INTERVIU. Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Eu nu am epuizat nici pe departe nici subiectul, nici portretul, nici personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu.”

Cunoscută pentru romanele „Spovedanie la Tanacu” și „Cartea judecătorilor” (care au stat la baza filmului „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu), dar și pentru „Nopțile patriarhului”, „În țara lui Dumnezeu”, „Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut” și biografiile „Regina Maria. Ultima dorință” și „Mihai I, ultimul rege al românilor”, Tatiana Niculescu a lansat în acest an biografia „Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu” (Editura Humanitas), un volum care, în mod previzibil, a stârnit controverse, dar s-a și bucurat de vânzări bune. Autoarea a expus povestea neromanțată a unui personaj istoric incomod și ambiguu într-o manieră detașată și obiectivă, dar totodată accesibilă publicului larg în scopul sporirii nivelului de înțelegere al lui Corneliu Zelea Codreanu în contextul epocii în care acesta a trăit.

Tatiana Niculescu a prezentat cartea la cea mai recentă ediție a Salonului de Carte Bookfest Tîrgu Mureș, alături de Cornel Sigmirean și Ioan Chiorean, iar la finalul evenimentului a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu în care să discutăm puțin despre această ultimă apariție editorială, și nu numai.

Reporter: Probabil sunteți la curent de lansarea documentarului „Țara moartă” în regia lui Radu Jude, în care se tratează problema pogromului evreiesc din România. Această producție marchează, de asemenea, o tendință de demistificare a istoriei. Credeți că societatea actuală dorește să facă acest demers în sens general?
Tatiana Niculescu: Sigur că da. Mai cu seamă generațiile tinere, în care eu am cea mai mare încredere, pot să afle o variantă cât mai aproape de adevăr a istoriei noastre, fie că e vorba de istorie veche, fie că e vorba de istorie interbelică, fie că e vorba de istorie modernă și contemporană.

Rep.: Din punctul meu de vedere, există o ruptură între opinii care se plasează în extreme și nu există o variantă de mijloc, echilibrată. Credeți că, din acest punct de vedere, există premisele de a fi receptat în mod corect un personaj istoric, un eveniment istoric sau chiar istoria, în ansamblu?
T.N.: Da și nu. Nu pentru cei care urmează o singură versiune, excesivă, și da pentru cei care sunt dispuși, chiar dacă le convine mai puțin sau poate că inițial nu sunt de acord cu altă perspectivă asupra istoriei decât cea pe care o au. Aceștia sunt dispuși să accepte că există mai multe perspective asupra unui eveniment istoric, și cu cât știi mai multe și cu cât ai o privire mai completă asupra unui eveniment sau a unei epoci, cu atât înțelegerea acelei epoci e mai bună și mai dătătoare de înțelepciune.

„Despre omul Corneliu Zelea Codreanu cred că încă mai avem lucruri de aflat.”

Rep.: Cu ce completează portretul făcut de dumneavoastră lui Corneliu Zelea Codreanu cel care deja există în societatea noastră?
T.N.: Portretul lui Codreanu nu este suficient cunoscut publicului larg. Cred mai curând că se știu multe lucruri care sunt de natură academică și de discurs istoric despre perioada legionară, despre activitatea acestei organizații, despre fenomenul legionar, despre încadrarea în epocă, despre anii ’30 și tot contextul lor politic, dar despre omul Corneliu Zelea Codreanu cred că încă mai avem lucruri de aflat. Această biografie a lui Codreanu nu este decât un pas către, aș vrea să cred, cât mai multe biografii ale acestui personaj, dar și ale multor personalități istorice care ne rămân necunoscute pentru că de fapt nu ne-a povestit nimeni viața lor. Cu cât am avea mai multe astfel de lucrări, cu atât ar fi mai bine, pentru că publicul ar avea la îndemână niște instrumente prin care ar putea să se apropie cu mai multă autenticitate de o epocă, de o istorie și de o personalitate istorică.

Rep.: Cartea se înscrie într-o linie de maximă obiectivitate. Aș fi curios să aflu părerea subiectivă a autoarei asupra personajului.
T.N.: Părerea subiectivă ce-ar însemna, dacă-mi place sau nu îmi place de Codreanu? M-am întrebat adesea ce s-ar fi întâmplat dacă Corneliu Zelea Codreanu nu ar fi fost asasinat și ar fi continuat o carieră politică parlamentară. Nu știu dacă și-ar mai fi amintit astăzi cineva, ceva de el sau dacă n-ar fi rămas o figură oarecare, poate puțin exotică, a parlamentarismului interbelic. Faptul că el a fost asasinat, faptul că a fost asasinat, în plus, în urma unui proces care a fost o mare farsă, asta a făcut din el un erou, un martir, și i-a creat o aură mitologică pe care dacă ar fi murit la adânci bătrânețe în patul lui nu ar fi avut-o cu siguranță. Dar asta nu îl face mai puțin interesant. Este o personalitate extrem de interesantă și care încă rămâne să fie descoperită. Eu nu am epuizat nici pe departe nici subiectul, nici portretul, nici personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu. În numeroase țări europene apar anual nenumărate biografii: ale lui Hitler, Mussolini, Stalin, Lenin, și mulți alții. Ar fi normal să avem și noi cât mai multe biografii ale oamenilor care au marcat în bine sau în rău istoria noastră fiindcă din asta învățăm să nu mai repetăm greșelile trecutului, altminteri le vom repeta la nesfârșit.

Rep.: V-ar interesa, de exemplu, să scrieți biografia unui personaj precum Ceaușescu?
T.N.: Sigur că da. Oricând. Numai că, deocamdată, eu rămân în perioada interbelică. Încă mă pasionează și mă preocupă această perioadă.

Rep.: Chiar urma să vă întreb ce fel de personaje sau epoci vă atrag în mod special.
T.N.: Cred că perioada interbelică, cel puțin pentru mine, încă nu e suficient explorată. Mi-ar plăcea să descopăr și să scriu și despre personalități mai puțin controversate sau despre care se vorbește mai puțin, dar care în epoca lor au fost cu totul remarcabile.

Rep.: V-ați ales un potențial subiect?
T.N.: Pentru următoara biografie? Da, dar nu vă spun cine este (râde).

Rep.: E de sex masculin sau feminin?
T.N.: E de sex masculin, și o perioadă din viață este contemporan cu Codreanu, dar e mai tânăr decât acesta.

„Mă străduiesc foarte mult să nu mă povestesc pe mine în cărțile mele.”

Rep.: Nu vă tentează deloc literatura 100% ficțională?
T.N.: Ba da, sigur că mă tentează ficțiunea, numai că deocamdată și mai tare mă tentează viețile adevărate ale oamenilor adeărați. Să scriu biografii este forma mea de manifestare civică. Cred că scriind biografii pe înțelesul publicului larg ale unor personalități istorice ajută la maturizarea noastră politică și la mai bunele relații între noi. Cred sau sper să ajute din punctul de vedere al toleranței, din punctul de vedere al unei oarecari înțelepciuni cu care te deprinde înțelegerea istoriei.

Rep.: Care sunt exigențele pe care vi le impuneți când vă apucați de un proiect nou?
T.N.: Întâi de toate, încerc să mă documentez foarte bine. Fac multe cronologii, fac multe fișe și arbori genealogici, depinde de ce personaj deste vorba. Încerc să înțeleg cât pot de bine epoca și, lucrul cel mai greu, care vine de fapt la sfârșit, este când pun toate astea deoparte și încerc ca, intrând în pielea personajului, să privesc lumea de atunci cu ochii lui sau cu ochii ei. În orice caz, în toate cărțile mele mă străduiesc să pun între paranteze eventualele mele opțiuni politice, ideologice sau de altă natură, propriile mele prejudecăți sau propriile mele așteptări și să proiectez asupra unei personalități reale fantasmele mele despre acea personaltate sau despre epoca în care a trăit. Mă străduiesc foarte mult să nu mă povestesc pe mine în cărțile mele, ci să mă apropii cât pot de mult de viața acestor oameni despre care povestesc.

Rep.: Este vreun autor de biografii din străinătate care v-a influențat?
T.N.: Eu am trăit niște ani buni în Marea Britanie și acolo există o tradiție îndelungată a biografiilor. Se scriu foarte multe biografii despre personalități contemporane și despre figuri ale istoriei. E un gen literar extrem de bogat și care, desigur, m-a influențat și m-a preocupat și pe mine încercând cumva să-l împământenesc în România unde sunt nenumărate personalități istorice, și nu numai, care ar merita biografii. Chiar cred că acest gen literar, care e un fel de cenușăreasă a literaturii la noi, ar merita mai mult, și asta încerc să fac, să familiarizez publicul cu acest mod de a citi și de a privi istoria.

Andrei VORNICU