Reţinut de poliţişti pentru mai multe infracţiuni rutiere Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 365 Vizualizări

Reţinut de poliţişti pentru mai multe infracţiuni rutiere

Poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Mureş au observat în trafic duminică, 24 septembrie, un autoturism care în momentul în care a efectuat virajul la dreapta de pe Aleea Carpaţi, spre podul Mureş, a acroşat balizele de direcţionare iar una dintre aceste balize a fost purtată sub autoturism pe toată lungimea podului.

Imediat, la faţa locului s-au deplasat şi poliţişti rutieri din cadrul Biroului Rutier Târgu-Mureş, care au oprit autoturismul în cauză, în prima parcare după coborârea podului de peste râul Mureş, în direcţia cartierului Unirii.

Poliţiştii au identificat persoanele din autoturism ca fiind doi bărbaţi, de 26 şi 49 de ani, primul domiciliat în comuna Sâncraiu de Mureş iar cel de-al doilea în municipiul Târgu-Mureş.

„În urma verificărilor făcute la faţa locului şi pe baza documentelor înmânate, poliţiştii au constatat că autoturismul avea aplicate plăcuţe de înmatriculare eliberate de statul german pentru export, care erau expirate din 12 august 2017 şi tot cu această dată era expirată şi asigurarea obligatorie auto. Totodată, în bazele de date autoturismul figura ca neînmatriculat. Cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate, fiind totodată testaţi cu etilotestul, care a indicat valoarea de 0,83 mg/l în aerul pur expirat pentru tânărul de 26 de ani şi de 1,62 mg/l în aerul pur expirat pentru bărbatul de 49 de ani. Ulterior audierilor şi recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la sediul UPU SMURD, tânărul de 26 de ani a afirmat că deşi este proprietarul autoturismului, l-a încredinţat spre a fi condus de către bărbatul de 49 de ani, lucru confirmat de către cel din urmă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cercetările sunt continuate pentru infracţiunile de conducerea unui autoturism neînmatriculat şi sub influenţa alcoolului, cu bărbatul de 49 de ani în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, cu propunere de arestare preventivă.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE