Cercetaţi pentru tâlhărie calificată Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 150 Vizualizări

Cercetaţi pentru tâlhărie calificată

Poliţiştii de la Poliţia Municipiului Târgu-Mureş au fost sesizaţi, la data de 28 decembrie 2017, cu privire la comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

Din verificări, a reieşit faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 19.00, persoana vătămată, angajata unui magazin situat pe Bulevardul 1848, în timp ce număra banii proveniţi din încasări, ar fi fost agresată de două persoane care ar fi intrat în unitatea comercială şi i-ar fi sustras de pe masa aproximativ 360 de lei.

„În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Târgu-Mureș, la data de 8 ianuarie 2018, au fost depistaţi și prinşi, doi tineri, de 15 şi 18 ani, ambii din Târgu-Mureș, bănuiţi de comiterea infracţiunii. Cele două persoane au fost reţinute pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate”,  se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE