manghezu” nu am avut decât o singură generație, acolo nu am fost cadru didactic titular, fiind suplinitoare la început. De acolo, în 1982, am fost repartizată la Grădinița cu Program Normal Nr. 3,  locul unde lucrez în continuare.

Amintiți câteva nume „Generația 1979-1982” de la „Manghezu”

Maria Petruț: Îmi amintesc cu drag cel care facilitează acest interviu,  Alin Zaharie, de Ramona Haba, Neluțu Moldovan, Daniela Hărșan, Marius Tonceanu, Cătălin Rusu, Vali Șerdean, Lako Clementin, Sebi Socolean, Cristi Cășvean, Daniela Dumbrăvean, Maya Crișan, Mircea Botoș, Marius Ceușan, Laura Mărginean, Gabor Gabriel, Claudiu Ducat. A fost și prima mea generație, cu care m-am format și eu. Sunt foarte mîndră că pe mulți dintre ei îi întâlnesc și acu, toți sunt oameni realizați.

Cea mai mare emoție și cea mai mare plăcere a unui dascăl este atunci când își vede foștii elevi

Maria Petruț: O emoție extraordinară mă încearcă în momentul în care, cei din primele generații vin  cu copiii lor la grădiniță, și asta îmi dă  o satisfacție și mai mare. Înseamnă că am fost un dascăl bun pentru ei, dacă ei consideră că pot face în continuare  pentru copiii lor același lucru care l-am făcut și pentru ei.

Cum era percepută  înainte de 1989 munca de educator ?

Maria Petruț: Nu aș putea să spun că era diferită, munceam cu drag, aveam copii minunați. Nu am ținut cont de clasa socială, am avut copii de tot felul, dar nu știu, parcă era altfel, cu altă seriozitate era privit învățământul. Se vedea satisfacția muncii noastre, părinții erau mulțumiți, la fel și copii, aveau rezultate foarte frumoase la școală. Acum lucrurile s-au schimbat puțin.  Atunci părinții își lăsau la grădiniță copii cu încredere, puneau bază și încerede pe cei care eram acolo.

Revenind la perioada „Manghezu”, îmi aduc aminte de programul de cinema și teatru de care aveam parte

Maria Petruț: Activitățile extracuriculare se desfășurau atunci sub o altă formă. Aveam ziua în care eram programați pentru a merge  la film, la Cinema „Voinicelu” cum i se spunea pe atunci. De asemenea, mergeam la Casa de Cultură pentru a vedea teatru de păpuși. Pe lângă faptul că ne deplasam pe jos de fiecare dată, ne obișnuiam cu o sală de spectacol, cu felul în care trebuia să privești un spectacol, să-l simți altfel decât văzând un film de desen animate sau o piesă de teatru  la televizor. Nu e același lucru, nu e aceeași emoție pe care o trăiești.

Cum s-au schimbat lucrurile, în ce privește profesia de educator, după 1989 ?

Maria Petruț: În ce privește munca noastră, activitatea se desfășoară respectînd programele aflate în vigoare. Ele vizează și acum pregătirea copiilor, formarea lor. Ce avem în plus față de perioada de dinainte sunt activităție extracuriculare desfășurate în unitate. Avem trupe de teatru care vin să joace copiilor, urmărim aici spectacole, filmulețe de desene,  într-un moment de program distractiv, Activități Liber Alese în partea doua a zilei, le putem viziona acum în grădiniță. Oferta este mai mare în ce privește  dotarea grădinițelor cu aparatură, material didactic, cu tot ce înseamnă tehnică. Sunt lucruri la care generațiile trecute nici nu visau.

Ce vă motivează să continuați în această profesie ?

Maria Petruț: În primul rând sunt generațiile de copii, ei mă încarcă cu energie. Copiii înseamnă foarte mult pentru mine și întâlnirea cu ei în fiecare dimineață îmi dă un tonus și o plăcere de a continua ceea ce am început cu apropae 40 de ani în urmă.

Cine s-a schimbat mai tare în ultimii 30 de ani, părinții sau copii ?

Maria Petruț: Copiii sunt tot copii, ei te bucură, îți aduc căldură, un zâmbet, o mângăiere, te încarcă cu privirea lor. În ce privește părinții, pretențiile acestora sunt mult mai mari. Nu că nu ne-am strădui să facem față sau să răspundem acestor pretenții, dar uneori vin așa cu niște probleme care poate nu ar trebui să fie ridicate. Sunt extrem de rare aceste lucruri, în general, prin ceea ce le oferim, satisfacem cerințele și exigențele părinților.

Au trecut anii, s-au făcut dotări materiale, grădinițele arată bine, dar a rămas aceeași chestie primordială ca și înainte de 1989, și anume valoarea dascălului, care se numește pedagogia

Maria Petruț: Noi trebuie să o folosim în adevăratul sens al cuvântului, la fel și psihologia, să cunoști omul, să ști de unde pornești și ce dorești să faci. În ce privește partea pedagogică, cu metodele pe care le folosim,  să contribuim la  formarea și dezvoltarea generațiilor de copii.

Cum e relația cu colegele mai tinere?

Maria Petruț: Avem o colaborare foarte frumoasă, atât cu cele cu experință dar și cu colegele mai tinere. Ele primesc din partea noastră sfaturi și îndrumări. Ele la rândul lor, vin și ne întreabă întotdeauna înainte  de a alege să organizeze ceva, și împreună organizăm orice eveniment.

Ce urmează pentru educatoarea Maria Petruț ?

Maria Petruț: Sunt deja la numărătoarea inversă, anii sunt puțini care au rămas în ce privește exercitarea acestei profesii. Îmi doresc ca în continuare să am aceeași colaborare foarte bună cu colegele mele, să avem realizări frumoase împreună pe plan profesional. În ce privește copiii, îmi doresc să avem activități frumoase cu ei și în număr cât mai mare, și ce e foarte important, să avem în continuare generații de copii. Ei sunt viitorul nostru, cei care ne țin tonusul vesel, ne ridică. Îmi doresc să am sănătate, și bucurii aduse de copiii cu care am lucrat,  care îmi mai fac o vizită, cum a fost și cea prilejuită de acest interviu.