Retrospectiva anului 2017 în Mureş Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 237 Vizualizări

Retrospectiva anului 2017 în Mureş

Anul 2017 a marcat, în judeţul Mureş, continuarea cercetării şi inovării în domeniul medical şi introducerea de proceduri medicale de intervenţie unice în ţară, însă a însemnat şi un reviriment în privinţa legiferării protejării victimelor violenţei domestice, după înregistrarea a două evenimente tragice.

*** Începutul anului 2017 a fost marcat de un eveniment tragic, unic în Târgu Mureş. O tânără de 28 de ani şi un bărbat au fost împuşcaţi într-un bar din Cartierul Unirii, de către un individ înarmat cu o puşcă de vânătoare cu alice, pe care o deţinea ilegal. Femeia lucra în acel bar, iar tânărul împuşcat era un client, iar agresorul – care este un cunoscut al organelor de anchetă, fiind cercetat pentru furt din locuinţă – a intrat în bar şi a tras în direcţia femeii, care i-a fost iubită.

Imediat după ce a tras cele două focuri de armă, bărbatul a ieşit din bar, a aruncat arma peste un gard şi a fugit, fiind prins la scurt timp de un echipaj al Jandarmeriei şi Poliţiei.

Femeia a decedat la scurt timp după ce a fost împuşcată şi s-a descoperit că aceasta ceruse un ordin de protecţie, însă nu i s-a acordat în timp util.

Un alt caz care a atras atenţia este cel în care un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Acăţari, care a înjunghiat o femeie în zona gâtului, în plină stradă, tot în Târgu Mureş, deşi acesta avea un ordin de protecţie prin care s-a dispus păstrarea unei distanţe minime de 400 de metri faţă de ea.

Deputatul UDMR Mureş, Andrea Csep, a reacţionat imediat cerând ca legislaţia din România să fie armonizată cu Convenţia de la Istanbul, întrucât ţara noastră s-a angajat să ratifice măsurile privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi cea împotriva femeilor. Nu după mult timp, UDMR a votat în favoarea unui proiect de lege care prevede o monitorizare mai eficientă a prevederilor legii pentru prevenirea violenţei în familie.

Modificarea legii ar face posibilă o monitorizare mai eficientă de către autorităţi a persoanelor care comit acte de violenţă în familie. Se dispune că făptaşul trebuie să se prezinte la poliţie la intervale de timp predefinite, iar dacă instanţa a dispus evacuarea sa, trebuie să notifice autorităţile despre noul domiciliu.

Deputatul Andrea Csep a anunţat apoi elaborarea unui pachet de propuneri al Uniunii privind combaterea violenţei împotriva femeii, în care se prevede inclusiv introducerea ordinului de protecţie de urgenţă.

„Statisticile arată că, în România, la fiecare 30 de secunde este bătută o femeie, avem statistici care arată că într-un an, în România, sunt victime ale violenţei în familie soldate cu moartea, deci 200 de femei mor în urma agresiunii în familie. (…) Prin propunerile de modificare legislativă dorim introducerea de sancţiuni mai clare şi mai aspre faţă de agresor şi să protejăm femeia. Prima este protejarea imediată a victimei printr-un ordin de protecţie de urgenţă. Ordinul de protecţie există şi acum, dar acesta trebuie emis în maximum 72 de ore. Acest ordin de protecţie se face doar dacă victima anunţă la poliţie că a fost agresată, trebuie să aducă martori şi se pierde timp foarte mult. Din această cauză, multe femei nu merg să sesizeze. Acele 72 de ore sunt critice pentru ele. Atunci am spus că introducerea ordinului de protecţie de urgenţă ar fi o modalitate de salvare a femeii expuse în minutul respectiv. Poliţia, în momentul în care este chemată la locul faptei, să poată înlătura agresorul din familie”, a arătat deputatul

*** În luna martie, au început şi primele proteste ale părinţilor elevilor Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş pentru clarificarea situaţiei şcolii, iar după numeroase proteste şi negocieri, intermediate inclusiv de către Nunţiul Apostolic al Sfântului Scaun în România, arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, s-a ajuns în final la soluţia ca cei aproape 400 de elevi să fie arondaţi Liceului Teoretic Bolyai Farkas din Târgu Mureş.

*** În luna aprilie, o echipă de specialişti formată din medicii Imre Benedek şi Theodora Benedek de la Secţia Clinică de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, coordonată de profesorul Földesi Csaba, de la Institutul Naţional de Cardiologie ‘Gottsegen György’ din Budapesta, a introdus, în premieră, o nouă metodă de tratament a aritmiilor, prin procedură de crio-ablaţie.

Cardiologul Benedek Imre declara că procedura de crio-ablaţie este o nouă metodă de tratament a aritmiilor, care, spre deosebire de metoda clasică, ce durează de 4-5 ore, are o durată de circa 20 de minute. După o lună de la implementarea noii proceduri, şefa Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, dr. Theodora Benedek, a anunţat, în deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Cardiologie cu participare internaţională CardioNET, că, în doar o lună de la introducerea procedurii de crio-ablaţie ca metodă de tratament a aritmiilor cardiace, clinica din Târgu Mureş a reuşit să aibă şapte intervenţii.

Dr. Theodora Benedek a declarat că cele şapte intervenţii, care sunt extrem de costisitoare, ajungând până la 4.000 de euro, reprezintă un adevărat record pentru un centru medical din România, întrucât la nivel naţional, deşi sunt mai multe centre care practică această metodă, s-au făcut în total zece proceduri.

*** În luna mai, în centrul medical Târgu Mureş a avut loc o intervenţie în premieră naţională de reconstrucţie de ligament şi cartilaj articular, utilizând o matrice specială de reconstrucţie.

Intervenţia, în premieră naţională, de reconstrucţie de ligament şi cartilaj articular utilizând o matrice specială de reconstrucţie a avut loc în cadrul celui de-al treilea Curs Internaţional de Chirurgie Artroscopică, primul sub înaltul patronaj al ESSKA (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy) , desfăşurat la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

Prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă a arătat că reconstrucţia de ligament încrucişat, de menisc şi de cartilaj s-a făcut utilizând un produs absolut nou pe piaţa românească, o biomatrice specială.

„Rezultatele intraoperatorii au fost foarte bune şi sunt sigur că pe viitor evoluţia pacientului va fi foarte, foarte bună. Acest produs intră în programele finanţate de Casa Naţională. Pe zona de ortopedie ne putem dezvolta şi avem toate premisele să folosim produse de calitate deosebită, care sunt finanţate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. (…) Pacientul se recuperează foarte repede. Era o leziune care anterior beneficia de alte tipuri de terapii, noi am socotit că, pe baza protocolului de recuperare, cam în două săptămâni pacientul va fi apt să facă încărcare completă pe membrul operat. Timp de 6-9 luni va reveni la activităţile sportive. Târgu Mureş trece astfel de la ortopedia mecanică, la ortopedia regenerativă în care, utilizând acest matrici biologice, putem să producem regenerarea cartilajului articular”, a declarat dr. Băţagă.

În cadrul Cursului Internaţional de Chirurgie Artroscopică, la care au participat şi Michael Hirschmann, vicepreşedintele EKA-ESSKA (European Knee and Arthroscopy / (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy) şi dr. Francesco Perdisa de la Institutul Rizzolli of Bologna, a mai fost efectuată încă o intervenţie în premieră, un nou tip de abord pe artroplastia de şold, care nu necesită nici sistem de drenaj, nici secţionarea grupelor musculare.

De asemenea, în luna mai, o echipă din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, condusă de dr. Horaţiu Suciu, a efectuat primul transplant de cord din acest an din România, receptor fiind un pacient de 49 de ani din Bucureşti, aflat într-o stare foarte gravă.

„Particularitatea cazului este că pacientul a mai fost operat pe cord deschis într-un alt centru din ţară, când s-a efectuat un by-pass aorto-coronarian pentru boala ischemică a inimii, evoluţia ulterioară a fost spre o insuficienţă cardiacă, iar acest transplant a venit salvator pentru pacientul acesta. Donator a fost un tânăr de 19 ani, din judeţul Harghita, victima unui accident rutier, prelevarea s-a făcut în cursul nopţii la Spitalul din Miercurea Ciuc de către o echipă a IUBCvT Târgu Mureş”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Anul trecut, la Târgu Mureş s-au efectuat 11 intervenţii de transplant cardiac.

*** În luna iunie, organizatorii celei de-a XVII-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Cardiologie cu participare internaţională CardioNET, de la Târgu Mureş, dr. Imre Benedek şi dr. Theodora Benedek, au lansat platforma CardioIMAGE, o noutate absolută în lumea medicală din România.

Platforma de imagistică în domeniul cardiac a fost realizată în urma implementării unui proiect de infrastructură de cercetare în valoare de 2 milioane de euro, cofinanţat din fonduri europene şi fonduri guvernamentale.

„Este o mare bucurie ca la acest congres să putem veni cu o noutate absolută în lumea medicală din România. Este vorba de lansarea unei platforme imagistice CardioIMAGE, care va fi lansată oficial vineri. Aceasta a rezultat din preocupările noastre timp de mulţi ani, atât în domeniul abordărilor interdisciplinare în patologia cardiacă, dar şi în domeniul imagisticii, cu o focalizare asupra imagisticii medicale (….) Această platformă imagistică este rezultatul unui proiect pe care noi l-am propus de mai multe ori în decursul anilor pentru a aplica cu el şi când am reuşit în sfârşit să aplicăm cu el la o competiţie publică, s-a clasat pe primul loc pe ţară la infrastructuri private de cercetare’, a declarat dr. Theodora Benedek.

Potrivit acesteia, platforma imagistică reuneşte două echipamente de înaltă performanţă destinate bolnavilor cardiovasculari – un RMN cu aplicaţii cardiace şi un Computer Tomograf ultramodern, tot cu destinaţie principală în domeniul bolilor cardiovasculare şi un laborator de prelucrări computerizate, aşa-zisa imagistică computaţională.

„Prin această platformă, toate datele imagistice pe care le obţinem de la un bolnav pot fi procesate prin tehnici ultramoderne, care să ne permită generarea de modele personalizate de tratament. Aceste simulări computaţionale în laborator sunt posibile datorită colaborărilor pe care le-am dezvoltat cu centre foarte puternice în domeniu (…) Cel mai important este aplicabilitatea ei pentru bolnavul cardiovascular, pentru cercetarea cardiovasculară, pentru că este dotată cu soft-uri de ultimă generaţie, ceea ce o face să fie unică în România, nivelul de dotare cu softuri de procesare’, a subliniat dr. Theodora Benedek.

Preşedintele celei de-a XVII-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Cardiologie cu participare internaţională CardioNET, dr. Benedek Imre, a precizat la rândul său că în cei 17 ani de când se desfăşoară acest eveniment, a fost creat un brand şi s-a ajuns la un nivel extrem de ridicat în privinţa tratării bolilor cardiovasculare.

*** În luna iulie, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş a demarat proiectul  ‘Mureşeni în tranşeele Marelui Război’, un proiect de cercetare multidisciplinară a Primul Război Mondial în arealul judeţului Mureş, care are ca obiectiv prelucrarea ştiinţifică a valorilor istorice colectate, care vor face obiectul unei expoziţii dedicate Centenarului Unirii.

„Urmărim prezentarea mai aparte a Marelui Război păşind dincolo de orizontul faptelor beligerante, focusându-ne asupra unui aspect de fundal la fel de important: viaţa de fiecare zi a celor implicaţi în lumea frontului. Muzeul va demara o campanie pentru achiziţionarea unor piese semnificative pentru ilustrarea perioadei Primului Război Mondial în ţinuturile mureşene: obiecte, fotografii, scrisori, brevete, medalii, distincţii, alte documente legate de război, urmărindu-se şi dezvoltarea arhivei digitale – prin scanarea fotografiilor sau a unor documente deţinute de familii, prin înregistrarea istoriilor de viaţă, obţinerea unor noi informaţii şi cunoştinţe referitoare la derularea vieţii cotidiene în tranşeele Marelui Război din teritoriul mureşean, dar şi date inedite referitoare la viaţa cotidiană din spatele frontului, din viaţa familiilor mobilizaţilor, efortul material şi uman depus de comunităţi pentru susţinerea războiului, date noi referitoare la comportamente, experienţe personale şi colective, la consecinţe ale războiului în societatea transilvană mureşeană’, a declarat coordonatorul proiectului, cercetător ştiinţific dr. Dorel Marc.

Acesta a spus că prin proiectul ‘Mureşeni în tranşeele Marelui Război’ se doreşte cercetarea pentru reconstituirea şi restituirea unor valori ale patrimoniului cultural material şi imaterial, prin metodele interdisciplinare ale istoriei, arheologiei, etnologiei, antropologiei şi muzeologiei, referitoare la Primul Război Mondial în arealul judeţului Mureş.

*** Luna august a mai consemnat o premieră medicală. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a efectuat, în premieră în România, a două implantări percutane de valve pulmonare.

La cele două implantări au colaborat toate clinicile şi departamentele IUBCvT implicate în terapia pacienţilor cu malformaţii cardiace congenitale, Laboratorul de Cateterism Cardiac Adulţi şi Copii, Departamentul de Anestezie şi Terapie Intensivă Copii, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii şi Clinica de Cardiologie Pediatrică, precum şi Deutsches Herzzentrum Munchen.

Prin această procedură au fost tratate două paciente, una în vârstă de 18 ani şi una de 51 de ani, cu afectare de valvă pulmonară în cadrul unor malformaţii cardiace complexe.

„Leziunea pulmonară a fost reprezentată de stenoză şi insuficienţă pulmonară severă în primul caz şi stenoză pulmonară severă în al doilea caz. Ambele paciente fuseseră tratate anterior, cu reapariţia leziunilor pe valvele implantate chirurgical, ceea ce ar fi necesitat o nouă intervenţie chirurgicală, cu toate riscurile aferente unei reintervenţii. La pacienta de 18 ani ar fi fost a treia intervenţie chirurgicală (boala cardiacă congenitală de bază fiind una complexă), în timp ce la pacienta de 51 de ani ar fi fost a doua intervenţie chirurgicală. Aceste reintervenţii chirurgicale au putut fi evitate datorită utilizării unei terapii percutane, intervenţionale, care foloseşte vasele pacientului drept căi de acces pentru ajungerea în zona de cord afectată şi aplicarea terapiei necesare”, a precizat consucerea IUBCvT Târgu Mureş.

*** În luna septembrie, municipiul Târgu Mureş a găzduit cea de-a 18-a ediţie a Competiţiei Mondiale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge – WRC), competiţie care nu a mai fost niciodată organizată în ţara noastră.

Preşedintele (World Rescue Organisation) WRO, Dan Zinge, declara pentru AGERPRES că cea de-a 18-a ediţie a Competiţiei Mondiale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor calificat (World Rescue Challenge – WRC), care s-a desfăşurat la Târgu Mureş, începând din 30 august până în 3 septembrie, a fost cea mai mare de până acum dat fiind numărul participanţilor.

„Până în acest moment, aceasta este cea de-a 18-a competiţie World Rescue Challlenge. Acestea au fost găzduite peste tot în lume, pe cinci continente diferite. Până la această oră, competiţia de aici este cea mai mare pe care am organizat-o, ca număr de participanţi înscrişi cu echipe, respectiv 34 de echipe de descarcerare şi 32 de echipe pe partea de traumă. Personal am fost implicat în organizarea a 12 din cele 18 competiţii şi, ca o părere personală, niciodată nu am fost primiţi mai bine ca aici, atât din punct de vedere al implicării autorităţilor, cât şi al comunităţii. Parada de la ceremonia de deschidere a fost spectaculoasă şi va fi o adevărată provocare pentru cei care vor organiza ediţiile viitoare să realizeze ceva mai frumos”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele WRO.

Dan Zinge a arătat că România a fost aleasă pentru a găzdui World Rescue Challenge „datorită tradiţiei dezvoltate aici în ultimii 24 de ani”.

„România este o organizaţie model care a pornit de la bază, de la rădăcină şi s-a dezvoltat integrând toate serviciile de urgenţă. Acesta este apogeul a ceea ce adevărata muncă în echipă poate realiza”, a subliniat Dan Zinge.

Echipajul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş a câştigat trofeul la proba de Descarcerare Rapid, categoria Dezvoltare, a Competiţiei Mondiale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge).

Echipa ISU Mureş, considerată ca având cea mai rapidă dezvoltare de la un an la altul, pe categoria Descarcerare Rapid, a fost formată din plutonier adjutant Sergiu Cotea, comandantul de echipaj pe lotul de descarcerare şi trei servanţi de descarcerare, plt. adj. şef Ioan Sima, plt. maj. Claudiu Miheşan şi plt. maj. Vlad Toma. Paramedicii echipei sunt plt. maj. Eugen Anca şi plt. maj. Adrian Săcărea.

*** În noiembrie a avut loc primul bal cu specific vienez din istoria municipiului Târgu Mureş, Balul Palatului, cel mai mare eveniment monden organizat până acum în oraş, care a devenit primul bal caritabil din România destinat întregirii patrimoniului cultural muzeal.

Organizatorii Balului Palatului, Cristina Manoilă şi Ovidiu Maior, au anunţat în timpul evenimentului că o parte din încasări vor ajunge la Muzeul Judeţean Mureş, ca o completare a fondurilor alocate de Consiliul Judeţean Mureş pentru achiziţionarea unor obiecte de patrimoniu foarte valoroase, în special o serie de picturi.

Directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că prima pictură achiziţionată de organizatorii Balului Palatului şi donată deja muzeului este ‘Natură statică’ de Aurel Ciupe, un tablou valoros provenind de la un colecţionar, urmând ca din donaţiile făcute în cadrul balului să fie achiziţionate ”Odaia Copiilor” de Nicolae Tonitza, ‘La fereastră’ de Simon Hollosy, unul dintre primii fondatori ai Şcolii de la Baia Mare, şi ‘La pădure’ de Ion Andreescu.

În planurile muzeului, a spus Soos, mai figurează achiziţionarea şi a altor piese de artă valoroase, cum este pictura ”Hercule” de Hegedus Laszlo şi un Trinkspiel produs la Sibiu în 1650, obiect de orfevrărie unicat în toată istoria artei româneşti.

În privinţa tabloului ‘Odaia Copiilor’ de Tonitza, Muzeul Judeţean Mureş a iniţiat un program naţional care se va derula începând din 2018, timp de doi ani, împreună cu Muzeul Naţional de Istorie al României, Art Society şi Consiliul Judeţean Mureş având în centru tematica copiilor, întrucât aceştia au ocupat un loc aparte în creaţia lui Nicolae Tonitza.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a arătat că există numeroase baluri de caritate în fiecare an, însă niciodată nu au fost organizate astfel de evenimente care să sprijine cultura.

Balul Palatului este o iniţiativă a Asociaţiei Mercur, în parteneriat cu Muzeul Judeţean Mureş, Filarmonica de Stat Târgu Mureş şi Clubul Sportiv Dance Art şi este prima manifestare de acest gen organizată în Palatul Culturii din Târgu Mureş, construit în urmă cu 104 ani.

*** În luna decembrie, în cadrul conferinţei ”Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică” organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş s-a anunţat faptul că există posibilitatea antrenării câinilor pentru a mirosi compuşi volatili care apar în diverse boli.

Datorită funcţiei olfactive extrem de dezvoltate, câinii pot sesiza începutul unei crize de hipoglicemie sau hiperglicemie, însă există şi posibilitatea de a antrena câinii pentru a mirosi compuşi volatili care apar în diverse boli, inclusiv în cancere, a declarat în cadrul conferinţei ”Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică”, şef de lucrări dr. Petre Boţianu.

”Un subiect foarte interesant se referă la câinii care au funcţia olfactivă mult mai dezvoltată decât a oamenilor. Câinii au capacitatea de a mirosi tridimensional, această capacitate fiind, de altfel, utilizată de către poliţişti de-a lungul timpului pentru a găsi droguri, muniţii etc. Există posibilitatea de a antrena câinii pentru a mirosi compuşi volatili care apar în diverse boli, iar acest lucru este relevat în studii publicate în reviste extrem de serioase. La ora actuală, există câini special antrenaţi să detecteze prin miros cancerele. Se pune foarte serios întrebarea dacă putem utiliza aceşti câini pentru screening? În privinţa pacienţilor diabetici, studii mai vechi au remarcat că după câţiva ani de convieţuire, aproximativ o treime şi jumătate din câinii pacienţilor sesizează episoadele de hipoglicemie şi hiperglicemie şi încearcă să-şi atenţioneze stăpânii că ceva nu este în regulă. În SUA, există organizaţii care se ocupă cu antrenarea câinilor în acest sens”, a spus dr. Petre Boţianu.

(Sursa: www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE