Un prim pas spre meseria visată la Aeroportul Internațional Sibiu Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 186 Vizualizări

Un prim pas spre meseria visată la Aeroportul Internațional Sibiu

Aeroportul Internațional Sibiu s-a alăturat proiectului „Asta Vreau Eu” lansat în județul Sibiu și derulat de Școala Gimnazială Slimnic, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu și al Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu. Această inițiativă vine în întâmpinarea preocupărilor și dorințelor tinerilor de a practica meseria dorită, oferindu-le oportunitatea de a trăi experiența unei activități profesionale, care să le dezvolte perspectivele de viitor.

Astfel, în data de 20 noiembrie 2017, echipa aeroportului din Sibiu a întâmpinat cele trei eleve din cadrul Școlii Gimnaziale din Slimnic, care și-au exprimat interesul de a observa și de a afla mai multe detalii despre activitatea specifică din cadrul unui aeroport.

Pentru a înțelege mai bine activitatea aeroportuară, elevele au fost însoțite într-un tur al aeroportului, în scopul familiarizării cu practicarea unei meserii din domeniul aeroportuar. Pentru început, acestea au intrat pe rând în contact direct cu colegii din cadrul diverselor compartimente din zona administrativă.

În continuare, tinerele eleve au avut ocazia de a simula formalitățile ce sunt parcurse de oricare pasager care pleacă cu avionul de la Aeroportul Internațional Sibiu. Astfel, au efectuat formalitățile specifice de check-in și au trecut prin controlul de securitate, intrând în zona unde se desfășoară operațiunile aeriene și cele specifice de handling. Colegii din cadrul departamentelor responsabile cu coordonarea operațiunilor aeriene le-au prezentat în detaliu toate etapele ce sunt necesare a fi parcurse, începând de la pregătirea pistei pentru aterizare, dirijarea aeronavei la sol și parcarea acesteia, și până la momentul debarcării și îmbarcării pasagerilor. La finalul turului, tinerele entuziasmate au avut ocazia de a fi de față la aterizarea și decolarea a două aeronave, momentul completând astfel experiența unică trăită în aeroport.

„Această zi a fost interesantă. Nu credeam că îmi va plăcea atât de mult. Din păcate, a trecut foarte repede. Aș mai veni de 1.000 de ori să revăd totul. A fost GENIAL!!!”, au mărturisit Paula și Natalia, două dintre elevele participante la această acțiune.

„Este o experiență nouă și frumoasă. Totul este mult mai complex și foarte organizat, în comparație cu ceea ce se vede din exterior. A fost o experiență minunată, iar pe viitor o să iau în calcul opțiunea de a lucra la un aeroport.”, a declarat vizibil impresionată Cristina.

Aeroportul Internațional Sibiu, alături de Consiliul Județean Sibiu, susține derularea și implicarea în proiecte care au ca rol stimularea participării active a tinerilor la activități variate, deosebit de benefice procesului de dezvoltare profesională a tinerilor.

(Comunicat de presă)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!