Home / Invatamant / Curs de prim ajutor pentru stomatologii UMF

Curs de prim ajutor pentru stomatologii UMF

Distribuie

Organizația Studențească de Medicină Dentară, în parteneriat cu Organizația Studențească de Medicină de Urgență, a organizat  joi9 noiembrie,  la Centrul Integrat de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș, un workshop de prim ajutor pentru studenți.„Să acorzi primul ajutor a devenit, astăzi, o necesitate şi nu doar un atu. An de an organizăm un workshop în care participanții au  ocazia să-și formeze anumite deprinderi de acordare a acestui prom ajutor. O parte importantă a acestui  workshop-ului a fost  dedicată urgențelor din cabinetul de medicină dentară”, a precizat Tatiana Coman, studentă anul IV la Farmacia de Medicină Dentară, coordonatorul Departamentului Ștințific al Organizației Studenților de Medicină Dentară de la UMF Târgu-Mureș, coordonatorul workshopului.

„Instruirea pentru primul ajutor trebuie să fie pentru toată lumea”

Workshop-ul face parte din  cadrul festivalului național studențesc „Unifest”, care se desfășoară în perioada 6-13 noiembrie, care s-a bucurat de prezența voluntarilor SMURD,  Miklos Adel și  Bogdan Luca. „Colegii mei au prezentat Basic Life Suport, respectiv un suport de viață vital, de bază, care are la bază resuscitarea cardio-pulmonară, precum  și câteva urgențe axate pe cabinetul de medicină dentară. Acest curs s-a adresat în principal studenților de la Medicină Dentară, și nu numai, deoarece Unifest implică toți studenții, nu doar cei de la medicină. Considerăm că instruirea pentru primul ajutor trebuie să fie pentru toată lumea, nu doar pentru cei care își permit să acceseze asemenea cursuri, de aceea participarea a fost gratuită la acest workshop. Cei care participă la astfel de cursuri asimilează anumite cunoștințe, și vor fi pe viitor capabili să acorde măsurile de prim ajutor știind că persoana respectivă va fi mai bine, se va recupera, și nu o să-i înrăutățească starea.  Ca și concluzie, pașii importanți în ce privește primul ajutor sunt informarea, apoi acțiunea, și nu în ultimul rând participarea”, a precizat Tatiana Coman.

Măsuri de prim ajutor în cazul unui stop cardio-respirator

În cadrul workshop-ului, Bogdan Luca, voluntar în cadrul SMURD, a punctat importanța conștientizării măsurilor de prim ajutor prespitalicesc, inclusiv cele dintr-un cabinet stomatololgic, având ca bază de pornire ”Lanțul supraviețuirii”, alcatuit din verigile de bază necesare pentru a salva cel mai mare număr posibil de pacienți aflați în stop cardio-respirator (SCR) în fază prespitalicească. „Dacă avem un pacient în stop cardio-respirator, în primele cinci minute el este în fibrilație ventriculară, valabil în cazul a 80 % dintre pacienți. Dacă reușim să defibrilăm rapid, vom crește șansele pacientului cu 70 %, iar dacă nu facem asta, șansele lui vor scădea cu 13 %. Există un  dispozitiv, defibrilatorul,  care ar trebui să existe în toate cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, pentru că în cazul în care te întâlnești cu un stop cardio-respirator, acest aparat îi va crește șansele de supraviețuire ale pacientului”, a precizat Bogdan Luca.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului Leonard Azamfirei privind starea Universității de Medicină, Farmacie, Științe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.