Șanse la medalii pentru juniorii mureșeni
11 ianuarie 2018La Buzău se desfășoară de joi până sâmbătă întrecerile Cupei României la tenis de masă rezervate categoriilor juniori I și II. Joi, 11 ianuarie, între orele 9.00 și 13.00 și 16.00-20.00 se dispută competiția juniorilor II, care vor continua vineri, în intervalul 9.00-13.00. Juniorii I vor începe vineri, între 16.00-20.00 și vor continua sâmbătă în intervalele 9.00-13,00 și 16.00-20.00. În competiția fetelor junioare II, printre favorite se află două jucătoare mureșene, situate între primele zece locuri ale clasamentului la zi la categoria lor de vârstă. Cea mai bine clasată este componenta Clubului Sportiv Școlar Târgu-Mureș Ungvári Evelyn, aflată pe locul 6. Jucătoarea de la Mureșul Luduș Andreea Teglaș se află pe locul 9, iar a doua componentă de la CSȘ Târgu-Mureș, Cezara Boeriu se situează pe locul 21. Clasamentul a fost întocmit în urma rezultatelor obținute anul trecut în Campionatul Național, individual și pe echipe, Cupa României și la Top 12. Alături de jucătoarele amintite, sunt prezente alte două jucătoare de la CSȘ Târgu-Mureș, care participă cu un lot de patru fete și patru băieți. Acestea sunt Adorjáni Csilla și Magyari Renata. Toate acestea vor participa și în întrecerile de la juniori I, la fel și Rareș Cueșdean, care este junior III, unde, datorită clasării, poate juca la juniori II. La juniori I nu se află alți mureșeni, doar unii care au fost între timp transferați la CSM Bistrița, cum este cazul lui Oroszlan Richard sau Varga Krisztina.
Lasă un comentariu