- redactia
- 0 comentarii
- 231 Vizualizări
Zilele Filmului LUX au creat un dialog cu spectatorii – Dezbatere la finalul celor trei proiecții
9 noiembrie 2017Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie astfel la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România a organizat în perioada 5-7 noiembrie Zilele Filmului LUX 2017, care s-au desfășurat anul acesta în trei dintre cele mai importante centre urbane și culturale din România: București, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș.
Manifestarea, ajunsă la cea de a șasea ediție în România, a prilejuit proiecția filmelor finaliste în cursa pentru Premiul LUX al Parlamentului European, ediția 2017, dar și o dezbatere cu publicul la care au luat parte Maria Albert (lector univ. dr. la Facultatea de Arte din Târgu-Mureș), Claudia Sîrbulescu (Coordonator de proiecte la Cinemobilul) și cunoscuta personalitate a criticii de film, Irina Margareta Nistor. Cele trei filme proiectate la Cinema Arta au fost „120 BPM”, „Sami Blood” și „Western”.
Limbi și culturi diferite, dialog autenic
„Cinematograful și filmele au o forță foarte mare. Și nu numai pentru valoarea lor în sine ca artă, ca imagine, ca ceva care exprimă într-un mod estetic părerea noastră despre lume, despre noi, despre ceilalți, dar și ca posibilitate a unui dialog cu lumea. Eu am văzut aici filme care fac vizibile lumi și culturi diferite la care n-am avea acces dacă nu ar exista aceste producții și care prin intermediul limbilor, a vocilor actorilor, a cuvintelor, creează un dialog între aceste culturi. Două dintre aceste filme chiar au limbi diferite și acest dialog este aparent imposibil, oamenii nu se înțeleg, am văzut asta în «Sami Blood» și în «Western», dar totuși se creează un dialog în film și, implicit, unul cu publicul. Cred că această alegere a filmelor acum este foarte fericită din acest punct de vedere” a declarat Maria Albert.
Irina Margareta Nistor a menționat o trăsătură comună a tuturor filmelor prezentate în cadrul competiției: „Ceea ce e important pentru aceste filme este că ele nu rulează decât în limba în care au fost făcute. Ele nu sunt dublate, așa cum se întâmplă în foarte multe țări precum Italia, Franța, Polonia, ș.a. Principiul este ca aceste filme care candidează la Premiul LUX să fie toate subtitrate și să auzim limba originală.”
28 de tineri cinefili invitați la Festivalul de Film de la Veneția
Parlamentul European face de șapte ani încoace un efort ca filmele europene să ajungă la un public cât mai larg. Acesta are un program care se numește „De 28 de ori Cinema” în care sunt invitați tineri din toate țările membre ale Uniunii Europene. Este organizat un concurs, iar câștigătorul din fiecare țară este invitat la Festivalul de Film de la Veneția unde are ocazia să vadă filme în premieră, să jurizeze unele dintr-o secțiune specială a festivalului, apoi îi sunt prezentate cele trei filme finaliste pentru Premiul LUX.
„Eu am fost parte dintr-un astfel de program anul ăsta și am văzut filmele pe care ați avut și voi ocazia să le vedeți aici, la Târgu-Mureș, și au avut un impact diferit pentru fiecare. Mulți s-au legat de filmele care erau mai apropiate de contextul lor, de țara lor de origine, alții au făcut o pasiune pentru filmele care erau mai vibrante, precum «120 BPM», și este o șansă pentru aceste filme să ajungă în așa de multe țări, să fie promovate pentru că altfel șansele sunt minimale” a relatat Claudia Sîrbulescu.
Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2017, va fi anunțat în data de 14 noiembrie a.c., la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg.
Câștigătorul de anul trecut a fost filmul „Toni Erdmann”, regizat de Maren Ade, care a fost parțial filmat în România.
Andrei VORNICU
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu