Share
Home / Cultură / Iernuțeni, file de istorie cu părintele Vasile Chiorean

Iernuțeni, file de istorie cu părintele Vasile Chiorean

Primăria Municipiului Reghin, Parohia Ortodoxă Iernuțeni, cu binecuvântarea Î.P.S. Irineu Arhiepiscuplul Alba-Iuliei, organizează duminică, 8 octombrie, ora 14:00, la Biserica Ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Reghin, lansarea cărții „Iernuțeni – Destinul generațiilor”, autor pr. Vasile Chiorean Logigan.

Album al credincioșilor

Volumul cuprinde repere istorice despre localitatea Iernuțeni și un Arbore Genealogic, precum și un album al credincioșilor din Parohia Ortodoxă Română – Iernuțeni. „Volumul acesta este un model, pentru că exprimă recunoștință atât pentru cei mai de dinainte, care au trudit din greu pe aceste binecuvântate meleaguri din inima Transilvaniei, cât și pentru cei de azi care, au aceeași râvnă, își adună eforturile și strădaniile pentru propășirea comunității lor, pentru triumful binelui, adevărului și al credinței cele dreptmăritoare. Această carte este rodul muncii și cercetăriilor asidue ale Părintelui Vasile Chiorean desfășurate pe parcursul mai multor ani, pentru a evidenția adevărul istoric; de a-l scoate la lumină și de a-l pune la îndemâna tuturor celor care vor să urmeze îndemnul, de a începe studiile lor, plecând de la elemente inedite, necunoscute până în acel moment, pe care apoi să le prezinte în lucrări istoriografice”, afirmă prof. dr. Florin Bengean în prefața cărții.

Lucrare în folosul comunității

Vor susține alocuțiuni prof. Sorina Bloj, dr. Florin Bengean, dr. Nicolae Băciuț, pr. Dr. Dorin Chiorean, care vor vorbi despre acest nou demers al părintelui Vasile Chiorean. „La porunca Preasfințitului Emilian Birdaș, încă din primii ani de păstorire în Iernuțeni, martie 1979, am adunat mult material pentru întocmirea unei monografii parohiale , la care s-a angajat prin obligație studențiască în timpul anului 2002 , băiatul cel mic, Marius-Nicolae Chiorean care a întocmit prima monografie despre Parohia Ortodoxă Română Reghin-Iernuțeni, prin care și-a susținut teza de licență la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia. Mai mult decât atât, în anul 2011am finalizat o lucrare asemănătoare despre satul natal Logig la care Înalpreasfinția Sa Irineu Pop mi-a scris prefața.În cazul celei de a doua lucrări despre fosta comună Iernuțeni, azi cartier al municipiului Reghin, am avut mai mult de lucru datorită faptului că parohia Iernuțeni este mult mai mare, însă marele avantaj a fost dublu: nu am mai parcurs de fiecare dată cei 50 de kilometri dus și întors Reghin-Logig, și experiența câștigată în trecut în această parohie mi-a fost de mare folos. Din aceleeași motive s-a născut și cea de a doua lucrare despre credincioșii din Iernuțeni, cu nădejdea ca peste ani și ani să devină o lucrare importantă pe plan local”, a subliniat părintele Vasile Chiorean.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sfaturi utile pentru amatorii de drumeţii hibernale

Kovács Zoltán Róbert, şef serviciu Salvamont Mureș, a transmis, prin intermediul cotidianului Zi de Zi, …

Share
Share