Share
Home / Invatamant / Made in UMF. Amalia Miklos, student doctorand şi asistent universitar: „Admiterea la Facultatea de Farmacie a fost cea mai bună alegere!”

Made in UMF. Amalia Miklos, student doctorand şi asistent universitar: „Admiterea la Facultatea de Farmacie a fost cea mai bună alegere!”

În anul 2010, Amalia Miklos, o tânără pasionată de chimie și extrem de ambițioasă, era admisă prima la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Cinci ani mai târziu, Amalia reușea performanța de a fi admisă prima la concursul național de intrare în Rezidențiat în centrul universitar Tîrgu Mureș, domeniul Farmacie, devenind astfel farmacist rezident în specializarea Farmacie Clinică. După ce a profesat în farmacia comunitară, Amalia a fost admisă la concursul pe post de farmacist în cadrul Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice.

Amalia și-a dorit să continue procesul de învățământ, astfel că în anul 2016 s-a înscris la concursul de admitere la Doctorat, reușind și de această dată să fie admisă prima la secțiunea Farmacie. În prezent, Amalia este student doctorand și asistent universitar la Disciplina de Biochimie și Chimia Factorilor de Mediu din cadrul Facultății de Farmacie.

Amalia mărturisește că și-a dorit o carieră universitară încă din studenție, însă i se părea o dorință intangibilă. Prin muncă asiduă, dedicare și pasiune, poți ajunge să îți îndeplinești un vis, susține cu tărie Amalia, care le transmite studenților să lupte pentru ceea ce își doresc, pentru că satisfacția pe care o vor avea când vor realiza ce au construit pe propriile lor puteri este nemaipomenită. Amalia Miklos ne-a acordat un interviu în care vorbește despre pasiunea pentru chimie, parcursul profesional și obiectivele de viitor, având și câteva sfaturi pentru studenți.

Reporter: Amalia, aș dori să începem acest interviu cu o scurtă descriere a ta.

Farm. rez., Asist. Univ. drd. Amalia Miklos: În primul rând, vreau să vă mărturisesc că sunt onorată datorită faptului că am fost aleasă pentru a acorda acest interviu.  În ceea ce privește descrierea mea, consider că sunt o persoană simplă, responsabilă, puternică, îmi place să cultiv pasiune în tot ceea ce fac, dar, în același timp, sunt și sensibilă, emotivă.

Rep.: Ce te-a determinat să alegi profesia de farmacist?

A.M.: Încă din liceu am fost pasionată de chimie organică, participând la olimpiada județeană de chimie. Cred că pasiunea pentru această materie a fost primul pas către alegerea profesiei de farmacist. Ajungând la finalul anilor de liceu, am încercat să mă îndrept către o facultate care să aprofundeze materiile chimie și anatomie, dar care să îmi ofere și posibilitatea de a profesa într-un domeniu potrivit personalității mele, un domeniu care să îmi trezească mereu interes. Astfel, am ales Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș, fiind admisă pe primul loc. Astăzi, pot spune cu toată sinceritatea că admiterea la această facultate a fost cea mai bună alegere. Dacă aș fi pusă în situația de a alege din nou, aș urma aceeași profesie, datorită faptului că este o profesie plurivalentă, oferind posibilitatea de a activa atât în farmacie comunitară, industrie, farmacie cu circuit închis, cât și în laboratoare de cercetare sau urmarea unei cariere universitare.

Rep.: Ai absolvit, așadar, Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Tîrgu Mureș. Cum au fost anii de facultate? 

A.M.: Privind retrospectiv, aș putea defini cei cinci ani de facultate ca fiind un amalgam de furtuni reci (sesiunile) și ploi calde (momentele petrecute în cămin, activitățile sociale). Pe parcursul acestor ani am încercat să fiu răbdătoare și consecventă, considerând că tot ceea ce învăț mă susține pentru a cultiva, zi de zi, activitatea de mâine. Nu a fost deloc ușor, dar nici imposibil! Am învățat faptul că atunci când muncești mult, efortul tău va fi remarcat și răsplătit, mai devreme sau mai târziu, iar aprecierea te va motiva și mai mult să muncești pentru a-ți depăși limitele.

Pe lângă faptul că am frecventat cursurile și lucrările practice oferite de facultatea noastră, am încercat să mă bucur de anii studenției participând la o multitudine de activități sociale organizate de asociațiile studențești ale Universității. Am participat la Balul Bobocilor, la concertele de colinde organizate în cadrul Casei de Cultură a Studenților, m-am bucurat de  taberele de vară studențești. Aceste amintiri vor rămâne mereu întipărite în mintea și sufletul meu. De asemenea, am activat în Asociația Studenților Farmaciști, mai întâi ca simplu membru, apoi ca și coordonator pe Departamentul de Sănătate Publică, organizând diverse campanii în licee, școli, alături de colegii mei. Consider că voluntariatul a avut o semnificație majoră în dezvoltarea personală, m-a ajutat să îmi descopăr abilitățile de comunicare, de a lucra în echipă, de a-mi organiza timpul, de a-mi evalua calitățile și punctele slabe, de a-mi descoperi limitele.

Doresc să închei acest paragraf prin a le mulțumi cadrelor didactice ale facultății de Farmacie pentru dedicarea, profesionalismul și pasiunea cu care ne-au transmis cunoștințele prin intermediul cursurilor, a lucrărilor practice, dar și pentru faptul că au reprezentat pentru mine adevărate modele.

Rep.: Care a fost parcursul tău profesional după absolvirea facultății?

A.M.: Am absolvit Facultatea de Farmacie în anul 2015, iar dorința mea la finalul anilor de studiu a fost aceea de a continua procesul de învățamânt. Astfel, am decis să urmez calea Rezidențiatului. Pot spune că admiterea la Rezidențiat a fost o experiență dificilă, unică, însă bucuria pe care am  simțit-o în momentul în care am fost prima admisă la secțiunea Farmacie, m-a făcut să cred cu tărie că a fost cea mai bună alegere pe care o puteam face. Astfel, am devenit farmacist rezident în specializarea Farmacie Clinică. Am profesat câteva luni în farmacia comunitară, după care am fost admisă la concursul pe post de farmacist în cadrul Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice, în cadrul Laboratorului de Cromatografie și Spectrometrie de masă, coordonat de doamna prof. univ. dr. Silvia Imre, care a reprezentat și reprezintă un model pentru mine. Profesând un an și jumătate în cadrul acestui laborator, pot spune că a fost o ocazie minunată, o experienţă care m-a făcut să privesc orice problemă ca pe o provocare, să îmi pun mereu întrebări despre mecanismele care stau în spatele unui fenomen. Pentru a descrie ce a însemnat activitatea de cercetare, având în vedere că am profesat destul de puțin în acest domeniu, am ales să citez cea mai sugestivă definiţie a acesteia, cea dată de Charles F. Kettering Cercetarea înseamnă că nu ştii, dar vrei să afli.

Între timp, m-am înscris la concursul de admitere la Doctorat, în anul 2016, fiind admisă prima la secțiunea Farmacie, iar momentan sunt student doctorand și asistent universitar la Disciplina de Biochimie și Chimia Factorilor de Mediu din cadrul Facultății de Farmacie, unde am ocazia să profesez ceea ce mi-am dorit încă din studenție, bucurându-mă de un colectiv minunat, căruia doresc să îi mulțumesc pentru sfaturi, integrare, profesionalism.

Mărturisesc că mi-am dorit o carieră universitară încă din studenție, însă mi se părea o dorință intangibilă, eu fiind o persoană realistă. Totuși, am realizat că prin muncă asiduă, dedicare și pasiune, poți ajunge să îți îndeplinești un vis. Și, uneori, nu unde ajungi contează, ci cum ai ajuns unde ți-ai dorit.

Rep.: Ești implicată într-o mulțime de activități! Cum arată o zi din viața ta și cum îți petreci puținul timp liber care îți mai rămâne?

A.M.: O zi din viața mea… Încep prin a spune că fiecare zi este unică. În unele zile ale săptămânii predau și asist lucrările practice de Biochimie, activitate care mă încântă deoarece ador interacțiunea cu studenții, iar în alte zile lucrez pentru teza de doctorat, activitate care reprezintă o provocare pentru mine. De asemenea, în alte zile, urmez cursurile și stagiile aferente Rezidențiatului. Prin urmare, nicio zi nu seamănă cu alta, dar partea frumoasă este că astfel nu intervine monotonia, fiind o persoană activă. Timpul liber mi-l petrec, în mare parte, cu prietenul meu. Ne înțelegem, ne susținem reciproc, ceea ce contează foarte mult pentru fiecare dintre noi și pentru cuplul pe care îl formăm în momentul de față, fiind și el pasionat de specializarea pe care o urmează, neurochirurgia. Nu în ultimul rând, puținul timp liber încerc să mi-l dedic și familiei, căreia îi mulțumesc pe această cale pentru tot sprijinul sufletesc și pentru că au avut încredere în aspirațiile mele.

Rep.: Ce obiective de viitor ai? 

A.M.: Având în vedere că viața ne surprinde în fiecare zi oricât de bine ne-am „croi” anumite planuri, încerc să nu mă gândesc pe termen lung, ci să îmi clădesc fiecare zi, astfel încât la finalul acesteia să pot spune că am făcut ceva productiv. Consider că muncind cu pasiune, cu dedicare, succesul ne urmează, fără a crea din acesta un obiectiv. Aș putea menționa, totuși, faptul că pe viitor îmi propun finalizarea tezei de doctorat, dar și să acumulez cât mai multe cunoștințe și să îmi îmbunătățesc, puțin câte puțin, abilitățile de cadru didactic.

Rep.: Ești un model demn de urmat pentru studenți. Ce sfaturi și recomandări ai pentru aceștia?

A.M.: Să fie realiști, să se folosească de abilitățile pe care le au și să aleagă o cale prin care să-și cultive aceste abilități. Nimeni din exterior nu le va da puterea de a lupta și de a se hotârî încotro să se îndrepte. Motivația și puterea o vor găsi în interiorul lor. Acesta este secretul! Să își dorească cu adevărat și să lupte pentru ceea ce își doresc, pentru că satisfacția pe care o vor avea când vor realiza ce au construit pe propriile lor puteri este nemaipomenită!

(Sursa: blog.umftgms.ro)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

O nouă finanţare pentru Primăria municipiului Sighişoara

Conducerea Primăriei municipiului Sighişoara a semnat, în data de 15 iunie, un contract de finanțare …

Share
Share