Protopopul Reghinului în mijlocul idicenilor Religie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 179 Vizualizări

Protopopul Reghinului în mijlocul idicenilor

Printre oaspeții celei de a XII-a ediții a Festivalului de Datini și Obiceiuri ”Sculați gazde nu dormiți” găzduit marți, 26 decembrie de Căminul Cultural din Idicel Pădure s-a numărat și părintele Valentin Vârva, Protop al Reghinului, prilej cu care le-a urat idicenilor prezenți gândurile cele bune de Nașterea Mântuitorului și a Noului An.

„Sunt onorat să fiu prezent în mijlocul idicenilor, de accea am răspuns invitației părintelui Eugen Micu de a participa la acest frumos festival. Sărbătoarea Nașterii Domnului să vă lumineze sufletele, lumina din peștera Betleemului să vă călăuzească viața spre tot lucrul cel bun , să vă  îndrepte pașii spre toată fapta cea bine plăcută în fața lui Dumnezeu. Să aveți  pace, bucurie  și liniște sufletească, liniște în familiile dumneavoastră, și să vă iubiți unul pe altul. Să nu uitați niciodată că Domnul Hristos  se naște pentru noi și pentru a noastră mântuire. Dumnezeu să vă dăruiască tuturor sănătate, vouă și familiile dumneavoastră. Aduc mulțumiri  organizatorilor acestui eveniment, în frunte cu domnul primar , multă sănătate și spor în toate activitățile dânșilor. La mulți ani !”, a precizat părintele protopop Valentin Vârva.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE