Home / Business / Controale ITM în domeniul securităţii în muncă

Controale ITM în domeniul securităţii în muncă

Distribuie

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, în cursul lunii decembrie 2017, au fost efectuate 36 acțiuni de control în domeniul securității și sănătății în muncă.

„La Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș au fost comunicate 23 evenimente.  Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au aplicat sancţiuni contravenționale pentru şapte angajatori, constatându-se şapte neconformităţi în domeniul SSM. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, după cum urmează: şase avertismente şi o amendă  în cuantum de 7.000 lei. Domeniul de activitate ale angajatorului care a fost sancţionat cu amendă este: activităţi de contractare, pe baze temporare,a personalului”, se arată într-un comunicat de presă remis de conducerea ITM Mureş.

Totodată, în luna decembrie 2017, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au participat  la două cercetări de boli profesionale, împreună cu reprezentanţii DSP Mureş.

„În luna decembrie s-a desfăşurat Campania Naţională – Acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice. Au fost  verificate nouă societăţi autorizate pentru comercializarea şi folosirea obiectelor pirotehnice de distracţie. Nu au fost constatate neconformităţi”, se menţionează în comunicat.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect imobiliar prinde contur pe strada Gheorghe Doja din Târgu Mureș

Distribuie Aleși locali ai municipiului Târgu Mureș vor decide joi, 28 martie, cu prilejul unei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.