Home / Interviu / INTERVIU. Anca Nana Vaida, între medicină și actorie, la Londra: „Sunt mereu pe drumuri, dar îmi doresc mult prea mult actoria, așa că merită efortul”
Anca Nana Vaida (Sursă foto: Arhiva personală)

INTERVIU. Anca Nana Vaida, între medicină și actorie, la Londra: „Sunt mereu pe drumuri, dar îmi doresc mult prea mult actoria, așa că merită efortul”

Distribuie

A absolvit Masteratul de Actorie al prestigioasei East 15 Acting School din Londra în septembrie 2016, după ce făcuse mai multe cursuri de teatru și devenise un apreciat medic primar psihiatru în capitala Marii Britanii.

Anca Nana Vaida absolvise Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș și, simțind o chemare lăuntrică, a plecat în Anglia unde și-a continuat pasiunea pentru medicină, dar i-a dat curs și celei pentru actorie. Dorința de a-și face o carieră în lumea teatrului a fost susținută fără rezerve de către mama tinerei, care a îndemnat-o să facă numai ceea ce o împlinește.

Timpul liber al ambițioasei târgumureșence a devenit o noțiune mai curând abstractă, dar aceasta revine în concedii în România și petrece mereu o săptămână în orașul natal. Am reușit să mă văd cu Anca Nana Vaida într-o dimineață, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, și, la o cafea, mi-a povestit cu însuflețire și încredere despre traseul ei profesional care a fost la fel de intens pe cât a fost de inedit.

Reporter: Locuiești deja de 7 ani în Anglia și ai obținut și cetățenia britanică. Ai locuit și în alte locuri în afară de Londra?
Anca Nana Vaida: Am mers în Londra din prima. Am început inițial la nivel de medic rezident, dar nu făceam parte din sistemul lor. Pe urmă, am fost la ceva interviuri și am reușit să intru în sistem ca să îmi termin rezidențiatul în psihiatrie. Am dat examenele, am devenit medic specialist și, apoi, medic primar.

Rep.: Când s-a înfiripat pasiunea pentru actorie?
A.N.V.: Întotdeauna am avut fascinația asta pentru teatru și film. Îmi povestea mama că pe când aveam vreo 4 sau 5 ani, se juca un spectacol la Teatrul Național. Părinții mergeau la spectacol și până la urmă m-au luat cu ei, deși aveau emoții să nu încep să mă plictisesc și să fac gură. Când am ajuns acolo, însă, am privit tot spectacolul fascinată, drept care m-au luat apoi cu ei la fiecare spectacol la care au mai fost. Pe urmă, după Revoluție, la fostul Cinema Tineretului, unde se proiectau filme mai necomerciale, eram de multe ori doar eu singură sau împreună cu o prietenă. Deci, fascinația a existat dintoteauna. Când am ajuns la Londra, m-am implicat total în psihiatrie timp de doi ani pentru că eu aveam de dat patru examene pe care alții le dădeau în trei ani. Dar mie, începând în anul 2 rezidențiatul, mi s-a scurtat timpul. După ce am dat ultimul examen, cineva mi-a povestit de un fel de școală pentru adulți și am văzut că vineri seara aveau un curs numit „Introduction to acting”. Eu fusesem atrasă de asta dintotdeauna și m-am gândit atunci: Dacă sunt cizmă, dacă sunt total afoană? Hai măcar să mă conving. Era un curs de un an, care a avut loc când eram în primul meu an de medic specialist. Mi-a plăcut enorm, și proful de-acolo mi-a zis că asta sunt eu, mi se potrivește ca o mănușă și că trebuie să continui. De acolo am ajuns la un alt curs, numit „Ways Into Text”, la Centrul City Lit. Când eram acolo am auzit de un curs numit „Foundation Course”, care e un curs de bază, care se ține la diverse școli de actorie, inclusiv la Mountview Academy, care e patronată de Judi Dench, și am făcut acolo trei seri pe săptămână. În acel an, care era penultimul an ca medic specialist, am început să merg la audiții ca să fac Facultatea de Actorie. N-am intrat atunci, dar am fost admisă la ceea ce se numește „Access Course” la City Lit, care e următorul nivel după „Foundation Course”. Acest curs se ținea două seri pe săptămână și o sâmbătă. În plus, m-am alăturat trupei lor de teatru Rep Company cu care activam alte două seri pe săptămână, plus duminica. Astfel, am ajuns să lucrez în continuare full time ca medic, de la 9 la 5, în fiecare seară aveam repetiții, plus sâmbăta și duminica, și mutasem toate gărzile în timpul vacanțelor de la școala de actorie. A fost extrem de intens acel an. Am dat din nou examen de admitere la mai multe școli de actorie, dar am primit confirmare de la East 15 Acting School că îmi oferă un loc la masterat, și asta s-a întâmplat exact de ziua mea. Atunci am zis: gata, acolo mă duc. Ei sunt considerați o școală mai diferită și asta m-a atras. Plus că au un campus foarte verde și mare. A fost chiar mai bine că nu am fost acceptată la școala de actorie din prima, fiindcă astfel am reușit să-mi termin și specialitatea, și am devenit medic primar. Am lucrat fix patru săptămâni în această calitate până când a început masteratul și m-am oprit, dar am continuat să fac gărzi în weekenduri ca să mă descurc din punct de vedere financiar.

Rep.: Care au fost lucrurile care ți-au plăcut cel mai mult la masterat? 
A.N.V.: Un lucru ar fi cursul „Living Theatre”. Ni s-a alocat o săptămână în care am citit foarte mult despre o anumită perioadă din Anglia. Pe urmă ni se dădea câte un personaj cu trei caracteristici pe care le voiau destul de diferite de tine. Eu am fost fiica de 18 ani a pastorului. Aceste caracteristici le știai doar tu, însă trebuia să le joci. Pe urmă, am fost cazați într-o tabără de cercetași și, timp de patru zile, dimineața devreme, eram duși în pădure, unde trăiam exact ca acele personaje la vremea respectivă până seara pe la 5-6. A fost super intens și fain. Anul ăsta m-a chemat șefa de an ca supraveghetor și a fost foarte interesant să văd și din afară acest proces în care actorii joacă acele caracteristici. Eram 38 de studenți cu toții, și eram împărțiți în 3 grupe în mod normal, și la o săptămână după experiența din pădure, ni s-au acordat șapte zile în care am creat noi un spectacol de tip self-devised, dar nu mai interpretam personale, ci legătura cu natura și cu relațiile interumane. A fost din nou foarte fain. Proiectul nostru de masterat a fost să creem noi o piesă de la zero. Unul dintre principiile pe care se bazează East 15 e că la sfârșit nu devii doar actor, ci și creator de teatru. Astfel, tu nu aștepți să-ți pice un rol, ci îți creezi singur un spectacol. Noi am folosit improvizații, voice-over cu înregistrări, imagini și sunete. Spectacolele rezultate au fost foarte diferite.

Accentul, cea mai mare provocare

Rep.: Care ți se pare cea mai mare provocare legată de accesul în industria teatrală din Anglia?
A.N.V.: Eu sunt foarte ambițioasă și tenace și de când am terminat școala de actorie am fost în vreo 8 piese și vreo 10 scurtmetraje, dar pentru mine cel mai greu e accentul. Am un agent care a recunoscut de la început că nu are foarte multe contacte și de la care nu am primit decât două audiții: Romanian Woman 1 și Romanian Police Woman. Adică el mă vede strict româncă și la asta lucrez foarte mult acum, nu să-mi pierd accentul, ci să pot să fac un accent britanic perfect. Având accentul pe care-l am nu pot să fac un rol de mamă, soră, fiică, pentru că ar fi clar că nu sunt, și poate că ar deranja spectatorii. În teatru mi se pare puțin mai ușor cu accentul, dar în film sunt ceva mai stricți. Accentului simt că este și un impediment să-mi găsesc un agent mai bun, care să aibă acces la roluri mai bune. Sunt două site-uri pe care poți să îți găsești joburi pe actorie: Spotlight, care e și cel mai mare și unde toți directori de casting își trimit ofertele, doar că la foarte multe din ele doar agenții au acces. Directorii de casting bifează dacă vor ca anumite joburi să fie trimise numai la anumiți agenți. Și atunci, dacă ești actor cu un agent slăbuț, acesta nu primește aceste oferte. Iar dacă tu ești actor fără agent, nu vezi aproape nimic din oferta totală. Îți rămân doar mărunțișurile.

Rep.: Dar oricine își poate face un cont?
A.N.V.: Nu. Trebuie să mergi la o școală de actorie, sau să ai experiență patru credite profesionale plătite. Sunt câteva criterii clare. Cel de-al doilea site se chema Casting Call Pro, dar acum se numește Mandy. Pe ăla îmi găsesc marea majoritate a joburilor și chiar piese ca lumea. În vara asta am fost într-un spectacol la Theatre 503 care e unul dintre cele mai importante spații fringe din Londra. Dar proiectele la marile teatre și lungmetrajele importante se găsesc pe Spotlight, prin agent.

Rep.: Poți să descrii pe scurt fișa postului unui agent?
A.N.V.: Sunt două lucruri: agenții și directorii de casting, două ramuri care în Anglia sunt esențiale. Regizorul, de exemplu, are nevoie de cinci actori și vorbește pentru asta cu directorul de casting, îi dă niște coordonate, iar directorul de casting are un anumit număr de agenți cărora le transmite informațiile. Atunci agentul, pe baza actorilor cu care are semnate contracte, alege în funcție de categoriile în care aceștia se încadrează. Să spunem că are nevoie de o româncă de aproximativ 30 de ani, cu experiență de medic. Atunci agentul își amintește că are pe cineva disponibil și anunță directorul de casting. Acesta, împreună cu regizorul, se uită peste poze și showreel (un portofoliu video al artistului, cu fragmente din diverse spectacole și, eventual, fotografii, n.r.) și te cheamă la audiție sau nu. Dacă se bate palma, agentul negociază în numele actorului chestiunile legate de contact și onorariu. Ca atare, dacă contractul e încheiat și tu ești remunerat, agentul își percepe o cotă parte din sumă. La teatru, în general, e 10%, la film e 12-15%, pe reclame cam 17%, dar diferă și în funcție de agenți.

„Nu mă pot descurca financiar din teatru, așa că momentan trebuie să lucrez ca medic”

Rep.: Este vizibilă evoluția ta profesională pe actorie, dar cu toate acestea te bazezi în continuare pe practicarea medicinei ca să te întreții…
A.N.V.: Da. Ca actorie, marea majoritate teatrelor, chiar dacă unele sunt destul de importante, abia îmi plătesc transportul la repetiții și, câteodată, masa. Filmele scurte, din nou marea majoritate îmi plătesc transportul și masa. La câteva am mai fost plătită și cu salariu, și a fost destul de OK. Mai exact, cel mai mult am primit 110 lire pentru câteva ore de filmat, ceea ce s-a întâmplat o singură dată de când am terminat masterul. Pe lângă asta, am mai fost plătită cu 60 lire pentru câteva ore de filmare, și în restul cazurilor s-a asigurat doar transport și mâncare. Am fost cu un spectacol la Camden Fringe și am jucat la Teatrul Arcola, dar situația a fost aceeași. Când ajungi la un nivel mai mare, la teatrele din West End, cred că e altă poveste, dar nu mă pot descurca financiar din teatru, așa că momentan trebuie să lucrez ca medic. Programul meu e foarte încărcat, dar actoria vine pe primul loc. Locuiesc cu două colege de apartament și ele îmi spun că nu mă văd zile întregi fiindcă sunt mereu pe drumuri. Dar îmi doresc mult prea mult chestia cu actoria, așa că merită efortul. Partea bună e că îmi place foarte mult și psihiatria. Dacă n-aș putea face teatru, psihiatria ar fi ideală.

Rep.: Nu te mai și deconectezi în cadrul programului ăsta foarte plin?
A.N.V.: Ba da. Dacă am câte o seară liberă, nu ies. Așa-mi place să stau acasă, să mai dorm, să mă uit la televizor… (râde) Mă mai văd cu prietenii, mai ieșim pe undeva, dar nu îmi pierd nopțile prin cluburi, de exemplu.

„Multe coincidențe m-au adus la Londra, dar sunt convinsă că așa trebuia să se întâmple totul”

Rep.: Te-ai acomodat foarte bine în Marea Britanie. Care sunt afinitățile pentru acel loc?
A.N.V.: Eu lucrasem și în America timp de trei veri în timpul facultății și mi-a plăcut, și m-am gândit ca pe viitor să merg într-o țară vorbitoare de limbă engleză și cu ideea că poate voi urma actoria la un moment dat. Multe coincidențe m-au adus la Londra în acel moment, dar sunt convinsă că așa trebuia să se întâmple totul. Mie îmi place foarte mult că sunt oameni din toate colțurile lumii și socializezi, afli lucruri noi și înveți mult. Îmi place foarte mult că sunt atâtea oportunități. Aici, de exemplu, nu cred că aș fi putut să fac și actorie în timp ce lucram. Pe lângă asta, Londra este una dintre capitalele mondiale ale teatrului. Pentru mine se potrivește foarte mișto. În plus, și cu engleza a fost destul de ușor fiindcă am fost în generală și în liceu la clasă de engleză intensiv.

Rep.: Dar e ceva care să nu-ți placă?
N.A.V.: Nu. Nu-mi vine chiar nimic în minte.

Rep.: Cum simți limba engleză atunci când joci un rol? Îți e greu să îți transpui emoțiile sau simți uneori nevoia să te exprimi în română?
A.N.V.: Nu am jucat niciodată în limba română, așa că nu știu cum e, dar mi-ar plăcea și chiar mă gândesc des la asta. Mi-ar plăcea să am și un mic rol în limba română în showreel fiindcă dacă o dată s-ar ivi ocazia unui astfel de rol, să am o șansă. Și cred că ar fi o diferență fiindcă în limba ta maternă îți vin multe lucruri mult mai natural.

Rep.: Prietenii tăi sunt preponderent români sau străini?
A.N.V.: Colegele mele de apartament sunt românce. Ne știam dinainte să plec în Anglia și mă simt foarte bine alături de ele. E locuința cea mai „acasă” în care am stat până acum de când sunt în Marea Britanie. Mai am vreo doi prieteni cu care mă văd des și pe care îi știu de la școala de actorie: unul e englez, iar celălalt e pakistanez britanic.

Rep.: Cât de des ajungi pe-acasă?
A.N.V.: Cam o dată pe an. De regulă, vin vara pentru că îmi place să merg la mare, în Vamă. Îmi iau liber două săptămâni, din care o săptămână o petrec aici, alături de mama, iar o săptămână pe litoral.

Rep.: Ce te mai leagă de Târgu-Mureș în prezent, mama ta?
A.N.V.: În primul rând, mama, dar totuși Târgu-Mureșul e locul unde mi-am petrecut adolescența și tinerețea, și a rămas orășelul meu drag. Plus că mai am destul de mulți prieteni aici cu care, de fiecare dată când vin, mă văd, ieșim și socializăm. Mă leagă, totuși, destul de multe de oraș (râde).

Rep.: Ai în plan un nou spectacol pentru prima parte a anului?
A.N.V.: Da. E o poveste chiar interesantă. În urmă cu ceva timp, am participat la o audiție pentru Teatrul Arcola unde am dat o probă care am simțit că a ieșit foarte bine, dar care nu mi-a adus nici un rol. Am fost dezamăgită atunci, dar imediat după audiție, directorul artistic mi-a trimis un mail prin care îmi spunea că a fost impresionat de prestația mea și că dacă sunt interesată, ar vrea să colaborăm pe viitor. Am acceptat, firește, dar inițial nu eram foarte încrezătoare. Dar iată că ocazia s-a ivit după două luni. Am primit un rol, tot la Arcola, fără să mă duc la casting. Spectacolul s-a jucat o singură zi, dar pentru mine a fost o mare realizare, iar printre spectatori era chiar un tip din serialul „Little Britain”. Era un pas foarte mare să joc în teatrul ăla și mi s-a părut extraordinar. Aveam și un rol principal, care mi se potrivea bine. Au avut apoi audiții pentru alte trei spectacole. Am simțit că mi-a mers bine audiția și am primit rol într-o piesă pe care o regizează chiar directorul artistic care m-a remarcat. Piesa se numește „Corpus Christi” și e un fel de poveste a lui Iisus, dar articulată în jurul relației dintre Iisus și Iuda. Și actorul Michael C. Hall, din „Dexter”, a jucat în spectacolul ăsta în varianta americană, ceea ce mi s-a părut mișto. Premiera va avea loc în martie și voi interpreta patru-cinci personaje diferite, din care unul vreau să îl fac cu accent britanic, dacă-mi iese. Alt personaj va fi, bineînțeles, doctorul Bartolomeu, dintre apostoli (râde). Vreau să invit agenți fiindcă aș fi interesată să obțin un agent mai bun. Până la urmă, teatrul e destul de important, am un rol destul de mare, spectacolul promite să iasă mișto și cred că planul meu e bun.

A consemnat Andrei VORNICU

Legături media:

Instagram: anca_nana_vaida

Twitter: @NanaAncaVaida

Imdb.me/ancavaida

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidaturi-bombă” anunțate de AUR la Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș

Distribuie Evenimentul de lansare a candidaților AUR la alegerile locale din județul Mureș va avea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.