Share

Home / CSU Medicina CSŞ / CSU Medicina cedează cu ultima clasată

CSU Medicina cedează cu ultima clasată

Echipa feminină de volei CSU Medicina Târgu-Mureș a pierdut partida din cadrul etapei a XI a Diviziei A1, 2-3 pe teren propriu în fața ultimei clasate, Penicilina Iași. Scorul pe seturi (20-25, 25-23, 25-11, 15-25, 12-15) arată faptul că partida s-a desfășurat cu mari oscilații în evoluția celor două echipe aflate în subsolul clasamentului. Ieșencele au câștigat un prim set echilibrat, cu două puncte contestate spre finalul acestuia. Tot oaspetele au fost cele care au pornit bine și în setul secund, conducând cu 5-1. Mureșencele au reușit însă revenirea și au intrat la primul timp tehnic cu avantaj minim, având 16-13 la al doilea și fructificând a doua minge de set. Setul trei urma să aducă un punct câștigătoarei, acesta asigurând mureșencelor păstrarea locului 8, avantajul față de ieșence fiind de două puncte. Debutul setului a înregistrat tot un 5-1, dar de partea gazdelor de această dată. Mureșencele au ajuns la 16-5 la al doilea timp de odihnă, dar un serviciu în fileu și trei preluări greșite au necesitat cererea unui nou time-out. Acesta s-a dovedit benefic, „medicinistele” cedând după 16-9 doar două puncte până la finalul setului.

 

De pe val, ca anesteziate

Câștigarea setului patru ar fi adus 3 puncte mureșencelor. Acestea păreau la îndemână după un nou debut de set cu 5-1. Fără una dintre cele mai bune jucătoare din lot, Eliza Varga, plecată de la echipă, formația mureșeană nu a mai ținut pasul și numeroasele preluări și servicii greșite au dus scorul la 7-11. Gazdele au egalat la 12, dar au mai reușit doar trei puncte până la finalul setului. Ambele echipe aveau asigurat câte un punct și setul decisiv urma să decidă învingătoarea și încă un punct acesteia. Setul tiebreack a avut o primă jumătate cu serii de puncte. De la 3-0 s-a ajuns la 3-4, apoi la 6-4, iar terenul s-a schimbat la 8-6. Greșelile din tabăra gazdelor au continuat și oaspetele au reușit să preia conducerea la 13-12, câștigând și ultimele două puncte. Penicilina obține a doua victorie în acest campionat, ambele cu CSU Medicina, în timp ce mureșencele au șanse minime de a mai obține vreo victorie în această ediție, cu mari șanse de a încheia campionatul pe ultima poziție.

Lotul aliniat pentru acest joc le-a cuprins pe: Roxana Iancu, Rodica Buterez, Raisa Ioan, Alexandra Babaș, Loredana Dobriceanu, Diana Vereș, Laura Molnar-libero, Mara Dumitrescu, Alexandra Cauc, Carmen Dițu, Simina Străchinescu, Anca Niță, Carmen Arniceru, Lea Rancz-libero.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Două deplasări dificile pentru Avântul

Singura echipă a județului Mureș rămasă în Cupa României și prezentă în Liga III de …

Share
Share