GALERIE FOTO: Respect, dragoste și mulțumire pentru vârstnicii Reghinului Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1084 Vizualizări

GALERIE FOTO: Respect, dragoste și mulțumire pentru vârstnicii Reghinului

„Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice” a fost marcată luni, 2 octombrie, la Reghin, în cadrul unui eveniment găzduit de Restaurantul „Monte Carlo”, organizat de Primăria și Consiliul Local din „Oraşul Viorilor”.

Peste 1.300 de invitaţi

Vârstnicii reghineni, peste 1.300 de persoane, găzduite în cele două săli ale Resturantului „Monte Carlo”, s-au bucurat de o seară de neuitat în compania celor dragi și a programului artistic oferit de organizatori. „Mă uit în jur și îmi dau seama că ar trebui să ne naștem bătrâni, să venim înțelepți în această lume, să fim în stare de a ne hotărî soarta noastră în lume, să știm la răscruce pe ce drum să pornim, iar responsabil să ne fie doar dorul, iar apoi să ne facem mai tineri, și mai tineri, să fim copii. Am fost, și ați fost copii. Cu toate acestea, mă uit în jur și văd multe suflete de copii, iar eu, un simplu străin pentru ei, și îmi permit ca în numele colegilor mei, al consilierilor, al doamnei primar, în numele invitaților, să-i rog să-și păstreze zâmbetele de copii, sufletul pur și să ne trăiți. Mă închin în fața lor și le mulțumim pentru tot ceea ce sunt. La mulți ani!”, a precizat Marius Portik, prezentatorul evenimentului alături de Alexandra Cotoi.

„Hristos îi binecuvântează pe toţi”

Binecuvântarea creștină a evenimentului a fost adusă de preoții Valentin Vârva, protopopul ortodox al Reghinului, Florin Boitoș, protopop greco-catolic al Reghinului, Balogh Arpad, Johann Zey, Demeter Joszef, Dumitru Daniel și Vasile Chiorean. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, să vă ajute să aveți mulți și fericiți ani, iar distinselor oficialități care tot timpul le sunt aproape, le mulțumim pentru că și de această dată, din programul lor încărcat au rupt o parte din timp să fie alături de toți cei care au o remarcabilă vârstă. Hristos, prin rugăciunile noastre îi binecuvântează pe toți. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să fie alături de noi în toate zilele vieții noastre, să fim părtașii cu bunii înțelepți. Bunul Dumnezeu să-i ajute și să-i binecuvânteze pe toți”, a spus părintele Valentin Vârva, protopopul ortodox la Reghinului.

Cea mai frumoasă sărbătoare a anului

Maria Precup, primarul municipiului Reghin, a mulțumit celor prezenți, pentru moștenirea lăsată generațiilor actuale ale Reghinului. „Dragii mei dragi, este cea mai frumoasă sărbătoare a anului. Este frumoasă pentru că vă iubim și vă prețuim. În semn de respect, în semn de recunoștință și de admirație, personalitățile județului și țării, împreună cu preoții noștri sunt alături de noi, să vă cinstim, să vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi. În numele copiilor și nepoților noștri, spunem sărut mâna mamă, sărut mâna tată, sărut mâna bunicilor noștri dragi. Ei ne-au lăsat o țară frumoasă, o economie prosperă, un oraș minunat, ei au avut grijă de educația noastră, de sănătatea noastră, au dat dovadă de bunătate și omenie pentru că au fost foarte dăruiți copiilor, poporului și țării noastre. De aceea, în semn de recunoștință ne plecăm umil capul în fața lor. Să ne trăiți dragii noștri, avem nevoie de zâmbetul lor, de înțelepciunea și de lacrimile lor atunci când le este greu. Să ne trăiți, nu plecați de lângă noi, nu suntem nimic fără ei, doar împreună, cu înțelepciunea și sfaturile lor putem merge mai departe. Ştim că le-a fost greu, că au suferit, chiar umiliți, și înainte și după 1989, dar au avut demnitate, și au mers mereu înainte, deoarece îi caracterizează două lucruri, educația și bunul simț. De aceea le mulțumesc mult”, a spus Maria Precup.

