ÎPS Irineu: „Voi încerca din nou” Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 283 Vizualizări

ÎPS Irineu: „Voi încerca din nou”

Predica slujbei oficiată duminică , 24 septembrie în Biserica „Înălțarea Domnulu” din Reghin, a prilejuit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu să sublinieze importanța încrederii în cuvântul lui Dumnezeu, reamintind celor prezenți despre deschiderea lui Petru față de cuvintele Învățătorului, care i-a cerut să iasă în larg la pescuit pe lacul Ghenizaret, încredere care,  în cele din urmă i-a fost răsplătită cu o mulțime mare de pește. „Acest lucru se întâmplă când ai încredere în Dumnezeu, și în ciuda oricăror evidențe negative, sau a unui trecut eșuat, tu mergi înainte cu speranță. Marele duhovnic Paisie de la Sihla spunea: „Dacă am avea noi credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu precum copiii în braţele mamelor lor”. Iubiți credincioși, oricât de amărâți și disperați am fi, oricât de îndurerați sau frustrați am fi, este bine ca fiecare dintre noi să spună: voi încerca din nou. Exploratori, savanți, sfinți, oameni de știință, handicapați sau luptători pentru mari cauze,  au avut această deviză: voi încerca din nou, și în cele din urmă au izbutit. Când cei 300 de spartani stăteau fermi la Termopile, și li s-a spus că perșii sunt atât de numeroși încât săgețile lor vor întuneca soarele, ei au răspuns: noi vom lupta în întuneric, și au repurtat o strălucită victorie. Totdeauna trebuie să fim încredințați că dincolo de noi e numai soare, acolo e Dumnezeu, în care trebuie să te încrezi, și întotdeauna tu vei reuși, vei prinde peștii succeselor, ai bucuriilor și ai împlinirilor cele frumoase”, a spus ÎPS Irineu. Prezența înaltului prelat la Reghin a fost marcată de instalarea oficială a noului protopop ortodox al Reghinului, în persoana părintelui Valentin Vârva, care îi succede părintelui Teodor Beldean, cel care a condus Protopopiatul Ortodox Reghin vreme de trei decenii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE