Home / Cultură / Dragomán György, scriitor maghiar originar din Târgu Mureș, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași: „Pentru mult timp nu am spus la nimeni că scriu”

Dragomán György, scriitor maghiar originar din Târgu Mureș, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași: „Pentru mult timp nu am spus la nimeni că scriu”

Dragomán György, scriitor maghiar, originar din Târgu Mureș, stabilit în Budapesta, a fost unul dintre invitații Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), desfășurat în perioada 4-8 octombrie. Vineri, 6 octombrie, pentru mine a fost un fel de ziua literaturii maghiare în Iași, deoarece întâi am fost la Galeriile „Pod Pogor” la o discuție despre noile apariții din literatura maghiară traduse în română, apoi la Casa FILIT din Piața Unirii, după ora 18.00, am avut ocazia să-l cunosc pe Dragomán György, unul dintre scriitori maghiari contemporani cei mai apreciați și traduși. Despre discuția de la „Pod Pogor”, de unde mi-am luat romanul „Noaptea salamandrelor” de Márton Evelin și o scurtă istorie a literaturii maghiare din România, voi scrie cu altă ocazie – mai ales că pe Márton Evelin o vom putea întâlni la mijlocul lunii noiembrie la târgul de carte maghiară.

Casa FILIT – Dragomán György, Bogdan-Alexandru Stănescu și Filip Florian

Casa FILIT a fost un cort imens cu un antreu unde se vindea cafea, din care intrai într-un fel de „sală” uriașă pentru public ale cărei, nu puține, scaune au fost ocupate mai toate la mai fiecare eveniment pe care l-am prins, iar în dreapta era un alt pavilion cu acces doar pentru organizatori și scriitorii/traducătorii invitați – acolo erau niște canapele mișto pe care m-aș fi trântit, dar nu m-au lăsat să intru 🙂

Deja începuse discuția moderată de Filip Florian cu scriitorii Dragomán György și Bogdan-Alexandru Stănescu, pe când am intrat și mi-am luat de la o tarabă încropită discret la intrarea în pavilionul mare „Regele alb” și „Rugul” (am primit-o cadou), romanele lui Dragomán György traduse și publicate la Polirom, cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, ajunsese deja la mine (tot cadou) în urma Bookfestului din Târgu Mureș.



Soțul Annei, „scriitor secret”

Cum Bogdan-Alexandru Stănescu a fost de curând în Mureș, voi încerca să redau câte ceva din ce s-a discutat, concentrându-mă pe cele spuse de Dragomán György care a vorbit într-o limbă română adorabilă.

„Deși în cărțile lor există nenumărate scene tragice, unele chiar cumplite, din cărțile acestea vine, totuși, o mare luminozitate, un soi de umanitate. Ele nu sunt în niciun caz cărți întunecate, sumbre, cărți pesimiste. Chiar dacă dramatismul e uneori cutremurător, până la ați tremura mâna citind, sentimentul acesta de empatie umană e atât de puternic cum rar am putut să văd. Pentru mine, citind aceste două cărți, trăirea a fost destul de asemânătoare. Una de bucurie absolută ca cititor”, a spus Filip Florian, vorbind despre „Rugul” și „Copilăria lui Kaspar Hauser”. Apoi, i-a întrebat cum au intrat în „scena” literară, menționând că știe povestea lui Dragomán György, care era cunoscut în lumea literară ca „soțul Annei”, Szabó T. Anna, de asemenea, scriitoare.

Dragomán György ne-a povestit că a început să scrie din adolescență, iar primul roman i-a fost publicat în 2002, la 29 de ani. „În tot timpul acesta m-am considerat scriitor, deși n-am fost sau am fost și asta e chestia. Am avut norocul că mi-am întâlnit soția care era deja poetă, ea a publicat la 20 de ani primul volum de poezie. Numai ea știa că eu scriu. Și tatăl meu a scris, a și publicat câteva proze scurte. Noi am plecat din Târgu Mureș (în 1988 n.r.), soția mea e din Cluj. Tata a fost stomatolog și întotdeauna mi-a vorbit despre faptul că va scrie romane, dar nu a scris romanul niciodată. Eu am preluat ideea aceasta și am hotărât că eu nu am voie să spun nimănui despre romanul meu dacă vreau să-l scriu. Va fi taina mea că eu scriu un roman și, așa, sunt un scriitor secret. Pentru mult timp nu am spus la nimeni că scriu, deși am scris în fiecare zi multe ore până am terminat romanul. Mai înainte era ușor pentru că ai taina asta și ești mândru că ai taina asta și nu-i spui nimănui, dar după ce soția mea a devenit o poetă celebră și avea deja cinci volume, eu, așa de lângă ea, tot mi-am păstrat taina asta. Era cumva greu, dar ea m-a susținut foarte mult și ea era și singura mea cititoare. Citea tot ceea ce scriu și era convinsă că o să fiu în stare să termin cartea.”

Ce este norocul

Dragomán György a ținut să ne recomande și o carte pe care o îndrăgește, care a fost și tradusă în limba română în anul 1989, dar pentru care circumstanțele publicării chiar în preajma evenimentelor care au dus la căderea regimului totalitar au funcționat în contrast cu titlul, deoarece a trecut neobservată. Este vorba de volumul de proză scurtă „Ce este norocul”, al lui Székely János. „Eu o consider un roman. A fost un prozator și autor dramatic care a trăit în Târgu Mureș, iar piesele lui sunt puse în scenă până astăzi și în Ungaria și în România. (…) E o carte despre pierderea războiului – armata maghiară bătută vine de pe frontul rusesc. Sunt nouă istorii și de fiecare dată când citesc simt că cineva mi-a dat cu pumnul în burtă. (…) E o carte pe care o cumpăr de fiecare dată când o găsesc și apoi o dau cadou prietenilor. Visul meu e că va fi tradusă peste tot. Și, de fapt, cred că România e singurul loc unde e deja tradusă, dar nimeni nu știe. Și când am văzut asta nu mi-a venit să cred și am început să o cumpăr. E o minunăție că de la Budapesta pot să cumpăr o carte și să o trimit la prietenii mei din București”, ne-a povestit Dragomán György. Apoi, a adăugat că oamenii care au citit-o au fost, de asemenea, impresionați, fiind convins că „va fi tradusă, ziua va veni”.

Lupta pentru timp câștigată cu o căciulă de Moș Gerilă

Filip Florian le-a propus să vorbească despre „lupta pentru timp” a scriitorului. Reverindu-se la atât la joburi, în treacăt, dar mai ales la activități curente, i-a întrebat: „Cât vă macină lupta aceasta pentru a smulge timp pentru scris?”.

„Și soția mea e scriitoare, iar noi nu am avut niciodată slujbe reale. Tot timpul am trăit din traduceri, din mai multe chestii – cumva am supraiețuit. Și, întotdeauna, am zis că cea mai dură învățătură a noastră este cînd unul scrie și altul nu scrie. Timpul de scris – invidia pentru timpul de scris. (…) Norocul meu e că stând cu ea scriem tot timpul. Dacă suntem împreună vorbim despre scris. O dată, fiul cel mare a venit acasă de la școală, așa, neanunțat, și a avut o mare surpriză când a văzut că stăm așa unul lângă altul cu un laptop și fiecare lucrează pe laptopul lui fără să zicem nimica. Zice: asta faceți când sunteți singuri? I-am zis că da, ăsta-i că asta-i viața”, a spus Dragomán György, apoi ne-a povestit despre o idee a soției sale.

„Ea a avut ideea să purtăm șapca de scris. Ideea e că dacă stai acolo și numai conversezi cu cineva sau numai trimiți emailuri sau chestii din astea, atunci toată familia e terorizată și toți șoptesc. Atunci a zis că uite aici o șapcă și dacă scrii și ești în mijlocul frazei, atunci pui șapca pe cap și nimeni nu te deranjează, iar când termini și faci alte chestii pui șapca la o parte. Sună comic, dar funcționează”, ne-a spus scriitorul maghiar, menționând că prima „șapcă de scris” era o căciulă de Moș Gerilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

ALARMANT! Sute de cadre medicale infectate cu Covid-19! Repartiția cazurilor pe județe

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri, că până în data de 3 aprilie, ora …