- redactia
- 0 comentarii
- 213 Vizualizări
Întâlnire „melciclopedică“ cu Iulian Tănase
13 noiembrie 2017Cunoscutul scriitor și om de radio Iulian Tănase într-un dialog cu Daniel Oltean despre „Melciclopedia“ (Nemira, 2017), o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Conform paginii de Facebook a evenimentului, acesta va avea loc miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19.00, la J’ai Bistrot.
Într-o dimineață de toamnă, Melcul Prinț și-a dat seama că nu știe cine este. Convins că fiecare dintre noi este mai mult decât un simplu nume, pornește în aventura vieții sale, cea mai mare aventură a oricărui erou: descoperirea de sine. Călare pe un melcteorit ajunge în Melxopotamia, o țară a cărei formă de guvernământ este anarhia constituțională și a cărei economie se bazează pe industria melcalurgică, pe industria constructoare de melcomotive, dar și pe ploile de melcteoriți. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.
Iulian Tănase s-a născut pe 3 septembrie 1973 la Moinești, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti în 1999, și Facultatea de Filosofie, Universitatea București, în 2010. A fost redactor la revistele satirice Academia Cațavencu (1997-2010) și Kamikaze (2010-2011). Din 2004 este realizator de programe la Radio Guerrilla, fiind în prezent gazda unui matinal de weekend intitulat „Războiul Sfârșitului Săptămânii“. Este profesor de creative writing și antrenor de storytelling pentru copii și adulți.
- Etichete:
- Iulian Tănase
- J’ai Bistrot
- Melciopedia
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu