5 milioane USD zilnic pentru cercetare, investite de DowDuPont Pioneer Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 296 Vizualizări

5 milioane USD zilnic pentru cercetare, investite de DowDuPont Pioneer

Orientaţi mereu spre produse inovatoare şi spre performanţă sunt specialiştii din compania DowDuPont Pioneer, ultimii care au susţinut prezentări în prima zi a simpozionului DAFCOCHIM AGRO, dar bineînţeles că nu şi cei din urmă, Pioneer fiind cea mai mare companie furnizoare de soluţii pentru genetica şi protecţia plantelor la nivel mondial.

Jean Ionescu, Country Manager DowDuPont Pioneer, ne-a prezentat programele pentru protecţia culturilor 2018 şi ne-a informat că 5 milioane de dolari pe zi sunt cheltuiţi pentru cercetare, indiferent dacă e sâmbătă sau duminică.
“Cu certitudine, vom fi una dintre cele mai inovative companii la nivel mondial, normal că şi în România. Mai precis, suntem prima companie care a obţinut hibrizi de porumb, suntem numărul unu în toate pieţele de porumb mari din lume, inclusiv Statele Unite. Tot noi suntem cei care am inventat sulfonilureicele”, a susținut Jean Ionescu.

 

Maria Cîrjă, directorul de marketing DowDuPont Pioneer, și-a completat colegul și a vorbit despre performanţa gamei de pesticide DowDuPont pentru protecţia plantelor.

 

 

 

 

Cristian Deliu, director de vânzări în cadrul companiei DowDuPont Pioneer, a punctat succint ceea ce i-a interesat pe fermierii din sală.
“La mulţi ani şi un an foarte sănătos vă doresc! Anul 2017 a fost unul plin de provocări, destul de dificil pentru cultura porumbului, dar în cele din urmă, datorită iscusinţei dumneavoastră din teren, l-aţi gestionat ca atare, dar şi hibrizii noştri au avut un aport destul de important în acest lucru. Anul 2017 pentru compania Pioneer a însemnat o creştere de piaţă datorată atenţiei pe care fermierii din România o acordă hibrizilor noştri productivi şi cei mai bine adaptaţi. Când vorbim despre porumb, cota de piaţă este de 33 %, la floarea soarelui e de 43 %, iar la cultura de soia e de 84 %. Imaginaţi-vă un butoi cu mai multe doage şi o fisură într-una dintre ele, prin urmare, butoiul nu se va umple mai mult decât până la acea fisură. Sunt doi factori foarte importanţi pe care nu îi putem controla, din păcate, şi anume temperatura şi apa, aceştia fac o gaură foarte mare, nu doar o fisură. De aceea, zonarea hibrizilor este un factor foarte important pentru succesul producţiei şi trebuie să ţineţi seama de sfaturile noastre în această privinţă. În Transilvania, cu un hibrid FAO 300-350, suntem scutiţi de orice probleme legate de secetă sau de arşiţă. Chiar dacă mirajul unor producţii mari există, dacă încercăm un hibrid mai tardiv, vom avea deziluzii pentru că intervine perioada înfloritului cu temperaturi foarte ridicate şi secetă accentuată, respectiv pierderi de producţie mari”, a detaliat Cristian Deliu.

Text: Denisa MORAR & Ligia VORO
Foto: Ligia VORO

(va continua) 

Publicat în ediția din 23 ianuarie 2018 a cotidianului Zi de Zi

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!