- redactia
- 0 comentarii
- 1153 Vizualizări
Nicu Mihoc, director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“: „Eu cred că teatrul egal încredere“
16 noiembrie 2017Începând cu data de 13 noiembrie, noul Director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș este cunoscutul actor Nicu Mihoc. Acesta va prelua funcția ocupată în anul 2012 de Alina Nelega care s-a retras, conform conducerii instituției, pentru a se concentra asupra unor proiecte personale. Mandatul Alinei Nelega a fost unul apreciat de către public și oamenii de teatru. În acești cinci ani Compania Liviu Rebreanu a devenit o prezență constantă în cadrul multor festivaluri de prestigiu, au fost invitați numeroși regizori renumiți, iar sălile au început să se umple.
Cu ocazia ocupării funcției de Director artistic, Nicu Mihoc a susținut o conferință de presă miercuri, 14 noiembrie, alături de Gáspárik Attila, Directorul executiv al Teatrului Național Târgu-Mureș.
„Nicu Mihoc ne este coleg și prieten de 30 de ani și are o experiență vastă în a conduce o trupă, atât la stat, cât și în teatrul particular. Eu cred că examenul de la un teatru particular este unul mult mai puternic fiindcă acolo știi să prețuiești fiecare bănuț pe care îl primești și fiecare scaun pe care ți-l aduce un sponsor. Nicu Mihoc e un actor de calitate și de prestigiu în această trupă. Eu sper că vom face în continuare un teatru prieten cu publicul și, bineînțeles, prieten cu sfera profesională. Această instituție nu este a noastră, ci am primit-o de la înaintașii noștri, și noi trebuie să o dăm mai departe, într-o calitate mai bună. Asta este responsabilitatea noastră.“ a declarat Gáspárik Attila.
Reputatul actor, nominalizat în 2013 la Premiul UNITER pentru rolul titluar din „Platonov“, în regia lui Alexandru Dabija (producție a Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu) a mai ocupat funcția de director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“ în perioada 1998 – 2001. În 2002, a fost unul dintre membrii fondatori ai Teatrului 74, care a devenit în scurt timp un etalon al teatrului independent târgumureșean.
„Nu a fost un vis de-al meu să mă reîntorc în această direcție, dar necesitatea continuării unor proiecte și faptul că întreaga echipă a fost alături de mine în demersul ăsta m-a onorat, și atunci am zis da.“ a motivat Nicu Mihoc decizia de a prelua funcția rămasă vacantă după plecarea Alinei Nelega. Totodată, actorul se ghidează după niște principii ferme: „Totul e pentru scenă și pentru asta trebuie să existe încredere, respect și transparență. Un actor pe scenă este o părere despre teatru. Teatrul se face cu cap, nu cu bătaie de cap.“ este de părere Nicu Mihoc.
„Teatru cu clanță“
„Eu sunt un actor care iubește teatrul cu clanță. E o discuție a mea cu dl Silviu Purcărete de acum câțiva ani. Teatrul cu clanță e un teatru clasic reformatat în sensul în care nu trebuie să aduc pe scenă două sută de valize și patru cai, și să pun nu știu ce muzică, ci să îmi intre actorul care să știe ce să facă cu vorbele alea fiindcă cuvintele sunt vehicule care aduc imagini. Aici cred că noi mai avem de lucrat și de câștigat cu trupa, în timp.“ crede Nicu Mihoc.
Printre regizorii care au fost contactați de noul Director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“ în vederea unor colaborări se numără: Radu Afrim, Bobi Pricop, Attila Keresztes, Cristi Juncu, Cristian-Theodor Popescu, Alexandru Dabija, László Bocsárdi, Adi Iclenzan, Gigi Căciuleanu și Gavriil Pinte.
De asemenea, Nicu Mihoc vrea să acorde încredere și sprijin absolvenților cu potențial ai Facultății de Arte din Târgu-Mureș: „În Teatrul de Risc pe care l-a făcut Alina cred că trebuie să continuăm cu produsul școlii din Târgu-Mureș care are valoare și trebuie sprijinit de tânăr, pentru că altfel nu înțeleg rațiunea noastră. Noi trebuie să predăm corect o moștenire.“
Andrei VORNICU
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu