Home / Cultură / Decalog şi dialog. Al patrulea dar

Decalog şi dialog. Al patrulea dar

Distribuie

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc, că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.” Imnul acesta sublim cuprinde în câteva cuvinte întreaga taină a Crăciunului. Se împlinește acum profeția pe care Isaia o făcuse cu opt secole în urmă: “Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu (Isaia 7, 14), iar Pruncul nu este unul obișnuit, ci Fiul lui Dumnezeu venit din străfundurile veșniciei pentru a se întrupa în acel astăzi perpetuu al timpului nostru.”

Deci nu bradul, cozonacii sau un bătrânel durduliu îmbrăcat într-o redingotă roșie constituie esența acestei magnifice sărbători, ci manifestarea plenară a iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Omul căzut și decăzut, înfrânt și deznădăjduit, se afla într-o situație fără ieșire, de aceea Sfântul Apostol Pavel situa momentul Nașterii lui Hristos la plinirea vremii (Galateni 4, 4), adică atunci când, practic, nu-i mai rămânea nimic de făcut, decât să privească, nădăjduind, către cer. Am nota, în paranteză, că termenul grecesc anthropos, tradus în limba română, invariabil și sec prin om, are în realitate un sens mult mai larg, și anume cel ce privește în sus, sugerând dorul nostru de Dumnezeu. Dorul acesta este astâmpărat în clipa în care Hristos se naște ca om asumând în persoana Sa divină întreaga fire omenească. Auzim mereu, mai ales în biserici, dar și în în mass-media, în ziua de Crăciun, despre nașterea în iesle ca simbol al smereniei Domnului. Mi-aș permite să contrazic puțin opinia colectivă, bisericească sau laică, prin precizarea că nu nașterea în iesle, nu sărăcia în care a crescut Hristos, nu prigoana și persecuțiile de tot felul la care a fost supus de-a lungul vieții constituie dovada smereniei Sale, ci faptul că, voluntar, și-a impropriat firea omenească, supusă morții și pătimirii. Substanța Nașterii Sale este iubirea ce duce la jertfă, esența jertfei de pe cruce nu este cenușa, ci iubirea, după cum esența lumânării nu o reprezintă ceara sau focul, ci lumina pe care o împrăștie în jur.

Scriptura ne spune că cei trei crai de la Răsărit i-au adus lui Hristos trei daruri: aur, tămâie și smirnă, anticipând cele trei slujiri ale Sale. I-au adus aur Împăratului, tămâie Arhiereului, sau Marelui Preot și smirnă Celui ce avea să fie mort și îngropat (femeile purtătoare de mir vor merge dis- de-dimineață să ungă trupul mort cu smirnă și aloe). Dar acești crai I-au mai adus ceva foarte important: pe ei înșiși ca dar suprem și ca model pentru darul nostru. Sigur că darurile lor au fost bine primite în lăcașurile cerești, la fel cum și darurile noastre sunt primite la fel, însă eu mă încăpățânez să cred că cele mai importante daruri pentru Hristos suntem noi înșine. Noi suntem cel de-al patrulea dar și cel mai important. Hristos n-a venit pe pământ în vizită de curtoazie, n-a venit să ne întrebe, cu complezență, ce mai facem, asemenea unui lord care se interesează, din când în când, de soarta supușilor săi. Sfântul Atanasie cel Mare – și după el întreaga teologie patristică – afirma că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu. Este adevărat, dar eu cred că Hristos-Dumnezeu s-a făcut om ca să ne învețe și pe noi să fim oameni. Să ne învețe că relațiile dintre noi , ca orice relație de altfel, trebuie să aibă o minimă doză de reciprocitate, că nimeni nu poate vorbi cu măsură dacă nu știe să tacă bucuros, că nimeni nu poate fii mai mare cu siguranță, dacă nu știe a fii mic cu plăcere și nimeni nu știe a poruncii cu îndrăzneală dacă n-a învățat a asculta cu supunere, cum superb nota Tomasso da Kempis în Imitatio Christi.

Așadar despre asta ne vorbește sărbătoarea Nașterii Domnului: despre cât de mult suntem noi capabili a fii daruri pentru Dumnezeu și pentru semenii noștrii. Despre cât putem renunța la propriul nostru eu și la tendințele noastre narcisiste și a spune tu ești eu și eu sunt tu, așa cum Sfântul apostol Pavel spunea nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine. Cred cu tărie că acest praznic înseamnă liniște, pace, bucurie, împlinire, dar în primul rând, dar și dăruire. Și, da, în cele din urmă, Crăciunul înseamnă și a sta la masă cu cei dragi, a trimite un mesaj celor ce sunt departe, a-ți uni bucuria ta cu bucuria celorlalți, pentru ca împreună să formăm bucuria supremă, care este Hristos.

Cu emoție și bucurie sfântă vă urez tuturor ca Nașterea lui Hristos să vă fie de folos și să nu uitați niciodată că sunteți al patrulea dar, însă cel mai important, pentru că sufletul fiecăruia este mai important decât întreaga lume, iar în spiritul și în graiul străbunilor vă spun din tot sufletul

Sărbători cu tihnă !

Preot Daniel COTA

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidaturi-bombă” anunțate de AUR la Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș

Distribuie Evenimentul de lansare a candidaților AUR la alegerile locale din județul Mureș va avea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.