VIDEO, FOTO: Remember Cenaclul Flacăra, de Ziua Culturii Naționale Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1034 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Remember Cenaclul Flacăra, de Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Reghin, luni, 15 ianuarie, la Casa de Cultură Municipală „Dr. Eugen Nicoară” prin spectacolul de muzică și poezie intitulat „Ler, ler…flori de ger”, organizat de Primăria Municipiului Reghin, Biblioteca Municipală „Petru Maior” și Casa de Cultură Municipală „Dr. Eugen Nicoară”

Muzică și poezie din creația eminesciană

Prima parte a spectacolului a cuprins un moment de poezie și muzică inspirat din lirica eminesciană susținut de Iulian Praja, Simina Cota, Anca Branea și Anton Grama acompaniați muzical de Ioan Conțiu, Vasile Crișan  și David Fulop.

„Aș dori ca această zi de 15 ianuarie  să fie trecută în calendar cu roșu, să nu fie Ziua Culturii Naționale, ci Ziua Națională a Culturii, să fie o zi liberă, dar nu ca să bem și să mâncăm. Cultura nu reprezintă un moment de distracție  cum li se pare unora, de aceea a fost împinsă spre marginile acestei vieți. Cultura este esența noastră, sensul nostru de a fi.  Trebuie să ne întoarcem la cultură, fără cultură devenim foarte ușor din popor populație, și nu cred că cineva își dorește să devină populație sau statistică. Esențial este nu să recurgem la superlative la adresa lui Eminescu, ci trebuie să ne întoarcem la Eminescu, ca și cum ne-am întoarce la cultura română”, a precizat Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș.

Cenaclul Flacăra din nou pe scenă

Momentul special al serii dedicată Zilei Culturii Naționale a fost adus de membrii Cenaclului Flacăra, în frunte cu Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, alături de Florin Camen, Domokos Arpad,  Cătălin Condurache, Angela Mărieșiu, Majay Gyözö, Adrian Ivanițchi, Vali Șerban, Florin Săsărman, Vali Moldovan, Ghiță Danciu și Grupul Ecou. Recitalul a fost deschis de piesa „Om Bun”, moment urmat de un remember Adrian Păunescu, grație unei proiecții video în care poetul a recitat poezia Doina, de Mihai Eminescu.

Povestea piesei „Totuși iubirea”

Primul care  deschis seria recitalurilor a fost reghineanul Majay Gyözö cu piesa ”Totuși Iubirea”, piesă emblematică a Cenaclului Flacăra.

„În această sală, în toamna lui 1982, Cenaclul Flacăra s-a desfășurat aici la Reghin. La masa din dreapta era Adrian Păunescu, care a spus : cei care doresc să devină membrii ai Cenaclului să meargă în spate , facem o audiție, și ca întodeauna, Reghinul va fi un focar și un rezervor de muzică folk. La sfârșit, a prezentat lista celor din comisia de audiție, Șeicaru, Hrușcă, Ilie Stepan, iar la un moment dat tatăl meu a luat lista și din 20-30 de candidații, a văzut și numele de Majay Gyözö, un tânăr de 18 ani, cu piesa „Totuși iubirea”. Îl întreabă atunci pe Șeicaru, băi Vasile, ce e cu acest nume ? Un puști de 18 ani, și ungur pe deasupra, a ales să intepreteze o piesă pe versurile „Totuși iubirea”, a fost mirarea tatălui meu, și a zis să fie chemat pe scenă să îl asculte și el. El deja plecase, iar cei din echipa de audiție au spus : boss, dar a plecat. Aduceți-l înapoi că vă omor!. Nu știu cum l-au găsit, l-au recuperat, l-a ascultat pe această scenă, și în acea seară „Totuși iubirea” a devenit cântec”, a precizat Andrei Păunescu.

Spectacolul a continuat cu recitalurile susținute de Florin Camen, Grupul Orizont 77 (Vali Moldovan și Ghiță Danciu), și un nou moment Adrian Păunescu, poezia Manifest pentru sănătatea pământului.

Au mai urcat pe scenă Angela Kiss Mărieșiu, Domokos Arpad, Cătălin Condurache, Adrian Ivanițchi, Duetul Ecou, Florin Săsărman,Vali Șerban, Vali Moldovan și Andrei Păunescu, acompaniat pe scenă de Maria Maria (voce) și Rareș Suciu (bass)

Piesele care au făcut istorie la Cenaclul Flacăra

La final, toți au urcat pe scenă și au  încântat publicul cu piesele care au făcut istorie la Cenaclul Flacăra, Trăiască duhul lui Iancu, Cântec de țară, Oltenii lui Tudor, Galbenă gutuie, Cu căciulile pe frunte, Tu Ardeal, După pui de moroșan, Capul de la Torda, Treceți batalioane române Carpații, Dor de Eminescu, Nu uita că ești român. Finalul a fost unul aplaudat în picioare de publicul prezent, care a cântat alături de artiști un La Mulți Ani, pe cinste Culturii Române.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE