Home / Cultură / Cronică FNT: „Kimberly“ – marile drame sunt simple, iar micile vieți sunt complexe
FOTO: Imagine din spectacol (Foto: Andrei Runcanu)

Cronică FNT: „Kimberly“ – marile drame sunt simple, iar micile vieți sunt complexe

Tolstoi spunea în deschidere la „Anna Karenina“ că toate familiile fericite se aseamănă, dar familiile nefericite sunt nefericite în felul lor. Spectacolul „Kimberly“, pus în scenă de Andreea Vulpe la Teatrul de Comedie și prezentat în cadrul FNT este o exemplificare a celebrei introduceri. Piesa din 2010 a laureatului Pulitzer David Lindsay-Abaire prezintă o familie americană disfuncțională, o temă comună, dar scoasă din grila standard.

Personajul omonim, Kimberly (Virginia Mirea) este o tânără care tocmai împlinește 16 ani, vârsta la care cei afectați de boala de care suferă aceasta își găsesc sfârșitul. Kimberly este o adolescentă aparent obișnuită, doar că organismul ei îmbătrânește de 4,5 ori mai repede decât unul obișnuit, ceea ce duce la un deces prematur. Singurul ei prieten este Jeff (Vlad Bîrzanu), un adolescent de aceeași vârstă, care este ignorat de tatăl său, un puști solitar, dar inteligent, și care nutrește oarecari sentimente amoroase față de aceasta. Tatăl lui Kimberly, Buddy (Ioan Coman) este un bețiv care încearcă să o protejeze, iar mama ei, Pattie (Ioana Creț) are ambele mâini în ghips, crede că va muri de cancer, e isterică și înjură frecvent, și este însărcinată cu un copil care are 25% șanse să moștenească afecțiunea lui Kimberly. În scenă își face apariția și Debra Watts (Mihaela Teleoacă), mătușa vagaboandă și fostă pușcăriașă a lui Kimberly. Aceasta va reveni în sânul unei familii care nu o agreează și va încerca, cu ajutorul lui Kimberly și a lui Jeff, să comită o infracțiune bancară care să îi asigure o independență financiară pentru retragerea ei la Miami.

 

Povestea nu se complică foarte mult, ci își păstrează o linie simplă, transparentă, și acumulează tot mai multe detalii prin acțiunile și replicile personajelor care se autodefinesc de la o scenă la alta. Nici decorul nu variază foarte mult: o mașină tip dubiță pe care o conduce Buddy și care, întoarsă, devine fie bibliotecă, fie cameră, fie bucătăria unde Pattie își deplânge suferința într-un scaun cu rotile. Decorul-instalație rotitor este în egală măsură funcțional și expresiv. Nu e o prezență intruzivă într-un spațiu și așa mic (Sala Studio), ci delimitează în mod inspirat cadrele în care personajele ies în prim-plan și își spun povestea.

În egală măsură comedie și dramă, spectacolul nu prevalează în nici una dintre aceste două zone, ci le îmbină în mod foarte eficient, fără a-și nega valențele și fără a le superficializa. E un spectacol despre trecerea timpului și moarte. Sfârșitul lui Kimberly se apropie implacabil, cu atât mai mult cu cât ziua ei de naștere îi anunță cei 16 ani fatidici, iar viitorul are un orizont îngust. Debra declară că vrea să înceapă o nouă viață fiindcă nu mai are timp de pierdut (deși are incomparabil mai mult decât nepoata ei), Pattie e convinsă că are cancer, iar propria anxietate o împiedică să mai empatizeze cu propria fiică, iar Buddy renunță pentru o vreme la alcool ca să îi facă pe plac fiicei la care ține.

Jocul actoricesc cucerește prin naturalețe și lipsă de afectare. Emoțiile pe care le exprimă sunt umane, profunde și simple la bază, iar interpretările nu le complică deloc, ci le dă expresie în cea mai pură formă. Nici unul dintre actori nu este fals, exagerat sau inadecvat, iar sub aspect valoric, se află la egalitate. Firește, rolul Kimberly este ofertant pentru Virginia Mirea, dar jocul acesteia nu pune într-un con de umbră interpretările colegilor de scenă.

 

„Kimberly“ e un spectacol care destinde în aceeași măsură în care emoționează, ne scoate la suprafață vulnerabilitățile, capacitatea de a ne raporta la celălalt și de a ne înțelege pe noi înșine prin acesta. Iar nașterea surorii lui Kimberly la finalul spectacolului aduce o notă de optimism, o speranță de regenerare și de perpetuare a elanului vital.

O producție echilibrată din toate punctele de vedere, agreabilă și reușită, ridică probleme de ordin moral și personal, invită publicul la o ședință de terapie cu propriile temeri, dar nu o face cu ostentație și agresivitate. Este un spectacol reușit, care merită vizionat și apreciat pentru doza de onestitate, emoție nefalsificată și directețea cu care ne adresează întrebări perene care își găsesc răspunsul în propriile experiențe, atât de personale și, frecvent, incomunicabile.

Andrei VORNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Vaccinare cu Moderna la Ungheni și Iernut

Începând cu data de 20 aprilie, centrele de vaccinare din Ungheni și Iernut vor utiliza …