Home / Administratie / Clădirea Apollo se va transforma într-o ,,fabrică de cultură mureșeană”
Călin Bogătean (Sursă: www.adevarul.ro)

Clădirea Apollo se va transforma într-o ,,fabrică de cultură mureșeană”

În urmă cu câteva luni au început lucrările de renovare a clădirii Apollo ce aparține Consiliului Județean Mureș și aflate în administrarea Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș.

Călin Bogătean, consultant artistic și profesor CJCTEA Mureș, a oferit mai multe informații despre acest proiect: „Corpurile clădirilor fostă Balada și a fostului corp folosit pe post de capelă se transformă în spații destinate culturii, destinate studiului, dar și manifestărilor ca rezultat al perfecționării cursanților Școlii Populare de Arte Mureș. Fapt pentru care Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, prin secțiile sale Școala Populară de Arte și Centrul de Conservare, va putea organiza expoziții periodice, spectacole și alte evenimente chiar aici, în buricul târgului, evenimente care vor acoperi toate specialitățile Școlii Populare.”

Instituția își propune, de asemenea, să acorde o binemeritată atenție artiștilor și meșterilor populari, a meșterilor artizani din județul nostru.

„Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș desfășoară o activitate deosebit de bogată atât faptic, cât și mediatic. Acestea sunt datorate deschiderii directorului-manager Iuliu Praja și a echipei pe care o conduce în cadrul instituției. După o analiză a activităților s-a constatat că, tot la patru zile, instituția CJCTEA Mureș, prin echipa de specialiști, este angrenată într-o activitate culturală fie în județ, fie în țară sau în afara acesteia. Astfel, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, prin secțiile sale Școala Populară de Arte și Centrul de Conservare, dorește ca activitatea pe care o face și rezultatul dobândit să transforme actul de cultură într-o «fabrică de cultură mureșeană»”, a mai spus Călin Bogătean.

Andrei VORNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Ludușean arestat pentru incest

Un bărbat din Luduș, bănuit de act sexual cu un minor, sub forma incestului, a …