Fetele de la ASA părăsesc podiumul FC Municipal
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 203 Vizualizări

Fetele de la ASA părăsesc podiumul

Echipa feminină de fotbal ASA Târgu-Mureș a pierdut cu 4-0 partida din ultima etapă a turului Ligii I cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc și a părăsit locul al III-lea al clasamentului. După ce au învins echipe mai bine cotate, cum a fost cel cu ocupanta locului secund, CFR Timișoara, cu loturi incomplete sau alcătuit din jucătoare fără experiență, mureșencele s-au prezentat în această ultimă etapă la Odorheiu Secuiesc cu un lot alcătuit din 12 jucătoare, cu o singură rezervă așadar. Pentru a-și asigura locul pe podium la finalul turului, echipa antrenorului Seches Carol avea nevoie de victorie în fața formației harghitene. Aceasta se afla la trei puncte în urma mureșencelor, dar cu o restanță pe teren propriu cu Real Craiova și golaveraj superior. Intrând la vestiare direct de pe autocar, roș-albastrele au controlat jocul, au avut posesie superioară, dar au plătit tribut lipsei unui portar. În plină dominare teritorială, au primit un prim gol la primul șut pe poartă expediat în minutul 36. A fost și primul gol la care se poate spune că șutul a fost imparabil pentru un portar fără talie. Până la pauză însă, aceasta a mai primit alte două goluri care i se pot imputa. În minutul 42 un șut cu boltă din lovitură liberă de la peste 40 de metri a surprins-o, iar după alte două minute a mai primit un gol la o fază care nu anunța nimic, mingea prelingându-se printre un buchet de jucătoare. Un injust 3-0 la pauză prevestea înfrângerea, dar o răsturnare nu părea imposibilă.

 

Ocaziile ratate s-au răzbunat din nou

Repriza secundă a început cu o dominare și mai accentuată a mureșencelor, lucru care putea aduce acest lucru. În chiar primul minut Barabási Kinga a scăpat în careu singură cu portarul, a trimis pe lângă aceasta, dar mingea a șters bara și a ieșit în afara terenului. La numai două minute, Alina Boroș scapă și ea în poziție de unu la unu, lobează peste portar, dar și peste poartă. Mureșencele își continuă dominarea, dar ratează în continuare și pericolul plutea în aer la fiecare incursiune a gazdelor care ar fi putut expedia mingi pe poartă. Cu un arbitraj discutabil, în care acele 5 % pentru gazde au fost acordate din plin, harghitencele beneficiază în minutul 70 ușor de o lovitură liberă de la peste 30 de metri, lângă linia de margine. Mingea a fost trimisă pe poartă și scorul a devenit 4-0. Eforturile de a reduce diferența au fost zadarnice, ASA a mai ratat alte oportunități și a mai avut alte emoții la poarta proprie. Cu acest eșec ASA coboară pe locul 5, cu 12 puncte, la egalitate cu echipa din Odorheiu Secuiesc și Fair Play București, dar cu golaveraj inferior.

Această scădere a echipei se datorează atât diminuării lotului, accidentărilor, dar și a lipsei de pregătire. Multe dintre jucătoare se antrenează doar când le permite programul, cele care nu mai sunt eleve având și loc de muncă. ASA feminin mai evoluază doar din pasiunea pentru fotbal, a lor și a antrenorului, dar este incertă continuarea competiției.

Acesta a vut la dispoziție formația: Rusz Orsolya- Camelia Vîga, Iulia Mera, Alina Boroș, Ana Maria Gorea, Lucia Meleacă, Mădălina Boroș, Barabási Kinga, Denisa Năznean, Alicia Roca, Andreea Golea (min. 75 Adorján Szidonia).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE