FOTO: “Luceafărul”, omagiat la Luduş Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 363 Vizualizări

FOTO: “Luceafărul”, omagiat la Luduş

Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită luni, 15 ianuarie, în oraşul Luduş, printr-o dublă manifestare, depuneri de coroane de flori la statuia Poetului Naţional Mihai Eminescu din Parcul Primăriei, respectiv un spectacol organizat în incinta Casei de cultură “Pompeiu Hărăşteanu”, la care şi-au adus aportul Ansamblul “Ardealul” şi Cenaclul “Lumină Lină”.

Cu acest prilej, primarul municipiului Luduş, Cristian Moldovan, a înmânat distincţiile “Pro Urbe” pentru luduşenii Ana Pandrea, Mircea Gheborean şi Lucian Voşloban.

“În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei româneşti” ajunge la inimile celor care îl omagiază. Anul acesta se împlinesc 168 de ani de la naşterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, se face simţit prin poemele cunoscute. Acesta a fost un important prozator, dramaturg şi jurnalist, fiind catalogat de criticii literari drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Cu prilejul acestei sărbători, a fost înmânată, într-un cadru oficial, distincţia „Pro Urbe” personalităţilor publice locale implicate în viaţa comunităţii locale luduşene”, a scris marţi, 16 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE