Share

Home / Cultură / RECENZIE: Joi e o zi bună pentru teatru
Șase personaje, un spectacol (Foto: Rab Zoltán)

RECENZIE: Joi e o zi bună pentru teatru

Joi, 30 noiembrie, a avut loc premiera absolută în limba maghiară a piesei „S-a întâmplat într-o joi“/„Egy csütörtökön történt“, de Elise Wilk. Spectacolul face parte din cea de-a 9-a ediţie a proiectului „Dialog intercultural prin prisma teatrului contemporan“ și a fost pus în scenă de către Sebestyén Aba la Studio Yorick, un spațiu cultural în care caracterul interetnic al multor spectacole (cel mai cunoscut fiind „MaRo“, scris de Székely Csaba și regizat de Andi Gherghe) se distinge prin caracterul salutar al demersului și, nu în ultimul rând, prin calitatea spectacolelor produse.

„S-a întâmplat într-o joi“ prezintă șase personaje care împart același spațiu scenic, dar care înfățișează povești individuale exprimate prin câte un monolog de aproximativ 15 minute. Istoriile celor șase nu se intersectează și singurul numitor comun e faptul că toate au avut loc într-o (fatidică) zi de joi. În linii mari, poveștile sunt următoarele:

Adolescentul își urmărește tatăl care în fiecare joi dispare în mod suspect într-o destinație necunoscută. Depistarea locului unde acesta se retrage pentru scurt timp va aduce cu sine o surpriză de proporții.

Secretara se cuplează cu un tip interesant, dar care are o manie bizară și care, deși în primă fază este inofensivă, o va aduce pe tânără la exasperare.

Șomerul este proaspăt disponibilizat într-o zi de (ați ghicit) joi de la fabrica de gumă de mestecat la care a lucrat ca un robot, iar noua situație îl face să constate că viața nu are neapărat mai mult sens fără muncă, dar e incomparabil mai plăcută.

Bătrânul (probabil cel mai emoționant personaj, prin povestea lui originală și puternică), locatar al unui azil pentru vârstnici, găsește din întâmplare un portofel, dar nu banii îi stârnesc interesul, ci fotografiile din el. Acesta leagă o relație neconvențională cu persoanele din pozele cărora le va adăuga, pe rând, altele.

Menajera e angajată la o familie de bogătași care pleacă într-o vacanță. Tânăra se simte în largul ei în proprietatea pe care o are în grijă, și se instalează acolo cu naturalețea unei chiriașe. Întoarcerea inopinată a stăpânilor casei o va face, însă, martoră la o scenă care îi va schimba viața.

Pensionara face o pasiune pentru unul dintre personajele unui serial polițist pe care îl urmărește cu sfințenie, și suferă o adevărată dramă când actorul își reziliază contactul și părăsește serialul. Femeia se simte datoare să preia misiunea de a-l recupera pe actorul peferat și să-l readucă pe calea cea bună.

Toate personajele reprezintă oameni obișnuiți în situații neobișnuite, care frizează ridicolul, emoționează sau deconcertează. La momentul relatării poveștilor, acestea deja sunt consumate, iar experiențele sunt ipostaziate cu detașare și umor. Există tensiune în fiecare monolog, dar lipsește încrâncenarea. Cele șase personaje nu interacționează în mod direct între ele, la nivel discursiv, însă își aruncă priviri, ocheade, își zâmbesc semnificativ și se ating ca și când ar participa la o ședință de grup în care povestesc atât pentru ceilalți participanți, cât și pentru un public invizibil.

Montarea lui Sebestyén Aba mizează pe binomul text-actor și nu recurge la nici un fel de trucuri scenice pentru a adăuga ceva sau a „îmbogăți“ textul cu adaosuri și interpretări proprii. Regia este curată, invizibilă, aș zice, singurul element de legătură între monoloage este reprezentat de o minge pe care personajele o pasează mai departe, prin ștafetă, următorului vorbitor. Mingea ajunge, în final, la public, care își va căuta pentru sine propria poveste de zis celor care vor să îl asculte.

Textele Elisei Wilk (o autoare în plină ascensiune, a cărei piesă „Avioane de hârtie“ a fost pusă în scenă pentru Teatrul Studio tot de către Sebestyén Aba) reușesc să fie extrem de vizuale și să conțină în același timp un fior care îndrumă publicul, ca o linie de ghidaj, pe tot parcursul poveștii, până la final. Se remarcă și dozajul echilibrat al detaliilor care descriu atâta cât e necesar, fără să atenueze ritmul sau să dilueze povestea. Iar actorii pun în valoare fiecare cuvânt cu mare atenție, explorând adâncimile textului la nivelul poveștii, și nuanțează atunci când e cazul prin mimică și gesticulație, dar una bine strunită, care nu devine stridentă și inutilă. Subliniez faptul că actorii nici măcar nu se ridică de pe banchete, ci joacă din poziție șezând, și exprimă astfel tot ceea ce e necesar.

Spectacolul „S-a întâmplat într-o joi“ poate fi urmărit în orice zi cu aceeași plăcere și recomand vizionarea sa pentru fericitul mariaj între cuvânt și interpretare, între o piesă care și-a găsit actorii care să-i dea expresie, și regizorul care a conferit acestor elemente echilibrul perfect.

P.S.: Spectacolul e supratitrat în română.

Andrei VORNICU

Distribuția:

Adolescentul: Szabo János Szilárd
Secretara: Tóth Jess
Șomerul: Tollas Gábor
Bătrânul: Nagy István
Menajera: Kocsis Anna
Pensionara: Lörincz Agnes

Regie: Sebestyén Aba
Asistent regie: Markó Orsolya
Traducere: Albert Mária
Muzică: Boros Csaba
Decor și costume: Hotykai Evelin

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sărățele crocante și ciocolată de casă făcută manual din Sângeorgiu de Pădure

O nouă ediție Local Farmers’ Market ne-a bucurat vinerea aceasta în 15 februarie, o zi …

Share
Share