Home / Agricultura / Bilanț pozitiv la final de an pentru Direcția Agricolă Mureș

Bilanț pozitiv la final de an pentru Direcția Agricolă Mureș

Distribuie

Conducerea Direcției pentru Agricultură a județului Mureș și-a prezentat  joi, 21 decembrie bilanțul activității pe anul 2017, prin vocea  directorului executiv al instituției, ec. Ioan Rus. Potrivit acestuia, activitatea din acest an a direcției a fost desfășurată de un număr de 32 de salariați, în contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2017, serviciul de consultanță agricolă a trecut în structura Direcției Agricole. Activitatea în cadrul direcției a fost structurată pe două direcții: Serviciul de implementare a politicilor și strategiilor în agricultură, și Serviciul inspecții monitorizare, cu un număr de șase compartimente în subordine. Bilanțul prezentat a fost structurat pe trei componente,  vegetal, zootehnic și partea de procesare și industrializare.

Mai puțin teren nelucrat

În ce privește sectorul vegetal, la nivelul județului Mureș, anul 2017 contabilizează o suprafață totală de 670.545 hectare, din care 408.838 hectare teren agricol.

„Din suprafața arabilă de 222.103 hectare, în anul 2017 au rămas nelucrate 14.853 ha, ceea ce reprezintă un procent de 7 %, față de o suprafață de 22.246 hectare (10%) înregistrată în anul 2016. Se constată că suprafața rămasă nelucrată scade datorită sprijinului financiar acordat. Din suprafața agricolă a județului Mureș de 408.838 de hectare, în acest an a rămas o suprafață totală de 692 de hectare neutilizată, din categoria de folosință pajiști-20 hectare, vii abandonate-14 hectare și 450 de hectare livezi în declin”, a precizat ec. Ioan Rus, directorul executiv Direcția pentru Agricultură Mureș.

Producții record la grâu și porumb

În ce privește producția agricolă, cea mai importantă  la nivelul anului 2017 a fost cea de grâu,  însămânțată pe o suprafață de 27.292 de hectare. În acest an s-a obținut o producție de 5.810 kilograme la hectar, cea mai mare realizată în istoria județului Mureș, superioară celei înregistrată în 2016  cu peste 1.000 de kilograme. De asemenea, la porumb boabe, în acest an s-a înregistrat o producție record pentru județul Mureș de 6.778 kilograme la hectar, pe o suprafață de 74.390 de hectare. În ce privește suprafața agricolă, față de 2016, a fost diminuată cu circa 1.513 hectare la  grâu, din cauza faptului că în toamna anului 2016, la înființarea culturilor a venit timpuriu înghețul, fapt care a îngreunat însămânțarea unor suprafețe mai mari.

„În concluzie, în acest an se poate constata o creștere  a producțiilor medii și totale la majoritatea culturilor, respectiv grâu, triticale, orz, orzoaică de toamnă, porumb boabe, mazăre, floarea soarelui, rapiță, soia, sfeclă de zahăr, tutum, plante medicinale, legume, cartofi, plante de nutreț, struguri.În ce privește producția de fructe, ea a fost afectată de condițiile meteorologice nefavorabile  manifestate în primăvara anului 2017, îngheț târziu de primăvară, iar datorită ploilor abindente, vijeiliilor și grindinei din perioada mai-iunie,  au fost afectate producțiile de porumb, floarea soarelui, rapiță ți soia, cele mai afectate zone fiind Cuci, Ogra, Iernut și Iclănzel. La realizarea acestor producții, un factor esențial la reprezentat fertilizarea, din suprafața de 408.838 hectare, în acest an a fost fertilizată o suprafață totală de 134.277 hectare cu 14.170 to. N.P.K. (33 %) și 42.147 hectare cu 765.022 to îngrășăminte naturale (10 %)”, a menționat Ioan Rus.

Obigativitatea întocmirii amenajamentelor pastorale

Un capitol aparte în cadrul bilanțului anului 2017 la reprezentat cel legat de pășuni și fânețe. Astfel, în județul Mureș, în anul 2017 s-a înregistrat o suprafață de 106.255 de hectare de pășuni și 73.409 hectare de fânețe. Un factor în păstrarea acestor suprafețe, ca și cerință europeană asumată de România la momentul aderării este legat de întocmirea amenajamentului pastoral.

„Știm că la aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, țara noastră s-a angajat să-și păstreze suprafața de pășuni și fânețe existente la data aderării. Noi urmărim în fiecare an  situațiile, și suntem undeva în grafic în ce privește acest aspect, cu mici excepții în ce privește diminuarea suprafețelor. Am avut în luna noiembrie niște contactori pe zona Ogra, cu schimbarea categoriei de folosință, cu aratul pășunilor, în urma căruia au fost aplicate sanțiuni prevăzute de lege. Am avut doi fermieri, cu o suprafață totală de 4, 8 hectare. Supravraveghiem destul de greu aceste situații, în teritoriu avem puțini oameni, și încercăm să acoperim cât se poate întreg județul. Primăriile au obligația de a efectua amenajamentele pastorale pe întreaga suprafață de pășuni și fânețe. Aici i-am depistat pe cei doi fermieri. Salariatul nostru a fost la primărie, a verificat suprafețele conform hărții cadastrale, și a observat că terenul era arat. Conform legislației, până la 31 decembrie 2017 ar trebui finalizate amenajamentele pastorale la nivelul primăriilor. Până la ora actuală avem 43 de primării  care au întocmit documentația, care parțial e avizată, dar au cuprins în amenajament numai suprafața publică și privată a primăriei, fără a se gândi și la celelalte persoane juridice  și fizice existente pe raza comunei. Insistăm și la cuprinderea persoanelor fizice întrucât, în situația în care nu s-a prelungit termenul, persoanele fizice nu ar putea beneficia de subvenții pe suprafața de pășune și fânețe, deoarece nu e cuprinsă în acem amenajament pastoral. Este obligația Consiliului Local de a elabora și aproba amenajamentele pastorale. Noi am repartizat pe fiecare primărie și un reprezentant al Direcției Agricole , încercând să-l punem ca și coordonator al grupului de lucru, respectiv personalul primăriei care la rândul ei trebuie să pună la dispoziție harta și tabelul nominal cu persoanele fizice sau juridice care sunt utilizastori pe parcela respectivă. La ora actuală avem 6 primării în care sunt finalizate analizele de sol, urmează finalizarea amenajamentelor, 7 primării care sunt în faza de laborator, și 5 în faza de birou. La restul primăriilor mai nimic”, a precizat Ioan Rus.

Efectivul de bovine în creșetre cu peste 7.300 de capete

Al doilea segment important al agriculturii mureșene în reprezintă cel zootehnic, unul bine reprezentat, dat fiind locul 2 pe țară la nivel de efective, respectiv locul 1 în ce privește cantitatea de lapte.

Din datele oferite de Ioan Rus reiese faptul că  la finele acestui an se înregistrează un număr de 78.998 de capete bovine , o creșetere cu 7.397 de capete față de anul trecut. În ce privește totalul de ovine, în 2017 s-a înregistrat un număr de 516.520 de capete, cu 15.257 mai multe decât anul trecut, iar la păsări, numărul acestora înregistrat în acest an  a crescut cu 300.373, respectiv 1.648.608 de capete. La porcine, anul 2017 a dus o creștere a afectivelor cu 17.052, respectiv 88.802 capete înregistrate în acest an. În ce privește producția de lapte de vacă  înregistrată în 2017, ea a fost de 2.768.087 hectolitri,  iar în ce privește producția de carne,  ea a fost de 34.025 tone.

„În acest an putem constata o creștere cu 45 % a producției de lapte  de vacă livrat  la procesare, și  74 % la  laptele de oaie  față de anul 2016, dar și o scădere a producției de carne  procesată cu 64 % față de anul trecut.  Tot în acest an, s-au înregistrat creșteri ale producției  la miere cu 44 % față de anul trecut”, a spus Ioan Rus.

Produse recunoscute la nivel național și european

Ajungem la componenta de procesare,  anul 2017 înregistrând o creșeter a numărului unităților de procesare existente la nivelul județulu , respectiv 350 de unități. O situație favorabilă regăsim și în ce privește produsele obținute de producătorii mureșeni, înregistrate la nivel național și european. Județul Mureș se poate mândri cu un  produs cu Denumire de Origine Controlată la nivelul Uniunii Europene, respectiv ”Telemeaua de Ibănești cu saramură de Orșova”. Anul 2017 a mai adus alte recunoașteri pentru SC Mirdatod Ibănești, respectiv ”Cașcavalul de Ibănești”, ”Smântâna de Ibănești” și ”Urda de Ibăneștio”, înregistrate ca și Produse Montane. Tot în acest an, au mai fost înregistrate în Registrul Național al Rețetelor Românești ”Salamul Torpedo” (SC Carnicomp SRL),  ”Pâinea albă cu cartofi” și ”Pâine secară” (SC Toth Pek SRL)

61 de beneficiari ai programului pentru tomate

Alt punct atins de directorul Direcției pentru Agricultură Mureș a fost cel legat de Programul de sprijin pentru tomate, județul Mureș având la finele primului an de implementare  un număr de 61 de beneficiari.

„Am avut înscriși în acest program un număr de 64 de beneficiari, din care doar 61 au reușit să-și realizeze programul. Din aceștia,  50 deja și-au încasat banii, 11.481 lei, respectiv 3.000 de euro.Urmează ca în aceste zile să-i achităm și pe ceilalți, astfel că toți cei 61 vor primi banii.Programul se va desfășura în continuare. Așteptăm în primele zile lucrătoare ale anului 2018 să vină potențialii beneficiari. Noi de regulă am discutat telefonic cu cei care au fost înscriși în program, să depună o nouă cerere, un nou dosar. Sperăm să avem peste 70 de beneficiari, din cei 61 cu care am discutat, toți vor depune cerere, și sperăm să vină și alții în plus, care să intre în acest program”, a subliniat Ioan Rus.

Tot la capitolul bani, în anul 2017 au fost înregistrate în cadrul Direcției pentru Agricultură Mureș un număr de 3 proiecte elaborate pe Submăsura 6.1- Instalarea tinerilor fermieri, și 36 de proiecte pe Submăsura 6.3 – Dezvoltare ferme mici, valoarea acestora fiind de 120.000 euro, (Submăsura 6.1) și 540.000 euro (Submăsura 6.3)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferința de diseminare și promovare a Proiectului Correctional la Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie Penitenciarul Târgu Mureș a organizat joi, 28 martie, conferința de diseminare și promovare a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.