Lecția de viață a părinților și bunicilor

Oficialitățile prezente au adresat un gând de recunoștință celor care, prin strădania lor, au marcat prin educație și devotament familii, urmaşi demni de strădania părinților și bunicilor. „Sunt emoționat de fiecare dată când sunt prezent la un astfel de eveniment, deoarece aceste persoane în vârstă sunt cei care ne-au dat viață, cei care ne-au ținut de mânuță și ne-au învățat primii pași, cei care ne-ați învățat că trebuie să stăm în genunchi și să rostim prima rugăciune. Nu în ultimul rând sunt cei care ne-au învățat ce înseamnă cei șapte ani de acasă, pe care în viață, niciun educator sau profesor la școală nu puteau, să facă din noi ceea ce suntem. Există un proverb care spune că cine nu are bătrâni, să-și cumpere. El sintetizează totul, în special pe cei înțelepți de la care avem ce învăța”, a precizat dr. Lucian Goga, prefectul județului Mureș.

Importanța sfatului bătrânilor

La rândul său, deputatul Dinu Socotar le-a reamintit celor prezenți de înțelepciunea bătrânilor de odinioară, dar mai ales de nevoia conservării acesteia. „Îmi aduc aminte cu plăcere de lecturile tinereții, în care aflam despre diverse societăți preistorice din antichitate care erau conduse de acel Sfat al bătrânilor. În ce măsură aceste principii de conduită sociale le mai regăsim în societatea modernă, las la aprecierea dumneavoastră. Dar ar fi păcat să constatăm că ele nu se mai perpetuează. Cu satisfacție constat că aici la Reghin, Primăria, Consiliul Local, primarul Maria Precup, acordă atenție vârstei a treia, din respect față de înțelepciunea care de regulă se ascunde sub părul cărunt și organizează acest eveniment de mult mai mare amploare de cum mi-l imaginam când am fost invitat să particip la el”, a spus Dinu Socotar.

Respect pentru seniorii Reghinului

Alexandru Cîmpeanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, s-a declarat încântat să-și revadă printre cei prezenți pe cei care i-au marcat existența. „Încerc să-mi stăpânesc emoțiile deoarece în sală, la acest frumos eveniment, se află foștii mei dascăli, foștii mei șefi, colegi și foști și actuali colaboratori, cărora, într-o foarte mare măsură le datorez statutul meu profesional și social, fapt pentru care mă înclin în fața lor. Felicit organizatorii acestui eveniment, deși există unele voci care spun că e o cheltuială nejustificată din bugetul local, eu îi contrazic și le spun că toți cei de față, cei vârstnici, merită din plin un astfel de eveniment, sunt generația care a contribuit la dezvoltarea acestui municipiu în așa fel încât azi avem un oraș deosebit de frumos și înfloritor”, a subliniat Alexandru Cîmpeanu.

Iubire, credință și respect reciproc

Alături de primarul Maria Precup, la eveniment a fost prezent și viceprimarul Mark Endre, care a prefațat momentul acordării Diplomelor de Excelență, cu un gând de sănătate celor prezenți. „M-aș bucura din tot sufletul, măcar pentru câteva ore, cei sărbătoriși azi să scape de griji, de povara anilor, și să se bucure de programul oferit de Primăria și Consiliul Local Reghin. Sunt 50 de ani de căsnicie sărbătoriți în acest an de minunatele cupluri din Reghin. Această perioadă nu putea fi trăită împreună fără iubire, dragoste, fără credință și fără respectul reciproc. Aceste cuvinte înțelepte pe cere ni le inspirați sunt de neînlocuit”, a menționat Mark Endre.

Recunoștința adusă „cuplurilor de aur”

Momentul „Nunta de Aur” a fost cireașa de pe tort a evenimentului de luni de la Restaurantul „Monte Carlo”, când 36 de cupluri au primit respectul cuvenit la împlinirea celor 50 de ani de căsnicie. ”În fiecare an ținem să-i cinstim pe eroii noștri, pe cei care au rezistat 50 de ani să fie împreună într-o familie. De aceea îi numim eroii noștri și cărora le dorim să fie împreună în continuare, să trăiască zile frumoase și minunate. La mulți ani acestor minunate cupluri de aur, pentru jumătatea de veac trăită împreună și la bine și la greu”, a precizat primarul Maria Precup, înainte de a-i felicita personal pe frumoșii miri din urmă cu o jumătate de secol. Au primit aplauzele întregii asistenţe familiile Nagy Tibor și Estera, Pușcaș Augustin și Ana, Sütö-Minyukus Ioan și Ana, Muș Ioan și Rafila, Farcaș Zaharie și Carolina, Pop Vasile și Ioana-Emilia, Farkas Emeric și Ana, Nagy Emeric și Anna, Șimon Eugen și Eleonora, Kiss-Miki Ferenc și Irina, Balla Dionisie și Irina, Neagu Vasile și Elisabeta, Bucur Gheorghe și Victoria, Czuczura Ludovic și Ana, Varodi Petru și Maria, Fekete Vasile și Ecaterina, Pui Ioan și Aurelia, Demeter Carol și Eva, Daibucat Iuliu și Eva-Maria, Gyulai Iosif și Magdalena, Popa Darie  și Maria, Vereș Árpád și Agneta, Zoltan Dumitru și Agneta, Chețan Ioan și Raveca, Ferencz Iozsef și Viorica, Crețu Ioan și Victoria, Cozma Victor și Salvina, Moldovan Romulus și Valeria, Tripon Gheorghe și Ana, Rotariu Liviu și Ileana, Sîntean Pavel și Floarea, Páll Péter și Irén, Barta Ferencz și Elisabeta, Borșa Petre și Ana, Căruceru David și Elvira.

Bucurii, liniște și amintiri frumoase

Seara a continuat cu un program artistic deschis de solista Anca Branea. „Iată că Dumnezeu a rânduit să mai treacă un an cu sănătate peste noi, dea ceea vreau să vă asigur de toată prețuirea mea, pentru că sunt ceea ce sunt astăzi datorită părinților mei, bunicilor mei care m-au învățat să mă rog și să fiu un om de cuvânt. La mulți ani tuturor, Dumnezeu să vă țină sănătoși și să aveți parte numai de bucurii, liniște și amintiri frumoase”, a spus Anca Branea.

Mirabela Dauer, oaspete de seamă

Prima surpriză a serii a fost recitalul susținut de Raoul, urmat de oaspetele special al serii, cunoscuta și îndrăgita solistă de muzică ușoară Mirabela Dauer. „Mulțumesc pentru invitația de a fi prezentă la acest eveniment. Urez la mulți ani tuturor vârstnicilor, bunicilor și părinților. Să știți că fără sănătate nu există nimic și fără prietenie. După 1990 am o vorbă, prietenii sunt cei care mă merită, așa vă doresc și vouă, să aveți parte doar de prieteni care vă merită”, le-a transmis Mirabela Dauer celor prezenți.

„Energia este atât de pozitivă și de frumoasă”

Ultimul, dar nu cel de pe urmă, care a ridicat lumea la dans a fost Florin Vos, emoționat și datorită prezenței în sală a părinților, care au ținut să fie prezenți la frumoasa sărbătoare dedicată vârstnicilor de la Reghin. „De multe bucurii să aveți parte încă 50 de ani de acum înainte. Sunt atât de emoționat de ceea ce am văzut aici la acest eveniment, de anvergura acestuia. Energia este atât de pozitivă și de frumoasă încât m-au pătruns emoțiile la maxim. De aceea vreau să felicit organizatorii în frunte cu primarul Maria Precup și tuturor celor care au pus umărul la organizarea lui, fapt ce ne arată nouă celor mai tineri cum să procedăm în viitor, cum să ne respectăm părinții și bunicii, cum să-i prețuim cât îi mai avem”, a spus solistul Florin Vos.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE