Romgaz: Întâlnire pentru dezvoltarea proiectului Caragele. 40 milioane investiți în proiect Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 298 Vizualizări

Romgaz: Întâlnire pentru dezvoltarea proiectului Caragele. 40 milioane investiți în proiect

Conducerea Romgaz, reprezentată de directorul general, Virgil Marius Metea, și responsabilii Sucursalei Tîrgu Mureș, s-au întâlnit joi, 16 noiembrie, la C.A. Rosetti (județul Buzău) cu reprezentanții Consiliilor Județene Buzău și Brăila, dar și cu primarii din zona proiectului Caragele, pentru a găsi soluții comune astfel încât proiectul să își continue dezvoltarea într-un ritm rapid, cu impact pozitiv asupra comunităților din zonă, anunță Biroul de Presă al companiei.

 

„Romgaz continuă dezvoltarea zăcământului, unde investițiile au ajuns deja la 40 milioane de euro, iar în perioada următoare vom mai investi circa 100 milioane de euro în noi sonde de exploatare și evaluare. În zonă vom dezvolta, ținând cont de intensificarea programului de explorare în zona Muntenia Nord- Est, un atelier adăugat structurii existente și care să susțină dezvoltarea activității companiei. Activitatea constă în realizarea unui număr important de sonde de explorare, conducte de aducțiune și colectoare destinate sondelor cu rezultate importante la testele de producție care urmează a fi puse în producție. Vor fi redistribuiri de personal dar și angajări, urmând să ajungem la câteva sute de persoane care vor lucra la proiect în momentul în care structura va fi pusă în integralitate în exploatare. Este o veste bună și pentru companie, și pentru zonă, deoarece arătăm că avem capacitatea de a face investiții cu efecte benefice pentru economie”, a declarat Virgil Marius Metea, director general Romgaz.
La discuțiile cu reprezentanții primăriilor din zonă au participat președinții Consiliilor Județene Buzău și Brăila, Petre Emanoil Neagu și Francisk Chiriac, care au afirmat sprijinul autorităților în sensul obținerii avizelor și autorizațiilor necesare, cu respectarea prevederilor legale, deoarece descoperea on-shore din zonă poate avea un impact pozitiv pentru locuitori prin efectul investiției asupra dezvoltării economiei locale.

 

„Romgaz continuă dezvoltarea zăcământului, unde investițiile au ajuns deja la 40 milioane de euro, iar în perioada următoare vom mai investi circa 100 milioane de euro în noi sonde de exploatare și evaluare. În zonă vom dezvolta, ținând cont de intensificarea programului de explorare în zona Muntenia Nord- Est, un atelier adăugat structurii existente și care să susțină dezvoltarea activității companiei”, a declarat Virgil Marius Metea, director general Romgaz.

Ținând cont de faptul că în zonă Romgaz efectuează deja programe de extragere gaze dar și de explorare, primăriile din regiune au reafirmat sprijinul pentru proiect și au solicitat sprijin pentru clarificarea unor aspecte legale ce țin de accesul la zonele de explorare, clarificarea statutului unor drumuri de acces, precum și obligațiile Romgaz de refacere a infrastructurii, urmând să fie făcute demersuri legale de către toate părțile implicate pentru modificarea sau clarificarea unor acte normative, cu rolul de a impulsiona dezvoltarea zăcământului de gaze naturale și a activităților conexe.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909. Romgaz face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. Din 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE