Suspecţi de tâlhărie calificată, identificaţi cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 265 Vizualizări

Suspecţi de tâlhărie calificată, identificaţi cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale

Ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipiului Târgu-Mureş a fost sesizat zilele trecute telefonic, în data de 20 noiembrie, în jurul orei 22.20, de către o femeie din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras poşeta.

În fapt, în timp ce persoana vătămată intenționa să intre în scara unui imobil de pe Bulevardul 1848 din municipiu, două persoane necunoscute i-au smuls poșeta în care avea o sumă de bani și un telefon mobil, după care au fugit de la fața locului.

„În urma activităților desfășurate poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat doi tineri, de 17 ani, respectiv de 15 ani, bănuiţi de comiterea faptei, faţă de unul dintre aceştia luându-se măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Tânărul de 17 ani a fost prezentat instanţei de judecată de către procuror, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE