An nou, proiecte noi în Sântana de Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1654 Vizualizări

An nou, proiecte noi în Sântana de Mureș

Primăria comunei Sânatana de Mureș va asfalta, prin intermediul unui proiect, 10 kilometri de trouare în acest an în localitate, din fonduri proprii în valoare estimată de 11.879 de lei, fără TVA, informează www.licitatiapublica.ro.

10 kilometri de trotuare

Proiectul este în fază de licitație şi are ca termen pentru depunerea ofertelor 15 ianuarie 2018. Alte detalii despre proiectul respectiv am aflat de la Dumitru Moldovan, primarul comunei Sântana de Mureș.

„Pe 10 kilometri vrem să reabilităm trotuarele adică în toată comuna. Proiectul e finanțat din banii noștrii, din surse proprii. Valoarea proiectului este în jur la 20 de miliarde în bani vechi”, a declarat primarul comunei, care a mai menționat și alte proiecte aflate pe lista de priorităţi, finanţate atât din surse proprii, cât și din alte fonduri.

Alte proiecte

Primăria comunei Sântana de Mureș dorește în acest an achiziționarea unei clădiri tot din fonduri proprii „unde putem face o bibliotecă, o casă a căsătoriilor, proprietatea e legată de gardul Primăriei. La fel din banii noștri vrem să facem niște asfaltări pentru că am fost eligibili dar nefinanțaţi la PNDR. Mai avem un proiect pentru o școală din comuna Sântana pe PNDL. Școala va trebui renovată, va trebui prelungită. Din bani europeni mai avem un proiect de reabilitarea căminului cultural și suntem la faza de licitație, deci în anul ăsta ne apucăm. Daca se poate o să facem și reabilitarea Primăriei”, a afirmat Dumitru Moldovan.

Optimism pentru 2018

De asemenea, edilul şef al comunei Sântana de Mureş a recunoscut că nu a bifat toate proiectele propuse în anul trecut, dar a promis că acestea vor fi realizate în decursul anului 2018.

„Anul trecut nu am reușit să finalizăm tot ce ne-am propus, au mai rămas cam patru proiecte pe care nu le-am realizat, trotuarele de exemplu dar continuăm în acest an ce am început”, a arătat primarul comunei Sântana de Mureș.

GÁLL Boglárka

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE