Home / Slider / Noi reglementări în sprijinul persoanelor îndreptățite să li se restituie taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante și timbrul de mediu

Noi reglementări în sprijinul persoanelor îndreptățite să li se restituie taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante și timbrul de mediu

Distribuie

Guvernul a completat OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Astfel, printr-o Ordonanță de Urgență adoptată joi, 5 octombrie, vor fi reglementate două noi situații specifice în operațiunea de restituire a sumelor achitate către Fondul pentru mediu și vor fi reglementate unele prevederi legislative pentru a evita blocarea restituirii sau interpretări diferite ale prevederilor actuale de către personalul care are atribuții să le aplice.

„Noile prevederi vin în sprijinul persoanelor îndreptățite să li se restituie sumele achitate către Fondul pentru mediu, dar care se află în imposibilitatea de a anexa dovada plății acestora, în copie sau original. În cazul în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plății, ANAF va verifica existența acestui document în baza de date. De asemenea, va fi reglementată și corectată situația în care o persoană să fi plătit taxa, dar să nu fi înmatriculat autovehiculul respectiv, drept pentru care să nu poată atașa la cererea de rambursare a taxei copii ale cărții autovehiculului și certificatului de înmatriculare. În acest caz, cererea de restituire va fi însoțită de documentul de plată, în original, care confirmă plata taxei neutilizate, document care are înscrisă mențiunea ”taxă neutilizată” și care este semnat și ștampilat de către persoana desemnată din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului.

Totodată, prin Ordonanța de Urgență adoptată astăzi, se corelează unele prevederi în instituirea termenului de 120 de zile pentru restituirea sumelor stabilite de instanțe prin hotărâri judecătorești. Mai exact, sumele stabilite prin hotărârile judecătorești se restituie astfel:

  • taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se restituie în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018;
  • timbrul de mediu se restituie de organele emitente ale acestora în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018.

(Redacţia)

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.