Home / Administratie / Investiții, proiecte și realizări pentru comuna Batoș în 2017

Investiții, proiecte și realizări pentru comuna Batoș în 2017

Distribuie

Dezvoltarea Comunei Batoș reprezintă o prioritate pentru administrația locală, pentru cele  patru sate aparţinătoare, Dedrad, Goreni, Batoș și Uila. Despre munca depusă pentru această dezvoltare ne-a vorbit Dumitru Dinu Cotoi, primarul comunei Batoș.

Reporter: Pentru dezvoltarea unei comune e nevoie de proiecte. Cum se prezintă comuna Batoș la acest aspect?

Dumitru Cotoi : Am înţeles încă de la începutul activităţii mele de primar faptul că fără proiecte şi documente nu poţi primi finanţare pentru investiţiile necesare într-o comunitate .Astfel că ne-am preocupat în permanenţă să întocmim proiecte şi cereri de finanţare şi să le şi depunem în vederea obţinerii finanţărilor pentru diferite lucrări şi investiţii de care avem nevoie. Unele dintre acestea au fost aprobate ,,din prima”, altele abia la următoarea sesiune de depunere sau altele le-am depus şi pentru a treia oară. Suntem oarecum dezavantajaţi de criteriile de acordare a punctajului faţă de comunele care sunt străbătute de un drum naţional, de cale ferată sau alte astfel de criterii. Deşi nevoile sunt multe, am reuşit să accesăm finanţări atât guvernamentale cât şi din fonduri europene şi sigur avem speranţa să mai primim finanţări şi în continuare.

„Problema apei este rezolvată”

 Rep.: Proiectele privind apa şi canalizarea?

D.C.: Pot spune cu bucurie că problema apei este rezolvată în comuna Batoş. Am reuşit, anul trecut, să finalizăm extinderea reţelei de apă atât în satul Uila cât şi pe anumite străzi unde nu a existat reţea. Spun ,,cu bucurie”  pentru că nici nu-mi pot imagina cum am fi gestionat situaţia secetei din această vară fară a avea reţea de apă. Astfel, dacă apa funcţionează, cu siguranţă o necesitate foarte importantă este reţeaua de canalizare şi staţia de epurare. Aici există probleme, lucrurile nu decurg cum trebuie. Comuna Batoş, ca şi alte comune din judeţ, face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aquainvest şi este cuprinsă in Masterplanul judeţean privind  canalizarea, astfel nu avem posibilitatea de a accesa o finanţare în acest sens. Această lucrare se va derula prin intermediul acestei asociaţii. Noi, ca administraţie locală, am întocmit diferite documentaţii în acest sens, ridicări topografice, întabularea în totalitate a domeniului public, pe unde va trece reţeaua de canalizare, şi staţia de epurare. Aşteptăm ca asociaţia judeţeană să înceapă treaba. Ştiu ca încă mai există multe localităţi în judeţ unde încă problema apei nu s-a rezolvat astfel că Aquainvest este preocupată de rezolvarea acestui aspect. De fapt, şi extinderea reţelei de apă de la Batoş la Uila era prevăzută în graficul lor să se execute în anul 2018. Noi nu am putut aştepta atât şi am realizat extinderea din bugetul local.

Proiecte și finanțări

Rep.: Revenind la capitolul proiecte, care sunt acestea la nivelul comunei?

D.C.: Aşa cum am mai spus, noi întotdeauna am fost pregătiți, am depus proiecte și cereri de finanțare pentru diferite lucrări, cum ar fi asfaltarea drumurilor, modernizarea străzilor în comună, proiect pe care l-am redepus în acest an în vederea obținerii finanțării de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), și  l-am redepus în vederea obținerii de fonduri europene. Sperăm ca pe una din aceste variante să obținem finanțarea, valoarea fiind de 1 milion de euro. Proiectul prevede asfaltarea străzilor în fiecare localitate din comună, respectiv 11 kilometri de străzi. Sper ca cel târziu în primăvara anului viitor să semnez un contract de finanțare pentru asfaltarea acestor străzi. La fel, am depus prin PNDL două proiecte care ni s-au și aprobat, pentru grădinița din Dedrad și un proiect pentru dispensarul din Batoș. Grădinița din Dedrad este o clădire veche, construită pe vremea sașilor, care are nevoie de o reabilitare, un acoperiș nou, o compartimentare, plus alte lucrări necesare și, nu în ultmul rând, dotarea ei cu cele necesare pentru ca această grădiniță să fie așa cum trebuie. La fel și cu dispensarul din localitatea Batoș, o clădire veche, care va fi recompartimentată, dotată cu tot ce trebuie astfel ca medicul de familie să poată să-și desfășoare activitatea în cele mai bune condiții. De asemenea, am obținut finațarea şi suntem în procedura de achizție, pentru reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din localitatea Uila. Am cumpărat clădirea, am întocmit un proiect pe care  l-am depus la AFIR şi am câştigat. Valoarea acestui proiect se ridică la suma de 400.000 de euro. Căminul cultural de la Uila este o clădire veche, unde a funcționat la un moment dat și școala, dar va fi reabilitat în totalitate, exterior, interior, respectiv acoperiș, geamuri, uși, se vor face toalete, tot ceea ce trebuie ca să poată funcționa, la fel cum sunt și celelalte cămine din comuna Batoș. Mai mult decât atât, căminul va fi dotat cu sistem audio, costume populare și instrumente muzicale.

Rep.: Care sunt proiectele realizate din bugetul local?

D.C: Întotdeauna am alocat bani și de la bugetul local pentru infrastructură. În acest an, am continuat cu reparația trotuarelor în comună, s-au înlocuit dalele din beton cu pavaje. Am făcut trotuare în fiecare sat din comună, în special în zonele intens circulate pe marginea drumului județean, unde copiii și locuitorii erau expuși pericolului. Aceste lucruri le vom continua în fiecare an, astfel încât să acoperim toate străzile cu trotuare din pavaje. Sigur, am asigurat gospodarirea comunei, curăţenie, cosit şi alte lucrări de gospodărire comunală.

Dezvoltarea comunei. „Turism prin intermediul vinului”

Rep.: Poate fi turismul un factor de dezvoltare al comunei?

D.C.: În ultima vreme, ținând cont de faptul că vinul de Batoș, deja renumitul vin de Batoș, se vinde tot mai bine pe piață, au loc în comuna Batoș degustări, care aduc numeroși turiști, lucru care transformă Batoșul într-un loc de vizitat. Putem vorbi de un turism prin intermediul vinului, iar Batoșul poate deveni un punct de interes, iar cei care vin la degustări să poată vizita și împrejurimile. Tocmai în acest sens, având discuții cu diverse persoane, am văzut că este necesar să dezvoltăm din punct de vedere turistic comuna Batoș. Asta ar cere în primul rând locuri de cazare. Sperăm ca în perioada următoare să vină un investitor privat care să construiască o pensiune sau de ce nu un mic hotel.

Rep.: Un aspect deloc de neglijat este cel al activităților culturale din comuna Batoș. Cum vă implicați în acest lucru?

D.C.: Am susținut în decursul anilor atât sportul cât şi cultura și cred că bine am făcut, pentru că astfel se păstrează și se promovează tradițiile. Sunt unii care spun că în Comuna Batoș au fost sași, iar românii de aici nu au tradiții, lucru extrem de neadevărat. În fiecare sat aparținător comunei există grupuri folclorice, pe care, în ciuda unora care sunt împotrivă, le voi susține în continuare. De asemenea, am sprijinit foarte mult bisericile, la Batoș s-a reușit aducerea noii biserici în stadiul de a putea  ține  slujbă. În satele Dedrad și Goreni  sunt aproape finalizate capelele mortuare, lucru așteptat de oameni. Nu în ultimul rând vreau să menționez promisiunea făcută prin care în fiecare sat să existe un  monument al eroilor.  Urmează ca la Uila, când se va finaliza lucrarea de modernizare a căminului cultural, să amplasăm în curtea acestuiași ultimul monument al eroilor din comună, pe lângă cele de la Batoș, Dedrad și Goreni. Sper să mă pot ține de cuvânt, iar anul viitor, de Centenarul Marii Uniri să avem un monument și la Uila, ca semn de prețuire și cinstire față de înaintașii noștri care au făcut mari sacrificii ca această țară să fie unită.

„Am fost afectați oarecum de creșterea salariilor la bugetari”

Rep.: Ce lucru vă îngreunează cel mai tare?

D.C.: Am spus-o mereu, lipsa banilor. Niciodată nu sunt bani suficienți față de cât ai avea nevoie. Cu atât mai mult, în acest an, am fost afectați oarecum de creșterea salariilor la bugetari. Noi credeam că vor crește salariile și vor veni banii de undeva, iar banii, de fapt, sunt tot din bugetul local. Funcționarilor trebuie să le asiguri salariile promise de guvern și de unde să iei acești bani decât de la investiții, de la infrastructură. Nu știu dacă e chiar bine așa.

Rep.: În mare parte situația școlilor se prezintă bine la nivel de comună. Ce ar mai fi de făcut?

D.C.: O problemă care sper să o pot rezolva, este cea leagată de clădirea unde funcționează școala din Batoș. Este solicitată a fi retrocedată însă autoritatea de restituire a proprietății nu dă un verdict, nici că se restituie, nici că nu se restituie. De ani de zile, noi nu putem  investi în clădirea respectivă pentru că nu suntem proprietari, nu o putem cumpăra pentru că nici nu a fost retrocedată, astfel încât avem în plan să întocmim un proiect pentru o școală nouă la Batoș. Avem un spațiu, situat chiar peste drum de școală, fostul sediu IAS. Dacă va fi sau nu retrocedată această clădire, vom face o școală nouă, iar în cea veche vom muta primăria.

Rep.: Cum vă pregătiți pentru iarna care bate la ușă?

D.C.: Comuna Batoș face parte, alături de alte șapte comune, din Grupul de Acțiune Locală (GAL) Luţ, Şar, Câmpie care are sediul în localitatea Dedrad. În prezent, este deschisă sesiunea de depunere de proiecte pentru administrațiile locale, astfel că în cursul săptămânii viitoare vom depune o cerere de finanțare pentru achiziționarea unui tractor cu lamă pentru dezăpezire. Suma care revine fiecărei primării din cadrul acestui GAL pentru această sesiune este de 30.000 de euro, sumă care va acoperii costurile cu acest tractor cu lamă de dezăpezit și un utilaj de împrăștiat material antiderapant. Deși noi avem un tractor și buldoexcavator, am optat pentru dotarea primăriei cu încă un tractor mai puternic, astfel încât dezăpezirea să se facă în condiții și mai bune. Trebuie să spun că în localitatea Batoş este în derulare o lucrare foarte importantă şi anume lucrarea de decolmatare şi indiguire a pârâului Luţ, asta pentru a înlătura pericolul de inundaţii.

Rep.: Cum a fost anul 2017? A fost unul pe plus?

D.C.: Cu siguranță, vom încheia anul fără datorii, așa cum o facem de când sunt primar. Să fi primar, e foarte important să-ți gospodărești cu grijă bugetul astfel încât să închei anul fară datorii. Nu ni s-a întâmplat și, cât vor fi primar, nu se va întâmpăla niciodată să avem probleme. Vedem la televizor cum unele primării nu mai au bani să asigure iluminatul sau încălzirea în școli. Doamne ferește de așa ceva, mai bine renunțăm la alte lucruri decât să ajungem în astfel de situații, deoarece sunt lucruri care trebuie să funcționeze cu orice preț. De aceea, banii, mulți, puțini, trebuie gospodăriți cu grijă. Avem un consiliu local destul de econom, discutăm, uneori chiar în contradictoriu, dar de fiecare dată constructiv și până la urmă se ajunge la o soluție, astfel ca banii să fie cheltuiți așa cum trebuie în folosul cetățenilor.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CNAS a emis ediția a II-a a Ghidului Asiguratului. Ce drepturi au pacienții români asigurați și neasigurați?

Distribuie Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) din România a elaborat, în data de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.