Vasile Boloș la 70 de ani. ”Vă rog să trăiți frumos” Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 881 Vizualizări

Vasile Boloș la 70 de ani. ”Vă rog să trăiți frumos”

Peste patru decenii de muncă neîntreruptă la catedra Universității ”Petru Maior” din Târgu-Mureș. 14 ani de rectorat și 8 ani de prorectorat la cârma Universității începând cu anul 1990, o perioadă cu adevărat istorică, de resetare a fundamentelor educației românești. Viața profesorului universitar emerit, dr. ing. Vasile Boloș, se confundă cu viața Universității. Universitate care l-a celebrat la împlinirea joi, 16 noiembrie, a vârstei de 70 de ani, în Sala Senatului Universității, o sală dovedită neîncăpătoare pentru toți cei veniți să omagieze omul și munca de o viață în slujba educației și a cetății.

Laudatio

Șapte decenii de viață pot să pară mult, dar în ce-l privește pe sărbătoritul zilei, se văd doar în părul cărunt și în extrem de numeroasele realizări, înșirate elocvent de către colegul de o viață, prof. univ. dr. ing. Dumitru Șoaită. ”Ca rezultat al activității sale didactice și științifice au rezultat 2 monografii de specialitate, premiere pe plan internațional, 18 manuale, cursuri universitare, 106 studii și articole de specialitate, șapte brevete de invenții, trei propuneri de invenție aflate în diferite etape de aprobare și șase cărți privind activitatea specifică mediului academic și social”, a arătat prof. univ. dr. ing Dumitru Șoaită în laudatio. La toate acestea se adaugă o întreagă serie de activități conexe celei didactice și științifice, redactor al ”Buletinului științific al UPM”, editor al publicației ”Scientific Bulletin of the Petru Maior University of Târgu-Mureș”, director al editurii Universității, precum și cea de membru într-o serie de asociații de specialiști naționale și internaționale. Profesorul Boloș a fost implicat și în activitățile organismelor de management academic la nivel național, stagii și vizite de documentare în peste 30 de universități din Europa și Statele Unite. Pentru toată această activitate, a acumulat mai multe distincții, printre care cele mai importante sunt Ordinul național ”Pentru Merit” în grad de cavaler, acordat în 2002 de către Președintele României, Diploma de Onoare a Prefecturii Mureș și distincția ”Fibula de la Suseni” în 2003, Medalia Universității ”Petru Maior” în 2008, și multe altele. În perioada 2012-2015, prof. univ. dr. ing. Vasile Boloș a avut și responsabilitatea, deloc ușoară, de Președinte a Comisiei de etică a Universității ”Petru Maior”, iar la pensionarea din 2015, Senatul Universității i-a acordat titlul academic onorific de Profesor emerit al Universității ”Petru Maior”.

Cadouri încărcate de simbolistică

Pentru cei care eventual nu au aflat încă, Universitatea ”Petru Maior” s-a clasat anul trecut pe un loc fruntaș în topul universităților curate. O clasare care se datorează și activității prof. univ. dr. ing. Vasile Boloș, care a subliniat că această clasare nu este deloc întâmplătoare. ”Fiecare rezultat este contorizat în efort și renunțări”, a subliniat sărbătoritul. Pe de altă parte, au fost eforturi și renunțări făcute cu conștiinciozitatea omului care are o misiune. ”Un intelectual trebuie să se angajeze în viața cetății”, a spus la un moment dat Vasile Boloș. Ce urmează? ”După mai bine de patru decenii petrecute între tineri, tonusul meu cu siguranță este al unui om cu mult mai tânăr”, a spus vizibil emoționat profesorul devenit deja simbol al Universității. Cu toate acestea, se va alătura lui Andrei Pleșu, care susținea într-un eseu că această vârstă oferă marele privilegiu de a oferi satisfacția contemplării, pentru care nu se găsea timp în perioada vieții active.

Cadourile înmânate sărbătoritului de către rectorul Universității, prof. univ. dr. Călin Enăchescu, au fost la rândul lor încărcate de simbolistică: o umbrelă, pentru că fie viața cât de lungă și frumoasă, câteodată mai și plouă, o frumoasă geantă purtând emblema Universității, pentru a putea transporta cu ușurință greutățile vieții, dar și două volume de calitate excepțională, pentru bibliofili, pentru omul de cultură Vasile Boloș. Om care se menține în continuare în slujba educației mureșene, atât prin calitatea de cadru didactic asociat, cât și prin generozitatea cu care împărtășește din roadele muncii, volumele de specialitate realizate pe parcursul acestor mulți ani putând fi descărcate de pe site-ul propriu.

Mai lipsește ceva? Să nu uităm îndelungata activitate în calitate de consilier județean, începând cu anul 2004 fiind unul dintre cei mai respectați și prolifici consilieri.

Și din partea omului caracterizat în întreaga lui viață doar de sobrietate și corectitudine, un îndemn. ”Vă rog să trăiți frumos”. La mulți ani.

 

Edith VEREȘ

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE