Surprize și confirmări în Liga IV Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 209 Vizualizări

Surprize și confirmări în Liga IV

Etapa a V-a din seria Mureș a Ligii IV de fotbal a programat câteva jocuri atractive. Capul de afiș l-a constituit jocul din Mureșeni, unde Gaz Metan Târgu-Mureș a întâlnit liderul la zi, MSE Târgu-Mureș. Era una dintre disputele dintre echipele târgumureșene, dar ambele se aflau pe podium după disputarea a patru etape, deci era și un derby de clasament. Cele două făceau parte din grupul de cinci echipe care nu au înregistrat niciun eșec în această ediție. Liderul MSE cedase primele puncte în etapa precedentă, când a remizat pe teren propriu, 2-2 cu ACS Miercurea Nirajului, una dintre obișnuitele fruntașe, dar de această dată s-a impus categoric. Deși la pauză era doar 1-0, cu golul reușit de Moldovan Tamás în minutul 13, imediat după reluare MSE s-a desprins în mai puțin de 15 minute la 4-0, cu goluri reușite de Rareș Ruja, Tamás Attila și Dudás Levente. Gaz Metan a căzut psihic și a mai primit alte trei goluri, în minutele 62, 73 și 77, reușite de aceiași trei jucători, dar în ordinea Dudás, Ruja, Tamás. O victorie aproape umilitoare, după un joc în care Gaz Metan se anunța o adversară mai redutabilă. Eforturile lor de a mai reduce din diferență spre final nu au adus nimic nou, iar MSE își păstrează prima poziție și își mărește avansul și datorită pasului greșit făcut de Mureșul Luduș. Aceasta a remizat pe teren propriu cu Raza de Soare Acățari, echipă care poate fi considerată o adevărată revelație a ediției.

 

Pași greșiți și redresări în rândul fruntașelor

 

Echipa din Acățari, antrenată de fostul portar al ASA-ului Alexandru Varro, a încheiat pe ultima poziție în sezonul trecut, dar a rămas în Liga IV deoarece mai multe echipe nu puteau face față în acest eșalon și a obținut un 1-1 de puțini anticipat pe terenul ludușenilor. A reușit să înscrie primul gol echipei ludușene, dar acest rezultat a permis campioanei Mureșul Rușii Munți să depășească la golaveraj echipa din Luduș, cu un meci mai puțin disputat. Echipa din Rușii Munți a înregistrat scorul etapei cu Mureșul Cuci, arătând ca o echipă care își dorește să-și confirme statutul de favorită. Întâlnirea dintre două echipe care se prezintă în acest sezon ca două pretendente la locurile fruntașe a confirmat acest lucru. Medve To Mob Art Sovata a câștigat la cu 3-2 meciul din deplasare cu Unirea Tricolor Târnăveni și se menține în apropierea podiumului. Se anunță o ediție echilibrată, dar intențiile de promovare se vor afla abia în partea a doua a campionatului.

Rezultatele etapei a V-a

Avântul Miheșu de Câmpie          – Atletic Târgu-Mureș          2-4

Mureșul Luduș                               – Raza de Soare Acățari        1-1

ASC Sărmașu                                 – Gaz Metan Daneș               6-0

Gaz Metan Târgu-Mureș               – MSE Târgu-Mureș             0-7

ACS Miercurea Nirajului              – Mureșul Nazna                   3-0

Mureșul Rușii Munți                     – Mureșul Cuci                     10-0

Unirea Tricolor Târnăveni            – Mob Art Sovata                 2-3

Viitorul Ungheni                           – a stat

CLASAMENTUL

  1. MSE Târgu-Mureș                   5 4 1 0       18-  5 13
  2. Mureșul Rușii Munți               5 3 1 1       23-  7 10
  3. Mureșul Luduș                         4 3 1 0       13-  1 10
  4. Lacul Ursu Mobila Sovata      4 3 0 1       14-  4   9
  5. ACS Miercurea Nirajului        5 2 3 0       11-  5   9
  6. Gaz Metan Târgu-Mureș        5 2 2 1         6-11   8
  7. Viitorul Ungheni                      4 2 1 1       14-  6   7
  8. Unirea Tricolor Târnăveni     5 2 1 2       13-  8   7
  9. Raza de Soare Acățari             5 1 4 0         8-  4   7
  10. Atletic Târgu-Mureș                5 2 1 2         8-  5   7
  11. ASC Sărmașu                            5 1 0 4         9-23   3
  12. Avântul Miheșu de Câmpie   4 1 0 3         5-13   3
  13. Mureșul Cuci                            4 0 2 2         4-23   2
  14. Mureșul Nazna                         5 0 1 4         4-11   1
  15. Gaz Metan Daneș                     5 0 0 5         7-31   0
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE