Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş 2017. Lectori de renume mondial, la Congresul de Simulare Medicală Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 477 Vizualizări

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş 2017. Lectori de renume mondial, la Congresul de Simulare Medicală

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, în parteneriat cu Societatea Română de Simulare Aplicată în Medicină, derulează, în perioada 11 – 12 decembrie, la Centrul de Simulare și Abilități Practice, a doua ediție a Congresului Național de Simulare Medicală MEDISIM, la care participă 25 de lectori de renume din țară și din străinătate.

Participanţi din cinci ţări

Conform blogului UMF Târgu-Mureş, blog.umftgm.ro, congresul se desfășoară în cadrul Zilelor UMF Târgu-Mureș, iar deschiderea oficială a manifestării a avut loc luni, 11 decembrie, la Centrul de Simulare și Abilități Practice.

Potrivit conferențiarului dr. Szederjesi János, membru în comitetul de organizare al congresului și coordonator al Centrului de Simulare și Abilități Practice, lectori din Elveția, Germania, Ungaria, Republica Moldova și din centrele universitare ale țării: București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova se află la UMF Târgu-Mureș și prezintă teme referitoare la importanța simulatoarelor medicale în educația medicală și implicit în pregătirea specialiștilor. Totodată, în cadrul congresului au loc cursuri pe teme diverse bazate pe simulări aplicate în medicină, dar și workshop-uri bazate pe experiențe hands-on/live.

Prima ediție a Congresului Național de Simulare Medicală MEDISIM a avut loc în anul 2015, prilej cu care a fost lansată, la Târgu-Mureș, Societatea Română de Simulare Aplicată în Medicină, prima organizație de acest fel din România.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE