Share

Home / Reghin / VIDEO: „Abonament pentru Comunitate”, rampă de lansare pentru proiectele culturale

VIDEO: „Abonament pentru Comunitate”, rampă de lansare pentru proiectele culturale

Proiectul „Abonament pentru comunitate”, inițiat de Fondul Comunitar Reghin , și-a derulat la finele lunii noiembrie, la Clubul Dogma, cea de a cincea ediție, prilej cu care au fost prezentate trei proiecte incluse în cadrul Sesiunii de toamnă ”Abonament pentru comunitate”

”Abonament pentru comunitate” reprezintă, din punctul meu de vedere,  un instrument prin care poți avea acces direct asupra schimbării în comunitate. În cele patru sesiuni anterioare am avut finanțate un număr de 11 proiecte. Recordul a fost stabilit la cea de a 4-a ediție când am avut 10.364 de lei, și sperăm ca la această ediție să depășim acest record. Suma totală mobilizată nu este una foarte mare,  39.684 de lei,  dar eu spun că pentru Reghin e o sumă interesantă. În acest moment avem 46 de abonați, targetul pentru acest an este să ajungem la 50”, a declarat  Cristian Man, coordonatorul Fondului Comunitar Reghin.

„Mă-nclin, Luchian de la Teatru pentru Riverani”

Primul proiect prezentat a fost  „Teatru pentru Riverani” inițiat  de Grupul de inițiativă ReghinActorii, format din reghinenii Marian Vultur, Paul Prădușel și Luchian Pantea, Alexandra Moldovan și Cristina Iușan din Târgu-Mureș și  Radu Anastas din  Chișinău.

.„Proiectul nostru îndrăznește să aducă teatrul în intimitatea spectatorului purtându-l într-o călătorie chiar din ușa blocului. Traversând perioade grele atât financiare cât și culturale teatrul nu se dezice de rolul sau educativ. Folosindu-ne de forma performativă, vom crea un spectacol interactiv combinând temele clasice cu teme contemporane”, a precizat Luchian Pantea, inițiatorul proiectului.

Prezentarea proiectului a fost una inedită, prin persoana actorului Teatrului Național din Târgu-Mureș, Luchian Pantea:

„Mai am două minute să vă prezint PROIECTU

Dacă greșesc îmi asum că l-am scris în VERSURI

Sunt Luchian înainte să fac teatru eram GOLAN

Spărgeam semințe sau mă BĂTEAM

Ori că băteam mingea pe Maidan mai exact

Pierdeam  Vremea  An de An

De 15 ani încerc să mă TRATEZ

Teatral ce VISEZ și REALIZEZ

Am dezvoltat pasiuni pentru munca cu TINERI

Imi place să-i ajut să se dezvolte singuri CA MINE

Dar tînăr poți fi de la 1 la 99 DE ANI

Ș-atunci când ești naiv romantic și n-ai un ban în BUZUNAR

Ș-atunci cînd ești grizonat și-ai molfăii un mic la orice COLȚ DE BAR

Sunt aici c-am visat Teatru pentru RIVERANI

Creativi 9 OAMENI suntem pentru Abonament COMUNITAR

Teatru la Bloc pentru noul sau vechiul LOCATAR

Deschide ușa să intre ReghinActorii cu produsul TEATRAL

Oferim șansa omenirii să vadă Actorul cum își câștigă pîinea în STRADĂ

Nu cum îi plâng unii că mor pe la T.V. GRĂMADĂ

Să-i lăsăm pe cei Mari în Pace să se ODIHNEASCĂ

Pînă una alta să-i observăm pe ăștia MICII din ograda NOASTRĂ

Va fi un spectacol INTERACTIV

Spectatorul îndeplinește funcția de P A R T I C I P A T I V

Nu va sta comod și va decripta totul doar OLFACTIV

Vreau să avem caștiguri COMUNE

Noi de împlinire și voi INTELECTUALO-CULTURALE pe BUNE

Împreună reușim să modificăm UȘOR genetic unele MENTALITĂȚI

Cum că a fi ACTOR e de fapt să joci  CAI VERZI PE PEREȚI

E FALS dragi prieteni

Teatrul means COMUNICARE

Apropierea dintre generații de la Hăl MIC la Hăl MARE

Poți să Plângi să Râzi când COMPLEXITATEA EXISTENȚEI DOARE

Suntem 9 indivizi care vom crea timp de 6 LUNI

ÎNCERCÂND să schimbăm ceva chiar din DRUM

Vom repeta mii de ore în spații ALTERNATIVE

Nu vom da ORDINE din birouri încalzite BINE

Vom juca sinceri vom fi în pielea NOASTRĂ

Nu avem nevoie de măști  să ascundă identitatea DUBIOASĂ

În spectacol vom insera nevoile sincere ale acestor TINERI

NOI egal EI doar că ne simțim și mai TINERI

Am ales să vă vorbesc în RIME

Pentru că textul spectacolului e tot așa

DEȘI e scris prin Italia pe la 1400 BINE…

Deci rappul îi are ca strămoși pe nea’ ACTOR și nea SALTIMBANCUL

Nu pe Wu Tang Clan, Cypress Hill sau ăștia autohtoni

Care ne “PARAZITEAZĂ” în bine CAPUL!

Textul vorbește despre noi Omenirea că ne jucăm cu Focul și IUBIREA

Cum SUFERIM când NU MAI ȘTIM în ce ape ne ÎNVÂRTIM

Cum BINELE ÎNVINGE RĂUL și poate asta e MENIREA

Acum pe ÎNCHEIERE vă mulțumesc pentru AUDIERE sper că v-am cauzat PLĂCERE

Investiți în proiectul nostru IDIOT

Si să mă credeți pe cuvânt că asta nu e TOT CE POT sau PUTEM

IDIOȚII e cei mai RÂVNIȚI da nu e DORIȚI!

Aș spune mai multe dar nu e Politically Correct ȘTIȚI?

În caz că nu ne-am înțeles din diferite motive de PREZENTARE

Am inaintat comisiei vreo trei bugete cu nevoile explicate CLARE

Pofta de informație SUPLIMENTARĂ vă va fi stavilită tot astă SEARĂ

Mă-nclin, Luchian de la TEATRU PENTRU RIVERANI

ReghinActorii vă urează să Râdeți  MAI MULT la trecerea dintre…

LA MULȚI ANI și fie ca proiectul nostru să primească mulți…mulți…

FANI!”, și-a încheiat prezentarea Luchi, inițiatorul proiectului „Teatru pentru riverani”

Regăsirea sentimentului  de „Acasă”

Al doilea proiect prezentat a fost cel al Asociației „Șura” intitulat „Acasă”, care are în atenție ateliere de creație pentru copii. „Acasă” nu vorbește despre locul în care locuim ci ne vorbește despre sentimentul de acasă. Acest sentiment se simte mult mai intens în copilarie. Ni se întâmplă de multe ori să simțim un miros, o senzație, să auzim un sunet și să trezească în noi un dor, o nostaligie ca și cum am atins ceva din trecut. Părinții se vor întoarce la sentimentul acesta pur, de ”acasă”, ajutați tocmai de copiii lor,

„Șura” este o asociație care s-a născut dintr-un proiect, o tabără de arte la Preluca, Maramureș, unde artiștii sunt invitați să creeze în funcție de ce simt acolo, în acel sat maramureșean. Acest proiect intitulat „Acasă”, este împărțit în două, prima parte a lui constă în atelierele de pictură și teatru pentru copii. Cami Oltean, colega mea, care este pictor, va lucra cu acești copii, iar eu și un alt coleg vom avea ateliere de teatru, după care, la sfărșitul atelierelor  va avea loc vernisajul. Acesta va consta într-un spectacol de teatru, făcut de copii, pentru părinții lor, în care vom vorbi despre acest sentiment de acasă, iar la finalul spectacolului, părinții vor vedea lucrările copiilor, care vor reda modul în care copii percep acest sentiment de acasă”, a precizat Ștefan Florian, Asociația „Șura”, inițiatorul proiectului „Acasă”

„Atmosfera unui cinematograf tradițional”

Ultimul proiect prezentat a fost cel al Asociației K`Arte menit să readucă reghinenilor ideea de a merge la film, grație priectului „fillME in Reghin ”. Proiectul vine în întâmpinarea unei nevoi acute existente în comunitatea reghineană generată de lipsa unui cinematograf activ sau a unor oferte cinematografice constante.

„Știm că există demersuri pentru revitalizarea cinematografului din Reghin, dar până atunci, încercăm să aducem un nou proiect în zona de film, pentru a crea un reflex, în zona unei experiențe mai tradiționale cinematografice. Dacă „Pădurea Rotundă” înseamnă un proiect care are în componență și filmul, derulat în aer liber, prin acest proiect dorim să creem atmosfera unui cinematograf tradițional și reflexul mersului la cinema. Undeva în perioada aprilie-mai, dorim să  legăm patru weekenduri de film, să aducem cel puțin opt filme europene, în colaborare cu centrele culturale străine, Ne dorim să aducem, cel puțin în două din proiecțiile care vor avea loc, un specialist în zona de film care să poarte discuții cu publicul. Preconizam ca aceste proiecții să aibă loc la Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu”, și urmează să vedem ce și cum va fi după această comasare a celor două case de cultură. Oricum , intenționăm ca proiecțile să le facem într-o sală de spectacole. Publicul țintă este cel interesat de zona filmului european, nu neapărat de blockbustere. Dorim să oferim publicului experința de a rămâne după vizionarea unui film cu un tip de provocare.”, a precizat Eliodor Moldovan, președintele Asociației K`Arte.

Nou record pentru „Abonament pentru comunitate”

Proiectele fiind astfel prezentate, a urmat secțiunea de donații,  în urma căreia s-a stabilit și un nou record al sesiunilor „Abonament pentru comunitate”, respectiv suma de 13.858 lei, 4.736 lei pentru proiectul „filME in Reghin”, 3.966 lei pentru proiectul „Acasă” și 5.156 lei pentru proiectul „Teatru pentru Riverani”

„Chiar mă simt reghinean”

„Vreau să mulțumesc în numele tuturor celor implicați în acest proiect.  Sunt sigur că echipa se va super bucura. Cel mai important este că  mă simt într-adevăr reghinean, nu mi-a fost niciodată jenă  să spun că sunt Luchi de la Reghin. Voi face  asta în continuare” –  Luchian Pantea, Grupul de inițiativă ReghinActorii

Teatru Senzorial Labirint la Reghin

„Nu mă așteptam să adunăm această sumă. Promitem să aducem copiilor, părinților, acest sentiment de acasă prin intermediul atelierelor de pictură, și printr-o altă formă de teatru. Vă promitem că vom oferi și celor care nu vor beneficia de acest proiect un spectacol de Teatru Senzorial Labirint (TSL) în Reghin” – Ștefan Florian, Asociația „Șura”

„Este extrem de important fiecare leu”

„Chiar dacă unii spun că arta nu se face pe bani, din interiorul unei organizații independente, cel puțin în ce ne privește, acțiunile noastre se fac cu bani. Este extrem de important fiecare leu, fapt pentru care sunt recunoscător pentru suma donată proiectului nostru. Cel puțin în zona independentă, există o precaritate incredibilă, și acest gen de susținere este cu atât mai mult lăudabilă” – Eliodor Moldovan, Asociația K`Arte

„Un standard la care musai va trebui să ne ridicăm”

„Ne înclinăm în fața comunității reghinene și ne bucurăm nespus de tare să avem o asemenea surpriză care ne-a spulberat cel mai frumos scenariu pe care ni l-am imaginat. Nu doar că am depășit recordul de la ediția anterioară ci am și stabilit un standard la care musai va trebui să ne ridicăm. Acesta e începutul unei noi ere a Abonamentului pentru Comunitate și a Reghinului deopotrivă. Vă mulțumim mult tuturor pentru acest rezultat care depășește orice așteptari” – Cristian Man, coordonatorul Fondului Comunitar Reghin.

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Maria Precup, martoră la un accident rutier. Unul dintre colegii săi l-a salvat pe şofer

Primarul municipiului Reghin, Maria Precup a postat astăzi, pe propria pagină de Facebook, un mesaj …

Share
Share