Share

Home / Cultură / Cronică FNT: Pe jumătate cântec, 100% teatru
Imagine din spectacol (Foto: Vlad Catană)

Cronică FNT: Pe jumătate cântec, 100% teatru

Spectacolul „Pe jumătate cântec”, scris și regizat de Crista Bilciu este deosebit din mai multe motive: în 2015, monodrama care stă la bază a câștigat Concursul de dramaturgie de la Bacău, urmând să fie pusă în scenă la Teatrul „George Bacovia” în stagiunea următoare. Cum acest fapt nu s-a realizat, autoarea piesei s-a decis să o monteze singură și a distribuit-o pe actrița Anda Saltelechi (angajată a Teatrului Odeon) de care o leagă o veche prietenie și tot o veche colaborare artistică ce a produs numeroase spectacole, multe dintre ele experimentale, pe scena teatrului independent bucureștean. Al doilea fapt remarcabil (în ordine cronologică) este că „Pe jumătate cântec” e produs de compania independentă Teatrul de Foc, dar nu are un spațiu stabil, și a fost jucat aproape exclusiv în cadrul festivalurilor. La acest capitol, spectacolul înregistrează un nou aspect remarcabil: a fost selecționat în 12 festivaluri până în prezent, cel mai prestigios fiind Festivalul Național de Teatru, în cadrul căruia a avut două reprezentații la Sala Atelier a Teatrului Odeon. Pe parcurs, prestația Andei Saltelechi a fost distinsă cu două premii pentru intepretare: în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea și în cadrul Festivalului de Teatru Fest(in) pe Bulevard de la Teatrul Nottara.

„Pe jumătate cântec” e un text foarte personal, scris cu emoție, atenție la detalii, umor și mult spirit ludic, trăsături care străbat creațiile Cristei Bilciu și care sunt dublate de o voce originală, familiarizată atât cu structurile dramatice și cu cromaticile artelor plastice, cât și cu finețea poeziei pe care a adaptat-o scenic în seria „Poezisele” (jucată mai demult la Muzeul Național al Literaturii Române). Piesa descrie viața Francescăi în nouă tablouri, de la 5 până la 33 ani (vârsta la care Hristos și-a încheiat ciclul mundan, iar personajul de față își încheie bilanțul eșecului existențial), cu suficientă intensitate încât să o facă dramatică, dar grefată pe o (auto)ironie care îi conferă o detașare binevenită.

Francesca este un personaj carismatic, cu care publicul rezonează foarte ușor fiindcă este plină de temeri, îndoieli și defecte, iar vulnerabilitatea ei și felul în care își exprimă condiția o face profund umană. Copilăria marcată de părinți care nu au înțeles-o și de care nu s-a putut apropia, a fost urmată de perioada școlii, în care au apărut primele complexe fizice, primele pulsiuni amoroase și prima iubire, prima decepție în dragoste și primele anticipări ale viitorului care va aduce responsabilități și incertitudini de tot felul.

Având parcă o structură de perdantă, de loseriță cu ștaif și farmec, Francesca se va situa mereu în afara cercurilor de influență, și se va trezi apoi studentă la o facultate cu care nu va avea nimic în comun. Doar pasiunea pentru muzica vocală în va străbate existența ca o cometă care nu se va stinge niciodată, dar pe care nu o va putea ajunge din urmă pentru a se contopi cu combustia ei celestă.

Momentele spectacolului sunt completate la nivel vizual de proiecții video realizate de Crista Bilciu. Acestea nu sunt sofisticate și nu distrag atenția de la jocul actoricesc, ci vin ca un adaos discret. Titlul (dat de către Anda Saltelechi) se potrivește spectacolului fiindcă întreaga reprezentație este punctată de cântece și fragmente de cântece care pun în context aspirațiile nerealizate ale personajului.

Deși spectacolul este scris și regizat de Crista Bilciu (care a contribuit, de asemenea, cu proiecțiile, după cum am văzut, și s-a ocupat și de regia tehnică), fiind, după cum a mărturisit, inspirat din experiențe personale, „Pe jumătate cântec” celebrează în întregime jocul actoricesc, și o pune în valoare pe Anda Saltelechi, al cărei talent este reliefat sub toate valențele sale, ca în cazul unui diamant multifațetat care se rotește în jurul propriei axe în lumina puternică a unui reflector. Actrița dezvăluie cu subtilitate nuanțele candorii copilărești din partea de început, tranșează cu profunzime decepțiile primei tinereți, apoi adâncește frustrările unei maturități care schimbă complet peisajul mental pe care aceasta și l-a proiectat de-a lungul fazelor idealiste ale evoluției sale. Pe parcursul a 70 de minute, Francesca se schimbă în permanență, iar etapele în care o face sunt realizate cu mare acuratețe actoricească, și cu egală profunzime. Schimbările de voce, de atitudine, mutațiile psihologice și comportamentale sunt în ton cu schimbările de ținută și coafură de la un tablou la altul și vădesc o naturalețe care e, în genere, expresia unui talent solid prelucrat prin multă muncă. Faptul că autoarea piesei l-a scris special pentru Anda Saltelechi se reflectă din felul organic în care aceasta îl interpretează.

După o primă vizionare, nu găsesc defecte spectacolului. Finalul este unul deschis, dar aș fi preferat, eventual, să fie ceva mai clar-optimist. „Pe jumătate cântec” nu își propune nici un scop motivațional, deși, prin valoarea contraexemplului, se poate extrage o morală inspirațională. Nu voi insista asupra altor detalii ale poveștii, ci vă voi invita să o descoperiți singuri și să faceți personal cunoștință cu Francesca. Spectacolul o fi pe jumătate cântec, dar e în întregime teatru (fără jumătăți de măsură și fără concesii), e artă accesibilă, rafinată dar nesimplistă, concepută pentru cei care încă simt și vor să o facă în continuare.

Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

“Cine spală oala de mămăligă…când sunt trei?”, reconcilierea cu teatrul pe plaiuri reghinene

Teatrul și-a făcut un frumos obicei de a poposi constant la Reghin, pe scena Casei …

Share
Share